Tactici şi strategii de luptă împotriva celor incomozi puterii

Mai credeţi că declaraţiile puterii privind lupta aprigă cu corupţia sunt sincere? S-ar putea, însă într-o mică măsură, şi asta numai când vine vorba despre oponenţii politici, oameni care nu i se supun. Această luptă, după cum am constatat în materialele de investigaţii pe care API le realizează de mai bine de jumătate de an, se face doar de ochii lumii.
De fapt, puterea a declanşat o luptă aprigă împotriva persoanelor incomode. O concluzie tristă la care am ajuns e că una din „reuşitele” actualei puteri se reduce la subordonarea justiţiei. În felul acesta este mai uşoară manipularea “nesupuşilor”. Fabricarea de dosare face parte din strategia puterii, de a lupta cu cei incomozi, ca şi clasarea celor intentate unor funcţionari certaţi cu legea, dar care se conformează rigorilor actualei puteri.
Întru confirmarea celor afirmate, vom analiza câteva cazuri elocvente.

Cazul Urechean
Din ce în ce mai multe persoane din cadrul instituţiilor de drept anunţă, mai mult în şoaptă, că funia se strânge în jurul primarului Capitalei, Serafim Urechean. Potrivit zvonurilor, în timpul apropiat, el urmează a fi arestat. O armată întreagă de poliţişti, judecători şi procurori “lucrează” intens pentru a găsi dovezi compromiţătoare împotriva lui Urechean. Această bătălie acerbă împotriva primarului de Chişinău a fost începută cu mult înaintea demarării campaniei electorale. Potrivit unor surse care au solicitat anonimatul, acum câteva luni, Urechean a fost invitat la Preşedinţie, unde i s-a propus să abandoneze postul de primar, în schimbul unei funcţii de ambasador. Urechean a refuzat această tranzacţie. Drept urmare, a fost avertizat că atât el, cât şi cei care lucrează pentru el vor avea mai probleme. Ceea ce a urmat, e deja cunoscut: cazurile Becciev, Colţa, Ţurcanu, Mocreac.
Poate că aceste afirmaţii ale surselor ar putea fi tratate cu ironie, dacă nu ar exista un precedent: cel al başcanului Găgăuziei, Dumitru Croitoru. Analizându-le, constatăm că comuniştii acţionează după principiul bolşevicilor ruşi: “Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră, de aceea trebuie lichidat”. Aceasta e una din tacticile des folosite de actuala putere, pentru a-i reduce la tăcere pe oamenii incomozi, atât din rândul politicienilor, cât şi din mediul de afaceri. Întrucât justiţia este la cheremul guvernanţilor, aceştia se joacă cu dosarele penale, atenţionându-i pe unii şi băgându-i în sperieţi pe alţii. Unora li se fabrică în grabă dosare penale, altora le sunt scoase de la naftalină încălcările mai vechi, la care se mai adaugă un articolaş-două din Codul Penal, pentru care se dau ani grei de puşcărie. Astfel, puşi în faţa faptului împlinit, mulţi dintre cei mai aprigi duşmani ai comuniştilor cedează, devenindu-le până la urmă aliaţi. În felul acesta, puterea îi atrage de partea sa, obligându-i să muncească pentru partid sau… să tacă.
Nu vă miră faptul că liderul formaţiunii politice “Plai natal”, Vladimir Babii, nu se mai “aude” de o jumătate de an, iar formaţiunea sa nici măcar nu mai participă la alegeri? Dar deputatul Pleşca, cel care cerea azil politic în Belgia pentru că era hărţuit de autorităţi, cum de nu mai doreşte să emigreze?

Cazul Croitoru
Deşi comuniştii au obţinut o victorie triumfătoare în Unitatea teritorial-administrativă Gagauz-Yeri, la alegerile parlamentare din 2001, başcanul Dumitru Croitoru, ales în mod democratic în această funcţie în scrutinul din septembrie 2001, continua să rămână o persoană incomodă pentru putere. Fost viceministru de Externe, el era bine văzut în autonomie, dar şi la Ankara, care acordă susţinere permanentă Găgăuziei. Perspectiva de a câştiga şi următoarele alegeri îl făcea chiar periculos pentru putere. De aceea, Croitoru a fost chemat de şeful statului care, “apreciindu-i” meritele şi aptitudinile de diplomat din timpul activităţii sale de viceministru de Externe, i-a propus o funcţie de ambasador la Geneva (Elveţia) şi de reprezentant al Moldovei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Başcanul nu s-a arătat prea entuziasmat de propunere, fapt care i-a enervat pe comunişti. Drept urmare, la 31 ianuarie 2002, un grup de deputaţi din Adunarea Populară a Găgăuziei îi acordă başcanului vot de neîncredere pentru “utilizarea iraţională a banilor publici”, drept motiv servind o hotărâre a Curţii de Conturi, datată din iulie 2001. Mai târziu, grupul de 21 de deputaţi votează pentru desfăşurarea, la 24 ianuarie acelaşi an, a unui referendum împotriva conducerii autonomiei, deşi, conform legislaţiei, asemenea decizii se iau cu votul unei treimi din numărul deputaţilor, adică 23. Împotrivirea başcanului şi a conducerii AP, dar şi încercarea lor de a declara neconstituţional referendumul nu s-a soldat cu nici un rezultat. Mai mult, puterea centrală a pus în joc maşinăria propagandistică a partidului la televiziunea centrală, fiind arătate şi demonstrate materiale care-l acuzau pe Croitoru de corupţie şi delapidare a banilor publici. Ceea ce a urmat pe 24 ianuarie, e deja cunoscut. Mai puţin cunoscut este faptul că pentru referendum au fost pregătite două scenarii. În cazul în care majoritatea participanţilor se pronunţa pentru susţinerea lui Croitoru, el avea să fie acuzat de falsificarea voturilor, iar dacă plebiscitul avea să fie boicotat de populaţie, başcanul urma să fie învinuit de împiedicarea cetăţenilor să-şi exprime opţiunea. A urmat scenariul al doilea. În consecinţă, în martie, Procuratura Generală demarează o anchetă penală împotriva lui Croitoru şi Kendighelean, iar deputatul Ivan Burgungi, apropiat lui Croitoru, este reţinut pentru un presupus trafic de armament. În urma presiunilor exercitate de putere, la 15 aprilie, Executivul de la Comrat îşi anunţă demisia, iar la scurt timp, AP îl demite din funcţia de preşedinte pe Kendighelean, alegându-l pe Ivan Cristioglo, liderul grupului de deputaţi care a răsturnat puterea la Comrat. Întrucât Croitoru continuă să constituie un pericol pentru comunişti, Procuratura Generală reuneşte, într-unul singur, patru dosare penale intentate lui Croitoru şi îl trimite în judecată. Unul a fost început la 5 martie 2002 de Procuratura din Comrat, iar altele trei - la 25 martie, de Procuratura Generală. În cele trei dosare intentate başcanului în aceeaşi zi (!!!), Procuratura Generală îi incriminează un întreg buchet de infracţiuni în baza a cinci articole din Codul Penal - de la împiedicarea exercitării dreptului de vot, abuz de putere, exces de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, până la nesupunerea cerinţelor Constituţiei şi tulburarea ordinii publice. În judecată, acest dosar a trecut prin mai multe mâini, timp în care Croitoru s-a convins că nu trebuie să-şi măsoare forţele cu puterea. Drept urmare, în iulie, başcanul şi-a anunţat demisia, dând de înţeles că va accepta tranzacţia. În acest caz, puterea trebuia să facă ceva cu dosarul, deoarece din judecată nu putea să dispară un dosar fără a fi examinat. Dar, dacă era examinat, Croitoru trebuia să facă ani buni de puşcărie. Se găseşte o ieşire din situaţie. Dosarul, după cum ne-a informat Consiliul Superior al Magistraturii, este returnat la 13 noiembrie Procuraturii Generale “pentru a îndeplini cerinţele articolului 11 Cod de Procedură Penală”, adică pentru a asigura traducerea rechizitoriului în limba de stat. Doar în felul acesta, procuratura ar fi putut să-i pună cruce. La 21 noiembrie, Procuratura Generală decide să claseze dosarul. În ordonanţa de clasare, semnată de anchetatorul Leonid Cociu şi vizată de procurorul general Vasile Rusu, se menţionează, printre altele, că vinovaţia lui Croitoru a fost dovedită în întregime. Cu toate acestea, dosarul este clasat. Cum se poate una ca asta? Răspunsul îl găsim în acelaşi document, semnat de L.Cociu şi V.Rusu, potrivit căruia, în urma instituirii unei noi conduceri în Găgăuzia, acţiunile lui D. Croitoru, întreprinse în perioada 17-24 aprilie, au pierdut din caracterul lor social-periculos, iar Dumitru Croitoru “nu mai este o persoană social-periculoasă”. Documentul mai menţionează că, după demisia benevolă a lui Croitoru din funcţia de başcan şi demiterea lui Kendighelean, “situaţia în Găgăuzia s-a stabilizat, de aceea Croitoru nu mai prezintă nici un pericol”. Apare întrebarea de ce tocmai în noiembrie, Procuratura a constatat că Croitoru nu mai prezintă nici un pericol pentru societate, dacă el a demisionat benevol în iulie, iar Kendighelean - şi mai înainte? Explicaţia e simplă. Comuniştii l-au ţinut în şah pe Croitoru până în ultimul moment, de teamă să nu-şi înainteze candidatura la funcţia de başcan, la alegerile anticipate care au avut loc în octombrie 2002. Decizia de a returna dosarul Procuraturii a fost luată imediat după ce comuniştii s-au convins că Croitoru “s-a ţinut de cuvânt”. Despre clasarea dosarului aproape că nu s-a auzit. În schimb, guvernarea îl promovează pe Croitoru în funcţia de ambasador, declarând că este cea mai potrivită candidatură, întrucât are experienţă în diplomaţie. Despre învinuirile spectaculoase de corupţie, nici vorbă.

Cazul Cupţov
Un alt caz elocvent privind lupta cu corupţia, desfăşurată de conducerea comunistă, este cel al ministrului Transporturilor, Anatol Cupţov, destituit din funcţie în noiembrie 2002. Deşi, oficial, nu s-a anunţat motivul destituirii sale, în presă s-a scurs informaţia potrivit căreia Cupţov era cercetat penal, de către Centrul pentru Combaterea Crimei Economice şi Corupţiei, pentru deturnări de fonduri. Cupţov, despre care se vorbeşte că a finanţat campania electorală a comuniştilor în 2001 şi că a cumpărat, cu 40.000 dolari, postul de ministru, a fost cercetat penal în baza art. 123 prim Cod Penal (sustrageri în proporţii deosebit de mari). Totodată, procurorii îl acuzau şi de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privind renumirea în funcţie a unui angajat demis fără bază legală. Acest fapt a fost confirmat de ministrul de atunci al Justiţiei, Ion Morei, în cadrul emisiunii “Aleşii poporului”, care a declarat că Cupţov are mari probleme. În aceeaşi perioadă, premierul Tarlev a spus, într-o declaraţie dată pe post la PRO TV, că fostul ministru al Transporturilor este certat cu legea. Cu toate acestea, la solicitarea noastră, Procuratura Generală a răspuns că “la 3 martie curent, anchetatorul Procuraturii sectorului Centru, Stela Barbă, a adoptat o ordonanţă de încetare a procesului penal din motivul schimbării situaţiei”. Surse din cadrul Centrului au confirmat că dosarul împotriva lui Cupţov a fost intenat pentru delapidare de fonduri, dar a fost clasat la cererea oficialilor. La demersul nostru în legătură cu acest dosar, conducerea Centrului nu a binevoit să răspundă, deşi, conform legislaţiei în vigoare, trebuie să răspundă la petiţiile cetăţenilor în termen de 20 zile. “Schimbarea situaţiei”, invocată de reprezentantul Procuraturii Generale, nu este altceva decât faptul că s-a ajuns la un compromis între Cupţov şi Preşedinţie. Drept urmare, Cupţov este numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Terminalului de la Giurgiuleşti.

Cazul Babii
Dacă vă mai amintiţi, pe la mijlocul anului 2002, Clubul Oamenilor de Afaceri “Timpul”, condus de Vladimir Babii, liderul Mişcării social-politice “Plai Natal”, a organizat un congres al oamenilor de afaceri, în cadrul căruia a fost criticată dur activitatea actualei guvernări, politica economică promovată de Guvernul Tarlev etc. La congres au participat câteva mii de oameni de afaceri, reprezentanţi ai peste 60 de agenţi economici mari, dintre care nici unul nu a aprobat activităţile actualei guvernări. Mai mult, congresul a înaintat un şir de revendicări Guvernului, ameninţând cu declanşarea unor acţiuni de protest, în cazul în care puterea nu le va îndeplini cerinţele. Despre ceea ce a urmat nu s-a prea vorbit. La scurt timp după congres, Vladimir Babii şi mai mulţi oameni de afaceri au început să fie hărţuiţi de organele de control, organele de anchetă şi Serviciul de Informaţii şi Securitate. În timpul verii, Procuratura Generală a iniţiat o anchetă penală împotriva lui Babii pentru abuz în serviciu, pe vremea când lucra ca administrator al Zonei economice libere “Expo-business Chişinău” (fusese demis în 1998). Drept motiv pentru iniţierea anchetei au servit rezultatele unui control al Curţii de Conturi, efectuat în perioada 2000-2001 la „Expo-business Chişinău”. Potrivit lui Babii, “motivele reale ale dosarului intentat de procuratură sunt dorinţa actualei puteri de a se răfui cu oamenii de afaceri care intervin activ în elaborarea legilor de ordin economic şi împiedică unele acţiuni ale conducerii statului”. El a mai declarat că este “curat” în faţa legii şi că, în realitate, este vorba despre reglări de conturi între putere şi membrii Clubului oamenilor de afaceri “Timpul”. Babii a mai spus că în această afacere ar fi direct implicat PreşedinteleVladimir Voronin. Întrucât Mişcarea “Plai Natal” a sprijinit, în alegerile locale din 1999, candidatura lui Serafim Urechean la funcţia de primar al Capitalei, această formaţiune constituia un pericol pentru actuala putere şi de aceea în vârful piramidei s-a decis ca aceasta să fie redusă la tăcere. Şi s-a reuşit. După cum vedem, “ Plai Natal” nu numai că nu candidează la alegerile locale, dar nici nu a anunţat că sprijină vreun candidat. În pofida faptului că Asociaţia Naţională a Patronatului a solicitat puterii să reducă presiunile asupra oamenilor de afaceri şi să ia atitudine în cazul Babii, liderul “Plai Natal” a fost nevoit să plece din Moldova, tocmai în Nijnii Novgorod (Federaţia Rusă), până când se vor linişti spiritele, iar mulţi oameni de afaceri au fost nevoiţi să accepte condiţiile impuse de guvernanţi. Imediat ce s-a liniştit Clubul Oamenilor de Afaceri “Timpul”, peste dosarul lui Babii s-a aşternut vălul tăcerii.

Cazul Sangheli
Anul trecut, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei i-a intentat un dosar penal ex-premierului Andrei Sangheli. Dosarul respectiv, potrivit unor surse din cadrul Centrului, a fost intentat la cererea actualului şef al statului. Ulterior, probabil după ce s-a ajuns la o înţelegere între cei doi, dosarul a fost clasat, din lipsă de probe. Deşi, la 4 martie, am solicitat Centrului, printr-o scrisoare, să ne comunice soarta acestui dosar, până în prezent, ca şi în cazul dosarului Cupţov, nu am primit nici un răspuns. Conform legii cu privire la petiţionare, am aşteptat două luni, termenul maxim în care instituţia solicitată este obligată să dea un răspuns. În schimb, reprezentanţii Centrului au început să manifeste un interes vădit pentru Asociaţia Presei Independente.
