Bani publici

Patrimoniul – ultima redută din Transnistria (II)

http://www.cotidianul.ro/

Uzina metalurgică moldovenească (UMM) din Râbniţa a început să funcţioneze în 1985. Întreprinderea a fost construită într-o perioadă de timp record, cu contribuţia majorităţii raioanelor Moldovei, care, conform dispoziţiilor conducerii de vârf de atunci, participau la lucrările de construcţie cu resurse umane, materiale şi financiare, pentru ca, mai apoi, să beneficieze de serviciile şi producţia uzinei. La început se prevedea că UMM va prelucra metalul uzat din Moldova şi parţial din Ucraina, asigurând ambele republici cu laminate, produse foarte solicitate, mai ales în construcţii şi complexul agroindustrial. Ulterior întreprinderea a fost modernizată, devenind una din cele mai atrăgătoare în ramură, productivitatea ei ajungând la 1 mln tone de oţel şi 900 mii tone de laminate pe an.

Uzina, altădată destul de profitabilă, la un moment însă s-a pomenit cu datorii solide, inclusiv faţă de furnizorii de gaze. Rolul de salvator atunci l-a jucat compania rusă “Itera”, care, în 1997, a procurat 75 procente din acţiunile uzinei, obligându-se să stingă datoriile acesteia pentru consumul de gaze şi să asigure întreprinderea cu surse energetice la preţuri avantajoase.

În primăvara anului 2004 “Itera” şi-a vândut cota sa companiei austro-ungare “Hares-Grup”. Preţul tranzacţiei nu a fost făcut public, însă mai mulţi experţi susţin că “Itera” s-a ales cu circa 50 mln de dolari americani. “Hares –Grup” a procurat în total 90 % din acţiunile UMM. Unii analişti susţin că preţul real al uzinei este de cel puţin 250 mln dolari. Administraţia “Itera” şi-a motivate decizia prin faptul că a decis să-şi concentreze eforturile în domeniul său principal de afaceri – comerţul cu gaze şi produse petroliere”. Surse confidenţiale din cadrul companiei “Itera” spun că investiţiile de circa 60 mln de dolari făcute în modernizarea întreprinderii şi lichidarea datoriilor uzinei metalurgice nu au dat rezultatele dorite. Una din cauzele principale ar fi asigurarea slabă cu materie primă. Ucraina, care s-a angajat, la nivel guvernamental, să asigure uzina, în proporţie de 90 la sută, cu materie primă, nu şi-a respectat angajamentele. Alte surse susţin că “Itera” a fost impusă să renunţe la uzina metalurgică şi să-şi vândă acţiunile la un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece pe UMM puseseră ochiul persoane influente, sigure că Transnistria este o zonă convenabilă pentru afaceri ilicite.

Problemele companiei “Itera” s-au început, de fapt, prin 2002. În urma unei înţelegeri între concernul rus „Gazprom” şi compania “Neftegaz” din Ucraina, “Itera” a fost înlăturată de la transportarea gazelor din Asia Mijlocie către ţările din Europa de Est şi cea Centrală. Locul ei l-a ocupat o firmă fantomă - “Eural Trans Gas Kft”, înregistrată la 6 decembrie 2002, în Ungaria, de către Zeel Gordon, un emigrat din Rusia şi stabilit cu traiul la Tel-Aviv. Conform unei scheme bine puse la punct, “Eural” primea de la “Gazprom” drept compensaţie pentru transportarea a 36 miliarde metri cubi de gaze din Turkmenistan, servicii absolut fictive, 14 miliarde metri cubi de gaze. În urma acestei afaceri, se obţinea un venit curat de 1,5 miliarde de dolari, care era împărţit între persoane suspuse din “Gazprom” şi “Neftegaz” şi capul unei structuri mafiote internaţionale- Semion Moghilevici, ucrainean de origine, cetăţean al Israelului şi Ungariei, despre care se vorbeşte că ar locui la Budapesta.

Afacerişti din toată lumea: bine-aţi venit în rmn!

Astăzi UMM, fiind una din cele mai moderne întreprinderi de profil din CSI, a devenit atrăgătoare pentru businessmani, deoarece dispune de o piaţă bună de desfacere a producţiei. Aflându-se, de facto, sub jurisdicţia unei formaţiuni statale nerecunoscute, UMM, ca şi alte întreprinderi din regiune, trebuia să dea faliment, fapt ce, în cazul în care se respectau tratatele internaţionale, avea să conducă inevitabil şi la căderea regimului de la Tiraspol. Aceasta însă nu s-a întâmplat, pentru că atât Chişinăul, cât şi alte state au contribuit indirect la supravieţuirea unui regim criminal, facilitând exporturile şi importurile în această regiune. Prin urmare, cineva are nevoie de rmn? Aflându-se în afara legislaţiei internaţionale, cvazi-republicile de tipul rmn reprezintă o piaţă propice pentru spălarea banilor, proveniţi din afaceri nelegitime, inclusiv comercializarea gazelor, energiei electrice, produselor petroliere, armamentului, drogurilor, traficul de persoane etc.

