Corupție

Mafia gazului lichefiat - protejată la nivel înalt

www.ivoline.ro

Vicedirectorul Departamentului Vamal favorizează contrabanda cu gaz lichefiat

În aprilie curent, vicedirectorul general al Departamentului Vamal (DV), Vitalie Slipenchi, a semnat o scrisoare către Vama Chişinău, prin care solicita să i se permită companiei „TAT Gazgrup” importarea de gaz lichefiat, deşi aceasta nu dispunea de licenţa respectivă.
Astfel, ”TAT Gazgrup” a importat, numai în aprilie curent, peste o mie tone de gaz lichefiat, aproape de două ori mai mult decât totalul de anul trecut în RM. Drept rezultat, la sfârşitul lui aprilie, la Chişinău au scăzut brusc tarifele la gazul lichefiat comercializat la staţiile de alimentare ale companiei. Importatorii “legali” au fost nevoiţi să micşoreze şi ei tarifele, deşi pe piaţa mondială preţul era în creştere.
Surse din cadrul Agenţiei Naţionale de Reglementări în Energetică (ANRE) au comunicat că toate cele 16 staţii ale „TAT Gazgrup” au activat aproape un an fără licenţă. Unde au fost organele de control pe parcursul acestui an? Acesta este doar un caz. Potrivit surselor noastre, numărul staţiilor care, de aproape doi ani, activează fără licenţă este mult mai mare. ANRE a făcut nu o dată publică lista agenţilor economici care importă gaz lichefiat fără a dispune de licenţe. Instituţiile de control, însă, nu au reacţionat.

Doi ani fără licenţă de activitate
Deşi licenţele vechi au fost declarate nule în 2001, TAT Gazgrup” solicită de la ANRE, abia în martie curent, licenţă pentru importul gazului lichefiat. La 15 mai, ANRE a adoptat o hotărâre favorabilă, însă peste două săptămâni a fost nevoită s-o anuleze, deoarece agentul economic respectiv nu a achitat taxa de 180.000 dolari. Luna trecută, „TAT Gazgrup” solicită din nou ANRE să i se acorde licenţă. Cu toate că decizia ANRE a fost pozitivă, acesta, ca şi prima dată, nu şi-a onorat obligaţiunile financiare. Drept urmare, ANRE a anulat din nou hotărârea de a-i acorda licenţă. Compania continuă să importe gaz lichefiat, transporturile sale trecând fără probleme prin structurile vamale. Nu am putut obţine date privind cantitatea totală de gaz lichefiat importată ilegal, pentru că DV nu oferă ziariştilor asemenea date, pe motiv că ar fi informaţie confidenţială. La MAI, de la Direcţia delicte transfrontaliere şi informaţionale ni s-a răspuns că se cunoaşte despre afacerile companiei „TAT Gazgrup, dar că o anchetă penală în acest sens nu a fost demarată. Se pare că organele de control nu au interesul să verifice tranzacţiile ilegale ale unor importatori de petrol. De ce? Răspunsul l-am găsit tot la importatorii de petrol. Reprezentanţii „Importcompetrol” au spus că este, practic, imposibil să aduci gaz lichefiat în Moldova prin punctele vamale fără a avea licenţă de import. Existenţa licenţei este verificată de câteva structuri. „Ca să treci „nevăzut” cu asemenea încărcături prin punctele vamale trebuie să ai protecţie la cel mai înalt nivel”, spun reprezentanţii „Importcompetrol”.
În cazul „TAT Gazgrup”, există protecţie în conducerea DV. Cei de la „Importcompetrol” presupun că DV a avut ordin „de sus” să protejeze afacerea cu gaz lichefiat. Indicaţiile în acest sens pot veni doar de la Preşedinţie. Dacă ţinem cont de faptul că Oleg Voronin este protectorul, după cum a scris presa de la noi, al unor firme importatoare de petrol, nu excludem că şi compania „TAT Gazgrup” este tot sub aripa sa. Cei de la „Importcompetrol” spun că o asemenea protecţie nu numai că aduce un prejudiciu considerabil statului, dar şi agenţilor economici care încearcă să facă afaceri legale cu petrol. Potrivit lor, şi Guvernul, prin ultimele sale acţiuni, îndreptate spre combaterea contrabandei, nu face altceva decât să elimine de pe piaţă importatorii legali.