Surse care au solicitat anonimatul au comuniscat că li s-a cerut să afle ce reprezintă API, ce proiecte derulează şi cine participă la realizarea materialelor de investigaţie despre corupţie. Acest fapt demonstrează clar că instituţia respectivă lucrează numai la comanda puterii, şi nu în serviciul legii. Nu excludem că şi API-ului i se pune ceva la cale, aşa cum s-a procedat în cazul unor ziare.
Surse demne de încredere din cadrul Centrului au declarat că Preşedinţia a cerut amânarea analizării acestui dosar, pentru că acum “nu e momentul oportun”. Nu-l apărăm deloc pe Sangheli, pentru că am scris deja despre afacerile sale cu Petrolbank şi încă investigăm modul cum şi cui au fost repartizate creditele luate sub garanţia Guvernului Sangheli (acest lucru este cunoscut destul de bine de comunişti, pentru că mulţi dintre exponenţii lor - şi nu democraţii, aşa cum încearcă ei să demonstreze - au administrat creditele luate între anii 1992-1997); însă bănuim că acum s-a efectuat o tranzacţie cu Sangheli, fapt pentru care dosarul său a rămas să zacă la întuneric. Sangheli a fost invitat de mai multe ori la Procuratura Generală, după care a fost văzut în compania lui Voronin, chiar şi dincolo de hotarele republicii, unde şeful statului obişnuieşte să se odihnească.

Cazul Pleşca
În iulie trecut, o informaţie-trăsnet a fulgerat “cerul” politicii moldoveneşti. Deputatul Valeriu Pleşca, membru al fracţiunii parlamentare Alianţa Braghiş, care se afla în Belgia în componenţa unei delegaţii ce reprezenta Legislativul R. Moldova, a anunţat autorităţile de la Chişinău că va reveni acasă doar atunci când Guvernul va renunţa la persecuţiile declanşate împotriva sa şi a membrilor familiei. Într-o declaraţie semnată de deputatul cu pricina, difuzată de agenţia Basa-press, se arăta că Executivul de la Chişinău a declanşat o campanie de răfuială pentru criticile pe care legislatorul le-a lansat la adresa Cabinetului de Miniştri, în cadrul şedinţelor Parlamentului. În consecinţă, “activitatea economică a companiilor în care familia Pleşca este reprezentată în calitate de fondator a fost verficată de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, Poliţia Economică, Procuratura Chişinău, iar Inspectoratul Fiscal de Stat, oficiul Chişinău, a efectuat trei revizii pe parcursul a trei săptămâni”, se arăta în declaraţia deputatului Pleşca. Acesta mai susţinea că a fost luat în vizor şi în calitatea sa de lider al Mişcării social-politice “Forţa Nouă”, dovadă fiind, în opinia sa, devastarea sediului ocupat de formaţiune, după care în biroul său a fost descoperită aparatură electronică de ascultare a convorbirilor. Deputatul afirma că dispune de documente care probează campania de persecutare declanşată împotriva sa şi, pentru că se simte în pericol, a anunţat autorităţile moldovene că îşi rezervă dreptul să ia măsurile de precauţie pe care le consideră necesare. El mai declara că va reveni la Chişinău doar atunci când va înceta prigonirea sa şi a membrilor familiei sale. Pleşca mai anunţa că va sesiza organismele internaţionale, dacă “fărădelegile sesizate” nu vor înceta. În mediile jurnaliştilor de la Chişinău, declaraţia lui Pleşca a fost interpretată drept un avertisment care ar putea precede cererea de azil politic într-o ţară occidentală. La scurt timp, însă, Pleşca a revenit acasă şi şi-a retras declaraţiile făcute în Belgia. Aceasta după ce a avut o convorbire “la vârf”. Nu la mult timp după aceea, Pleşca îşi anunţă ieşirea din fracţiunea parlamentară Alianţa Braghiş, iar în martie curent, formaţiunea sa aderă la alianţa de stânga, creată de Partidul Comuniştilor, şi nu se implică în campania electorală. Aşadar, destul de uşor, se pare, a fost redus la tăcere Pleşca, iar formaţiunea sa - scoasă de pe lista concurenţilor electorali ai comuniştilor. În schimb, deputatul a obţinut promisiunea că nimeni nu-i va atinge afacerile, iar despre un eventual dosar penal nu se mai vorbeşte.