Potrivit unor surse bine informate, în prezent 90% din acţiunile UMM sunt controlate de patru persoane bine cunoscute în lumea afacerilor din CSI: Victor Cernomârdin, Vadim Novinski şi Grigorii Surkis - câte 20% şi Alişer Usmanov - circa 30%, restul aparţinând directorului uzinei A. Belitcenko şi unor membri ai colectivului. Unii analişti şi politicieni de la Chişinău au apreciat privatizarea uzinei drept o afacere riscantă, mai ales în condiţiile în care întreprinderea a fost lipsită de posibilităţile legale de aprovizionare cu materie primă şi exportare a producţiei. Ucraina însă a continuat, în pofida avertizărilor date de guvernarea de la Chişinău, să asigure uzina cu materie primă şi să legalizeze exportul laminatelor în statele din UE şi CSI. Sursele noastre susţin că o bună parte din producţia UMM este preluată de uzinele metalurgice din Ucraina şi comercializată ca fiind a acestora.

La Râbniţa “se spală” metalul radioactiv

În ultimii patru ani la uzina metalurgică din Râbniţa au avut loc patru incidente radioactive. Cele atestate în anii 2001, 2002 şi 2003, conform versiunilor oficiale, au fost cauzate de nişte aparate ce conţineau substanţe radioactive şi care, din întâmplare, au nimerit, împreună cu metalul uzat, în cuptorul de topire a metalelor. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a bătut alarma în repetate rânduri în legătură cu situaţia de la UMM, însă Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale şi câteva organizaţii ecologiste au solicitat intervenţia Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) abia la sfârşitul anului 2003. Drept urmare, o echipă de experţi ai AIEA şi OSCE a întreprins, în decembrie, acelaşi an, la patru luni de la producerea ultimului accident cu metale radioactive, o vizită de câteva zile la UMM, pentru a monitoriza situaţia radiologică. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a solicitat pe cale oficială rezultatele monitorizării, însă Reprezentanţa la Chişinău a OSCE a refuzat să ofere raportul respectiv, deşi a menţionat că acesta a fost finalizat încă la începutul anului. La o conferinţă de presă, convocată la un an (!?) de la monitorizare, experţii AIEA au declarat că pe teritoriul întreprinderii mai există rămăşiţe de substanţe radioactive, însă administraţia şi serviciile întreprinderii au acţionat eficient şi uzina nu prezintă pericol din punct de vedere radioactiv nici pentru mediu, nici pentru populaţie. Afirmaţiile experţilor ni s-au părut îndoielnice. Dacă serviciile de la uzină sunt atât de calificate, cum s-a întâmplat că, acum 3 ani, un vagon cu produse metalurgice de la Râbniţa a ajuns tocmai la Volgograd, de unde a fost întors înapoi ca să fie conservat într-un depozit special al uzinei? Sau cum de, în februarie 2004, la UMM, au putut să ajungă două vagoane cu metal radioactiv, care, potrivit administraţiei uzinei, ar fi fost aduse din România? Solicitată de noi, conducerea Departamentului Vamal al R. Moldova ne-a declarat că “aşa ceva nu este posibil, deoarece la trecerea frontierei toate mărfurile sunt supuse unui control radiologic, iar în cazul dat încărcătura cu metal trebuia să treacă prin cel puţin trei frontiere”. O altă versiune, mai plauzibilă, este aceea că metalul respectiv a intrat în Transnistria din partea Ucrainei, pe unde frontiera este practic necontrolată. Scandalul a fost repede muşamalizat, iar încărcătura de metal, se pare, a ajuns în cuptorul de topire.

În ultimii patru ani reprezentanţi Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale al R. Moldova au înregistrat mai multe cazuri de comercializare de către UMM a laminatelor radioactive. Nu se ştie însă ce cantitate de produse cu grad sporit de radioactivitate a fost utilizat în construcţii, inclusiv a locuinţelor şi obiectelor de menire social-culturală. Angajaţi ai întreprinderii susţin că cea mai mare partea a producţiei metalurgice „cu problemă” ajunge în partea dreaptă a Nistrului.

Cancerul face ravagii

Dacă situaţia sanitară din or. Râbniţa este normală din punct de vedere radioactiv, cum poate fi explicat faptul că rata incidenţei maladiilor oncologice la Râbniţa, conform datelor Centrului Naţional de Medicină Preventivă din Moldova, întrece de 1,5 ori media pe republică? În raionul Rezina numărul deceselor cu patologie oncologică înregistrate de asemenea este în creştere. Potrivit unor surse confidenţiale de la Râbniţa în evidenţă la spitalul local se află circa 1500 de bolnavi de maladii oncologice. În nouă luni ale anului 2004 la evidenţă au fost luaţi 68 de bolnavi. În structura maladiilor oncologice acolo pe primul loc se situează cancerul la plămâni, pe locul doi – cancerul pielii.

În contextul cifrelor de mai sus cum poate fi înţeleasă afirmaţia experţilor că cimitirul de substanţe radioactive de pe teritoriul UMM, care pe an ce trece creşte şi care nici nu este amenajat, aşa precum se susţine în rapoartele oficiale, nu prezintă pericol pentru mediu şi populaţia din zonă?

Speram să clarificăm acestea şi alte întrebări în cadrul întâlnirii cu experţii AIEA, la care urma să fie făcut public raportul privitor la situaţia de la UMM, însă nici o publicaţie din cele care au bătut alarma despre incidentele radioactive de la Râbniţa, inclusiv ziarele din regiunea dată, nu au fost informate despre data şi locul convocării conferinţei de presă.

Uzina metalurgică produce şi armament

Uzina metalurgică a devenit atrăgătoare pentru anumiţi oameni de afaceri nu numai graţie volumului şi calităţii producţiei sale de bază. Acolo, încă de prin 1991, la prima fază a conflictului armat de pe Nistru, a început producerea în serie a muniţiilor. Atunci mai multe ziare au scris, publicând şi fotografii, despre o secţie secretă de la UMM unde autocamioane de mare capacitate erau transformate în maşini blindate, dotate cu armament performant şi care ulterior au fost “încercate” în luptele de la Dubăsari. Apoi în presă s-a strecurat şi informaţia că la UMM se produc mine, drept materie primă servind muniţiile de la Colbasna.

Iar în octombrie trecut compania rusă de televiziune REN-TV a făcut a pus pe post o investigaţie scandaloasă despre uzina metalurgică din Râbniţa. Potrivit autorului investigaţiei, E. Poimenova, UMM ar fi implicată în aprovizionarea opoziţiei din Cecenia cu obuze pentru instalaţiile “Grad”. La sfârşitul anilor 90, susţinea jurnalista, pe teritoriul uzinei de tractoare din oraşul Vladimir au fost arestate două vagoane cu carcase noi-nouţe de rachete pentru instalaţiile “Grad”, trecute în documente drept “fier vechi” destinat pentru uzina metalurgică din Râbniţa. Potrivit autoarei, tehnologia transformării acestor carcase în obuze nu este complicată, iar pe teritoriul secţiei “Vtorcermet” din Kovrovo serviciul de securitate a găsit un depozit foarte impunător de circa 60 mii de carcase, care urmau să fie expediate. Contractul dintre întreprinderea “Vladvtorcermet” şi uzina metalurgică prevedea că la Râbniţa vor fi trimise 2 mii tone de asemenea “fier vechi” (ori 154 mii de carcase), 75 la sută din care, la momentul declanşării anchetei, deja fusese expediate. Carcasele ajunsese la “Vladvtorcermet” de la o unitate militară, cu permisiunea Direcţiei principale Rachete şi Artilerie a Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse. Securitatea până la urmă au clasat dosarul, deoarece aşa şi nu s-a putut stabili câte carcase au fost vândute peste hotare şi dacă au fost utilizate ca materie primă la uzina metalurgică, pentru confecţionarea de obuze la aceeaşi întreprindere sau undeva în altă parte. Autoarea presupune că aceste carcase, destinate Transnistriei, erau transformate, totuşi, în muniţii, o marfă foarte solicitată şi bine plătită în zonele de conflict, inclusiv şi în spaţiul CSI.

Anul trecut Tiraspolul a marcat 14 ani de la proclamarea rmn. În această perioadă Chişinăul, Moscova, Kievul au acuzat regimul de la Tiraspol, pronunţându-se în susţinerea integrităţii R. Moldova. În realitate toate trei puteri au contribuit cum au putut mai bine la păstrarea şi consolidarea acestui regim, fiecare având interesele sale în regiunea dată. De-a lungul celor 12 ani de independenţă pe contul Transnistriei unii au făcut carieră politică, alţii – averi enorme. Majoritatea alegătorilor simpli, voturile cărora au servit drept bază pentru apariţia şi consolidarea acestei stări de lucruri, s-au ales cu … borta covrigului.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii