Bani publici

Ambasadele R.Moldova: promovare de imagine a ţării sau de interese private?

http://vladmischevca.blogspot.md/

Deşi primesc lefuri de peste 2.000 de euro, ambasadorii noştri în străinătate sunt aproape că invizibili. Ei nu organizează conferinţe de presă, nu participă la multe evenimente publice şi, capac la toate, mulţi dintre ei nu vorbesc engleza şi nici limba ţării de reşedinţă. Drept rezultat, R. Moldova continuă să rămână o ţară inexistentă pentru străinii de rând, precum şi pentru demnitarii din statele în care ambasadorii noştri sunt acreditaţi.

 

Anual, din banii publici se cheltuiesc sute de milioane de lei pentru întreţinerea misiunilor diplomatice. Pentru anul 2006, în Bugetul de Stat au fost trecute 170 mln. 923 mii lei pentru activitatea structurilor diplomatice în străinătate şi alte câteva sute de mii de lei pentru reparaţia sediilor unor ambasade. Pe cât de eficient sunt gestionaţi aceşti bani? De ce autorităţile de la Chişinău deschid ambasade în ţări mici, cu care nu avem importante relaţii politice sau economice, şi neglijează marile capitalele ale lumii? Cine şi cum reprezintă interesele R. Moldova în afara ţării? Răspunsul la aceste întrebări îl aflaţi din investigaţia ce urmează.

 

Marile capitale ale lumii neglijate

 

R. Moldova este reprezentată în străinătate de 23 de misiuni diplomatice. Spre deosebire de alte ţări, cum ar fi România, care are deschise peste 60 de misiuni diplomatice, s-ar părea că ţara noastră este săracă în ambasade. Tempoul cu care actualmente se lansează noi misiuni diplomatice ne face însă să credem că într-un viitor mai puţin îndepărtat tricolorul R. Moldova va fi arborat în capitalele mult mai multor ţări. Orice nouă ambasadă presupune aşteptări, realizări, dar şi responsabilităţi şi noi cheltuieli. În această situaţie, suntem îndreptăţiţi să ştim de ce Ministerul Afacerilor Externe şi al Integrării Europene decide deschiderea unei noi ambasade într-o ţară anume şi dacă ambasadorii care ne promovează imaginea în lume sunt aleşi pe criterii de profesionalism.

 

Strategia diplomatică prevede că, înainte de toate, ambasade se deschid în marile capitale ale lumii şi în ţările situate la hotar. Ghidându-ne de această strategie, spunem că, astăzi, cele mai importante ambasade ale R. Moldova în străinătate sunt cele din Washington, Bruxelles, Kiev, Bucureşti, Moscova, Londra, Berlin, Paris şi Roma. Un alt principiu diplomatic spune că atunci când o ţară deschide o misiune diplomatică într-un stat, acesta din urmă răspunde cu acelaşi gest. R. Moldova însă are deschise ambasade în multe ţări – mari şi mici, bogate şi sărace – care nu au inaugurat, la rândul lor, misiuni diplomatice în Chişinău. Este vorba de Uzbekistan, Portugalia, Italia, Republica Elenă şi Israel.

 

Interese şi beneficii personale

 

Pe ce criterii Ministerul de Externe, de comun acord cu guvernul R. Moldova şi cu preşedintele ţării, deschid anumite ambasade? Neclare şi bănuitor de dubioase. Să luăm un exemplu. În 1994, R. Moldova a inaugurat ambasadă în Uzbekistan, ţară cu care R. Moldova practic nu are relaţii comerciale, culturale sau de alt ordin şi care nu are deschisă nici până în prezent reprezentanţă în Chişinău. În ultimii opt ani volumul comerţului bilateral (şi aşa destul de infim) a scăzut de aproape trei ori. Dacă în 1997, cifra relaţiilor comerciale dintre R. Moldova şi Uzbekistan era de 8,8 mln. dolari, atunci în 2003 aceasta a coborât până la 3,3 milioane. Este o sumă extrem de mică, în comparaţie relaţiile comerciale de zeci şi sute de milioane de dolari pe care Uzbekistan le are cu alte state, cum ar fi Noua Zelandă, Cehia, Ucraina, Turkmenistan. De ce corpul diplomatic din Taşkent nu a putut valorifica la maxim relaţiile moldo-uzbece? Foşti angajaţi ai ambasadei R. Moldova în Taşkent ne-au spus că ea a fost deschisă cu scopul de a promova interesele comerciale ale reprezentanţilor din conducerea de vârf a R. Moldova (în special, cea din perioada 1994-1997). Oficiali moldoveni erau interesaţi, în special, de bumbacul, gazele şi petrolul uzbec. Tranzacţiile cu aceste mărfuri nu se făceau însă în beneficiul R. Moldova, ci în cel al regimului separatist de la Tiraspol (import de bumbac pentru fabrica de ţesături din Tiraspol) şi al întreprinderilor ruseşti specializate în vânzare/cumpărare de gaze şi petrol. De pe urma acestor afaceri, cei care mediau obţineau profituri grase.

 

Semne de întrebare a trezit şi deschiderea, în 1994, a ambasadei R. Moldova în Israel, ţară cu care conducerea de la Chişinău avea mai puţin relaţii politice şi mai mult... personale. O soluţie optimă pentru această ţară, în care muncesc şi trăiesc mii de cetăţeni moldoveni, ar fi fost deschiderea unui consulat general. Preşedintele de atunci, Mircea Snegur, a optat însă pentru ambasadă. De ce? O fi coincidenţă sau nu, dar în aceeaşi perioadă, ginerele său, Artur Gherman, care deţinea funcţia de consilier al primului ministru în probleme de relaţii externe, a fost adus la conducerea “Seabeco”, patronată de magnatul Boris Birştein, evreu de naţionalitate. Iar cu un an înainte de deschiderea ambasadei noastre în Israel, B. Birştein a fost numit preşedinte al Consiliului Economic Superior al R. Moldova.

 

Ambasadă finanţată din surse private

 

O noutate demnă de Cartea Recordurilor era pe cale să se producă în R. Moldova. Ministerul de Externe, în mandatul guvernului Sturza, a acceptat ideea deschiderii unei ambasade din surse sută la sută private, o iniţiativă pe cât de neaşteptată, pe atât de dubioasă. Este vorba de Turkmenistan, ţară bogată în petrol şi în care şi-au pus pe roate afaceri petroliere oameni de afaceri din R. Moldova. „Erau pregătite şi avizate aproape toate actele pentru deschiderea ambasadei la Aşhabad. Iniţiativa a fost discutată şi la Colegiul diplomatic. Se ştia până şi locul în care urma să fie amplasată această misiune diplomatică”, a declarat Oleg Serebrian, fost director general al direcţiei informaţie şi analiză politică în Ministerul de Externe. Ideea de a deschide ambasadă la Aşhabad, după cum am aflat, a fost insistent promovată de Anatol Stati, directorul companiei Ascom, cunoscută pentru afacerile cu petrol în Turkmenistan,  şi că în schema pregătită de acest magnat moldovean, anumite persoane apropiate lui urmau să deţină funcţii diplomatice. Planul de a deschide ambasadă în Turkmenistan s-a prăbuşit odată cu demiterea, în noiembrie 1999, a guvernului Sturza.

 

Şi dacă Ministerul nostru de Externe, pe durata mandatului mai multor miniştri, a fost foarte activ în deschiderea de misiuni diplomatice în ţări mici, atunci când e vorba de mari capitale ale lumii, cum ar fi Tokyo, bunăoară, Chişinăul ia apă în gură. Surse diplomatice ne-au spus că ambasadorul Japoniei în România l-a întrebat, în cadrul unei întrevederi, pe un expert moldovean cum explică faptul că R. Moldova nu a deschis până acum o ambasadă în Tokyo. Precizăm că, în ultimii ani,  R. Moldova a beneficiat de investiţii japoneze de sute de milioane de dolari, majoritatea lor fiind făcute în sectorul agricol, în domeniul medicinii şi al culturii. 

 

Diplomaţii moldoveni susţin regimul din Belarus

 

De datoria unui diplomat este să promoveze interesele şi imaginea ţării, dând dovadă de consecvenţă în atitudini şi declaraţii. La acest capitol ţara noastră, se pare, este corigentă. R. Moldova şi-a ştirbit de mai multe ori imaginea în străinătate datorită poziţiei neînţelese a ambasadorilor săi. Un caz care nu a fost mediatizat în R. Moldova, dar care s-a produs în acest an la Bruxelles, a uimit forurile diplomatice europene: reprezentanţa R. Moldova la Bruxelles, alături de cea a Rusiei, a fost singura care nu a semnat declaraţia UE de condamnare a regimului dictatorial din Belarus. Reprezentanţa R. Moldova la Bruxelles a avut o poziţie separată şi faţă de alegerile din Azerbaidjan, considerate nevalabile de către UE. De ce ambasadorul nostru la Bruxelles, Eugen Karpov, a acceptat o abatere atât de gravă de la politica de parteneriat european? Pentru că acest lucru i l-a cerut centrala Ministerului de Externe şi dacă n-o executa îşi pierdea funcţia de diplomat.

 

 

Ambasadorii principiali rechemaţi

 

Or, conducerea Ministerului de Externe şi-a format deja o tradiţie din a rechema diplomaţii care au o poziţie intrinsecă faţă de Rusia. Drept exemplu ar servi cazul lui Oleg Ungureanu, diplomat la reprezentanţa RM la OSCE, care a avut o poziţie categorică faţă de prezenţa militară rusă în stânga Nistrului, permiţându-şi uneori să nu ţină cont de anumite instrucţiuni ciudate, cum ar fi, interdicţia de a folosi expresia „trupele militare ruse în Transnistria”. După expirarea mandatului, Oleg Ungureanu nu a mai fost angajat la Ministerul de Externe.

 

Pe ce criterii sunt aleşi diplomaţii noştri? Cine sunt marii invizibili, taciturnii şi necunoscătorii de engleză din ambasadele R. Moldova în străinătate? Cum şi pe ce cheltuiesc ambasadorii noştri banii publici? Aflaţi în numerele următoare.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii