După ce a fost pronunţată sentinţa în cazul fostului ministru al Apărării şi ex-directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, acuzat de comercializarea frauduloasă a avioanelor militare din dotarea Armatei Naţionale, pe fundalul unor reacţii internaţionale, o parte din presa de la Chişinău a avansat ideea că Valeriu Pasat ar mai fi cercetat penal într-un dosar pentru trădare de Patrie.

 

Această situaţie ni se pare că ridiculizează de-a dreptul sistemul de securitate al Republicii Moldova. Pe lângă faptul că un fost şef al serviciilor secrete a ajuns  pe banca acuzaţilor, lucru foarte rar întâlnit în ale state, şi încă pentru o decizie în spatele căreia stă voinţa mai multor persoane, fără ca acestea să fie trase la răspundere, un ditamai ministru al apărării şi apoi şef al serviciilor de securitate este bănuit de spionaj în favoarea altui stat. Puse cap la cap, mai multe informaţii, evenimente şi fapte ale unor sau altor funcţionari conturează un tablou şi mai sumbru.

Unde au fost serviciile speciale, plătite din banii publicii, în timpul când Pasat era ministru apoi şef al SIS? Ai cui au fost preşedinţii de ţară care l-au promovat şi menţinut în funcţie? Cine şi când a descoperit că Pasat ar fi trădător de neam?

 

Nu vrem să fim nici acuzatorii şi nici apărătorii lui Pasat, o vor face procurorii şi avocaţii. Trădarea de Patrie este însă o faptă foarte gravă, mult mai gravă chiar decât faptele de corupţie. Nu putem neglija acest subiect, chiar dacă, deocamdată, avem mai multe întrebări decât răspunsuri.    

 

Promovarea  

 

Primul semn de întrebare este legat de cariera sa fulminantă. În 1992, Valeriu Pasat este promovat în funcţia de ministru-consilier în Ambasada Moldovei la Moscova. Ulterior, în 1994, deşi necunoscut bomondului politic, el este numit de preşedintele de atunci Mircea Snegur în funcţie de ambasador în Federaţia Rusă. Peste doar trei ani, Pasat este propulsat, deja de către preşedintele Petru Lucinschi, în fotoliul de ministru al Apărării, fiind primul civil într-o astfel de funcţie militară. Tot Lucinschi este cel care l-a promovat, în 1999, pe Pasat în fruntea Serviciului de Informaţii şi Securitate al Moldovei. Surprinzător, dar Pasat şi-a menţinut postul, chiar şi atunci când Parlamentul a încercat de câteva ori să-l dea jos, mai ales că,  în 2000, după modificarea Constituţiei, Legislativul şi-a atribuit competenţa de a numi şi demite conducerea  SIS. Am încercat să aflăm cine i-a salvat pielea lui Pasat de data aceasta. Printre iniţiatorii debarcării lui Pasat a fost şi preşedintele de atunci al Parlamentului Dumitru Diacov, care susţine că nu s-a reuşit demiterea, pentru că … s-au opus deputaţii din fracţiunile Partidului Comuniştilor şi ai PPCD. Pasat rămâne invulnerabil şi după ce, în 2001, la Chişinău, puterea este preluată de comunişti, el fiind unul din puţinii demnitari de rang înalt neschimbaţi de noua putere. Un detaliu interesant este că în 2000 Pasat devine membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe, el fiind, după cum spun colegii săi, unul dintre puţinii oameni de ştiinţă, care au avut acces la arhiva KGB-ului.      

 

Suspiciuni  

 

Am încercat să vedem care totuşi au fost cauzele din care Pasat, cu experienţa sa bogată, nu a mai fost necesar ţării. Aşa cum se întâmplă în ultimii cinci ani, motivele pentru care demnitarii vin şi pleacă, de regulă, nu sunt făcute publice. Din surse sigure am aflat că Voronin, la un moment dat, ar fi sesizat că şeful SIS i-a scăpat de sub control. Pasat, pe de o parte executa indicaţiile şefului statului în ce priveşte filarea unor persoane influente, iar, pe de altă parte, scurgea informaţiile către acestea. Toate se făceau cu scopul de a-l discredita pe Voronin, nu numai în ochii persoanelor cu care contacta în virtutea funcţiei, dar şi a colegilor de partid. Acest fapt l-ar fi  supărat rău pe Vladimir Voronin. Surse apropiate şefului statului spun că el a încercat de mai multe ori să-l facă pe Pasat să demisioneze de bună voie, însă de fiecare dată era telefonat de la Moscova şi „rugat” să-şi schimbe atitudinea faţă de şeful SIS. De regulă, se intervenea chiar de la conducerea Serviciului Federal de Securitate rus (FSB); Nicolai Patruşev, directorul FSB şi Valeriu Pasat fiind în relaţii de amiciţie sau, poate, de subordonare. În ziua când Pasat a aflat că soarta sa este pecetluită şi că la Preşedinţie exista şi un ordin semnat deja, i-a solicitat ajutorul şefului FSB-ului, care a venit de urgenţă la Chişinău. Surse sigure spun că Patruşev s-a întâlnit cu Voronin şi a discutat problema lui Pasat. Nu am putut afla la ce s-a ajuns în cadrul discuţiei. Cert este că, la momentul când avionul acestuia a decolat spre Moscova, la SIS a fost convocat consiliul colegial, în cadrul căruia s-a luat decizia de a-l destui pe directorului acestuia.

 

Alte motive …      

 

Discreţia totală sau indiferenţa cu care organele abilitate au tratat ştirile din presă referitor la existenţa probelor ce i-ar incrimina lui Pasat trădarea de Patrie, ne-a făcut să verificăm cât de adevărate pot fi acestea sau ce se ascunde în spatele unei campanii, se pare, insistente în acest sens. Am încercat să verificăm dacă pe parcursul activităţii sale de ambasador, ministru şi director al SIS, funcţii care, mai mult ca oricare, presupun devotament faţă de Patrie, au existat semnale sau probe că Pasat ar fi avut legături cu serviciile secrete ruseşti. Unele surse spun că pe masa persoanelor cu putere de decizie ar fi fost puse rapoarte care confirmau aceste supoziţii. Dat fiind, însă, caracterul secret al informaţiilor de acest gen, am încercat să ieşim direct la cei, în mâinile cărora a fost soarta lui Pasat. Ex-preşedinţii Mircea Snegur şi Petru Lucinschi nu au fost de găsit. Snegur va reveni dintr-o vacanţă după 5 februarie, iar telefoanele la care poate fi găsit Lucinschi nu răspundeau. Pe Dumitru Diacov, ex-preşedinte al Parlamentului l-am găsit la Atena. El ne-a spus că în perioada când se punea problema demiterii lui Pasat nu i s-au pus la dispoziţie informaţii că Pasat ar fi agent al vreunui serviciu secret străin. „Au existat multe alte motive pentru care Pasat trebuia demis”,  a mai spus Diacov, fără să dea detalii.

 

Pasul greşit …sau deliberat 

 

Solicitat de noi, Tudor Botnaru, fostul ministru al Securităţii Naţionale în perioada 1991-1994 şi 1997-1999 a evitat să ne dea un răspuns la întrebarea dacă Pasat a fost sau nu bănuit de trădare.  Întrebat despre cazurile de spionaj la care s-a referit în cadrul unei şedinţe deschise a Parlamentului, din 8 aprilie 1999, Botnaru a spus că serviciile speciale au deconspirat  atunci mai mulţi agenţi secreţi străini, care activau în instituţii importante din Moldova. Trei dintre aceştia au fost identificaţi în structurile de conducere ale Ministerului Apărării, a precizat Botnaru, lăsând însă să se înţeleagă că nu era vorba de Pasat, care, la acel moment, se afla în fruntea ministerului. Dosarele în cazul persoanelor respective, a spus el, au fost trimise Procuraturii Generale, dar, din câte cunoaşte, se pare că au fost muşamalizate. Cât priveşte moralitatea pasului unui fost director al serviciilor speciale de a se angaja consilier într-o companie din alt stat, Botnaru spune că „e un pas greşit făcut de Pasat”, însă pe de o parte este şi vina conducerii ţării, pentru că un fost şef de securitate nu poate fi lăsat pe drumuri, iar pe de altă parte este şi o scăpare a legiuitorului, care trebuia să prevadă în lege, aşa cum se face în toată lumea, un termen de cel puţin cinci ani în care foştii angajaţi ai serviciilor secrete nu au dreptul să lucreze pentru alte state.

 

Cât ne costă trădarea?      

 

Întrebat care ar fi prejudiciul adus unui stat prin divulgarea secretelor de stat şi deconspirarea unor agenţi secreţi, fostul ministru al Securităţii spune că sumele sunt foarte mari. Acesta, în opinia sa, nu poate fi comparat numai în bani, dar şi în efort şi timp, al căror preţ este mult mai mare. Potrivit altor surse avizate, Pasat a putut să divulge doar identitatea agenţilor angajaţi de el, adică a oamenilor săi de încredere, ceea ce este puţin probabil. Despre existenţa altor agenţi, Pasat nu a putut afla, decât dacă trecea printr-o  procedură, destul de sofisticată, care, pe de o parte asigură discreţie totală agenţilor, iar pe de altă parte facilitează identificarea persoanelor, care, în virtutea funcţiilor, au putut afla de aceştia. Sursele respective susţin că procuraturii îi va fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să desfăşoare urmărirea penală pentru a proba vinovăţia fostului ministru al Apărării şi ex-directorului SIS de divulgare a unor secrete de stat şi demascare a agenţilor secreţi, deoarece serviciile secrete nu vor risca să lase pe mâna unor persoane din afara instituţiei documente strict secretizate. Aici apare întrebarea: de ce s-a insistat şi cine a insistat ca Serviciului de Informaţii şi Securitate să i se retragă competenţa de a efectua urmărirea penală? 

 

Interesul          

 

Retragerea urmăririi penale SIS-ului, se ştie, a fost iniţiativa deputaţilor grupului parlamentar al PPCD, aceasta fiind şi una din cele zece condiţii înaintate de liderul PPCD Iurie Roşca preşedintelui Voronin, pentru realegerea în funcţia de şef al statului. Proiectul de lege, prin care SIS i s-a ridicat această prerogativă a fost votat în vara curentă. În această perioadă dosarul lui Pasat era pe rol. Dacă Pasat a fost reţinut şi pentru că era bănuit de trădare, aşa cum se afirmă acum în presă, era alogic să privezi Serviciul de Securitate de urmărirea penală, ştiind că procuraturii îi va fi dificil să scoată în capăt un asemenea caz, cu atât mai mult că există precedente. Apare fireasca întrebare: de ce Iurie Roşca este atât de preocupat de trădarea lui Pasat, însă a rămas indiferent faţă de pericolul mult mai grav care plana asupră ţării noastre, în primăvară, când, conform declaraţiilor sale, anumite forţe din afara şi din interiorul ţării puneau la cale uzurparea puterii de stat. Am încercat acum să vedem ce a urmat după ce, într-o emisiune TV, după 4 aprilie, Iurie Roşca declara că persoanele „late în spete şi cu pumnii mari” l-au ameninţat cu răfuiala fizică şi că anumite forţe i-au propus bani mari pentru ca să destabilizeze situaţia social-politică din republică şi, în final, să se ajungă la revoluţie. Întrebat dacă a denunţat  organelor de drept persoanele şi forţele care l-au intimidat şi care i-au propus bani mulţi pentru a organiza revoluţia în Moldova,  Iurie Roşca ne-a declarat că nu a depus nici o plângere şi nici organele de drept nu l-au citat. La rândul său, adjunctul procurorului general Valeriu Gurbulea ne-a spus că nu-şi aminteşte ca procuratura să fi pornit careva acţiuni în baza declaraţiilor făcute de liderul PPCD, remarcând că „ de regulă, în chestiuni serioase (!), procuratura se autosesizează”. Pe cât de grav, pe atât de ciudat este că organele competente nu au întreprins nimic pentru a-i aduce pe banca acuzaţilor, de rând cu Pasat, şi pe ceilalţi, care puneau la cale uzurparea puterii de stat.

 

Trădare de Patrie sau trădare a Puterii?     

 

De la 4 aprilie a trecut atâta timp şi societatea nu ştie: au existat cu adevărat provocări, s-a pus la cale diversiuni şi răsturnări de situaţie, iar organele abilitate nu se grăbesc să facă lumină în acest caz. Acum aflăm că fostul ministrul al apărării şi ex-directorul SIS a trădat neamul, ceea ce ni se pare destul de grav pentru imaginea Republicii Moldova şi mai ales umilitor pentru serviciile secrete moldoveneşti, care au tocat milioane de lei din bugetul statului şi nu au reuşit să  demaşte că două dintre cele mai importante structuri în stat au fost conduse de un agent secret al altui stat. Discreţia cu care organele de stat tratează acest subiect ne face să punem multe lucruri la îndoială. În primul rând autorităţile sunt datoare să spună opiniei publice este sau nu cercetat Pasat pentru trădare de Patrie? Dacă Pasat este agent al serviciilor speciale ale altui stat, atunci nu putem să nu ne întrebăm, câţi alţi agenţi au fost împlântaţi de acesta în structurile de stat ale Moldovei şi dacă ţara are capacitate să-i descopere, de vreme ce atâta timp nu l-au putut depista pe Pasat. Sau, poate, ex-preşedintele Petru Lucinschi, ştia ce spune când a afirmat că în cazul în care va fi deschis accesul la arhivele securităţii, Moldova va rămâne fără intelectuali. Iar dacă nu există un dosar pentru trădare de neam împotriva lui Pasat, atunci care este rostul informaţilor promovate cu insistenţă, dar neconfirmate oficial. Solicitaţi să confirme sau să infirme ştirea, potrivit căreia Valeriu Pasat este urmărit penal pentru trădare de Patrie, reprezentanţii SIS-ul au refuzat să comenteze. La fel, adjunctul procurorului general Valeriu Gurbulea, ne-a declarat scurt: „Nu comentăm”. Pe de altă parte, surse sigure din Procuratură ne-au afirmat că nu există un astfel de dosar. De vreme ce lipseşte o reacţie oficială, nu excludem că ştirea e un truc psihologic, prin această campanie urmărindu-se „sensibilizarea” magistraţilor care urmează să examineze dosarul în instanţele ierarhic superioare, pentru a-i determina să menţină sentinţa pronunţată. E ca şi cum ai zice 10 ani e fleac pe lângă trădarea de neam.