Slipenschi spune că a acţionat legal
Am solicitat şi părerea directorului adjunct al DV, Vitalie Slipenchi, autorul scrisorii de protecţie. El a confirmat că a semnat scrisoarea respectivă, precizând că aceasta s-a întâmplat la sfârşitul lui aprilie, în zilele sărbătorilor de Paşti, când la punctele vamale se adunaseră multe transporturi şi era necesară deblocarea traficului vamal. El spune că agentul respectiv avea depusă o cerere de acordare a licenţei la ANRE şi urma să o primească în zilele imediat următoare. În plus, „agentul economic avea licenţă pentru importarea gazului lichefiat, valabilă până în 2005”, susţine Slipenchi, recunoscând, în acelaşi timp, că aceste licenţe, conform legislaţiei, trebuiau schimbate. În scrisoarea respectivă, potrivit lui Slipenschi, se menţiona că, în timp de câteva zile, „TAT Gazgrup” va prezenta la vamă licenţa pentru importarea gazului lichefiat. În caz contrar, urma să suporte penalităţi considerabile. „TAT Gazgrup” nu a prezentat nici până azi licenţa la Vama Chişinău, pentru că nici n-o are. Deci gazul importat de „TAT Gazgrup” a fost de contrabandă.
Până la adoptarea, la 30 iulie 2001, a Legii privind piaţa produselor petroliere, genurile de activitate practicate pe piaţa produselor petroliere erau licenţiate, conform Legii „Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate”, din 26 martie 1999, de Ministerul Finanţelor şi Departamentul Standardizare şi Metrologie (DSM). În perioada 17 iunie 1999 – 17 august 2000, DSM a eliberat licenţe pentru importarea, utilizarea, depozitarea şi comercializarea gazului lichefiat la 40 de agenţi economici. La 27 iulie 2000, Parlamentul retrage DSM dreptul de a acorda aceste licenţe. Din august acelaşi an, după publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 1.185, licenţele privind gazul lichefiat acordate agenţilor economici de către DSM au fost declarate nule. Legea respectivă, însă, nu prevede autoritatea care licenţiază acest gen de activitate. Din acel moment, legislatorii au dat, cu bună ştiinţă, frâu liber importatorilor de gaz lichefiat. Drept urmare, în perioada 17 august 2000 (data la care a fost publicată legea) - 4 septembrie 2001, în Moldova s-a importat masiv gaz lichefiat. Toţi cei 26 de agenţi economici nu dispuneau de licenţa respectivă. Abia la 30 iulie 2001, ANRE este abilitată cu dreptul de a acorda asemenea licenţe. În perioada august 2001 – decembrie 2002, ANRE a acordat şapte licenţe pentru importul şi comercializarea cu ridicata, dintre care una nu a fost ridicată pentru că agentul economic nu a achitat taxa de 180.000 lei. În acest răstimp, însă, 19 agenţi economici au continuat să importe gaz lichefiat, fără a dispune de licenţă. Potrivit surselor citate, în perioada vizată, în Moldova au fost importate 67.700 tone de gaz lichefiat, cea mai mare parte revenindu-le agenţilor economici fără licenţă de activitate.

Tăcere de aur
Pe biroul premierului Tarlev şi cel al vicepremierului Iovv a fost pusă lista unui şir de firme care, în anii 2002-2003, au importat ilegal mii de tone de gaz lichefiat. Pe lista respectivă figurează şi firma „TAT Gazgrup”. Nimeni nu a reacţionat! Organele de control, inclusiv CCCEC, au luat apă în gură. Normal, nimeni nu este tras la răspundere.
Până în prezent, ANRE a acordat licenţă de activitate în domeniul gazului lichefiat la peste 30 de agenţi economici. Printre aceştia, însă, nu figurează „TAT Gazgrup”. Deci ei continuă să activeze nestingherit. În iulie curent, ANRE a suspendat, pe termen de o lună, licenţa la patru agenţi economici care importau gaz lichefiat. De „TAT Gazgrup” însă nu se interesează nimeni. De ce?
Aceasta urmează să ne-o spună CCCEC şi, poate, şeful statului, care a promis să dezrădăcineze corupţia.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii