ONG-urile de media se solidarizează cu redacţia „Radio Orhei”

Organizaţiile neguvernamentale din domeniul mass-media se solidarizează cu postul de radio „Radio Orhei” şi cer Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) să abroge decizia din 5 aprilie 2018, prin care a fost acordată licenţa de emisie unui post de radio cu o denumire similară, stimulând astfel transferul de imagine şi, corespunzător, concurenţa neloială.

Reamintim că postul „Radio Orhei” emite de peste 12 ani, este cunoscut şi apreciat de publicul din regiune, reputaţia fiind câştigată în timp, printr-o politică editorială pluralistă şi echilibrată în raport cu autorităţile politice de nivel local şi central. Însă prin Decizia nr. 9/54 din 5 aprilie 2018 „Cu privire la bilanțul concursului pentru utilizarea frecvențelor radio disponibile”, CCA a eliberat o licență de emisie unui post de radio cu o denumire similară – „Radio Orhei FM”, chiar dacă autoritatea publică de reglementare a fost atenţionată asupra pericolului iminent de a crea confuzie în rândul consumatorilor de programe. În fapt, prin această decizie, CCA a stimulat transferul de imagine de la un post de radio cunoscut la un post de radio nou care, astfel, a fost privilegiat. Totodată, organizaţiile semnatare consideră că această decizie stimulează concurența neloială pe piaţa audiovizuală şi ar putea cauza prejudicii financiare, dar şi morale postului „Radio Orhei”.

Conform Codului Audiovizualului al Republicii Moldova, CCA este reprezentantul şi garantul interesului public în domeniul audiovizualului, responsabil pentru implementarea şi respectarea Codului, unul dintre scopurile căruia este instituirea principiilor democratice de funcţionare a audiovizualului. Considerăm Decizia CCA nr. 9/54 din 5 aprilie 2018 contrară acestui scop şi solicităm abrogarea acesteia. În acelaşi timp, solicităm CCA să renunţe la abordarea formală a cererilor de acordare a licenţelor de emisie şi să ţină cont de drepturile radiodifuzorilor existenţi pe piaţă, promovând concurenţa loială şi respectând identitatea fiecărui radiodiodifuzor.

  • Asociaţia Presei Independente
  • Centrul pentru Jurnalism Independent
  • Asociația Presei Electronice
  • Centrul de Investigații Jurnalistice
  • Centrul „Acces-Info”
  • Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi
  • Comitetul pentru Libertatea Presei