Cazul Şoşev
Despre implicarea fostului deputat comunist, Petru Şoşev, în răpirea adjunctului Departamentului Tehnologii Informaţionale, Piotr Dimitrov, API a scris în august trecut, imediat după răpirea demnitarului. Atunci, însă, nu a reacţionat nimeni. Nici din instituţiile de drept, nici din conducerea republicii. Mai mult, au fost demişi procurorii Ion Văzdoagă şi Petru Bobu, care anchetau acest caz, tocmai când aceştia îi identificaseră pe comandatarii şi pe cei care au săvârşit răpirea. De ce? Pentru că răpirea lui Dimitrov era o necesitate cu bătaie lungă, pregătită special pentru actuala campanie electorală. Comuniştii aveau nevoie de un ţap ispăşitor pentru a arăta electoratului că partidul se descotoroseşte de membrii săi corupţi. Altfel cum ar fi explicată reţinerea spectaculoasă a lui Şoşev, din aprilie curent, imediat după demararea campaniei electorale?
Şeful fracţiunii parlamentare a comuniştilor, Victor Stepaniuc, s-a grăbit să declare imediat presei că Partidul Comuniştilor luptă cu oamenii corupţi din interior. Numai că Şoşev nu este omul comuniştilor, chiar dacă, în 1998, a devenit deputat pe listele partidului acestora. Relaţia dintre partid şi Şoşev s-a rupt după alegerile parlamentare din februarie 2001, când lui Şoşev, care a finanţat campania electorală a comuniştilor, nu i s-a dat nici un post, măcar cât de mic. Mai mult, Şoşev a rupt şi relaţia sa cu Mişin, cu care făcuse afaceri ani buni.
În materialul la care ne-am referit scriam că Şoşev şi Caramalac l-ar fi răpit pe Dimitrov pentru a negocia întoarcerea lor în Moldova. La sfârşitul anului trecut, Şoşev a revenit acasă. El a fost văzut de mai multe ori la vicepremierul Vasile Iovv, la procurorul general Vasile Rusu şi pe culoarele Parlamentului. Cât despre dispariţia lui Dimitrov, se pare, aceasta a fost realizată nu fără concursul unor demnitari din actuala putere. Deoarece, cu câteva săptămâni înainte de dispariţie, Preşedintele Voronin a semnat decretul privind acordarea gradului de general lui Dimitrov, iar Guvernul pregătise un proiect de hotărâre prin care acesta urma să fie numit în funcţia de adjunct al directorului Departamentului Tehnologii Informaţionale. Chestiunea în cauză a fost inclusă pe ordinea de zi a Guvernului pentru o sedinţă de la sfârşitul lunii iulie, însă ea a fost amânată pentru următoarea şedinţă de pe 8 august, la cererea lui Dimitrov. Motivul ar fi fost faptul că în biroul în care el urma să se mute după promovare nu se încheiase reparaţia, Dimitrov pregătindu-se să dea o recepţie pe cinste cu această ocazie, imediat după şedinţa Executivului. Această întâmplare a grăbit operaţiunea de răpire, pentru că, în cazul în care Dimitrov devenea general, răpirea sa avea să aibă o mai mare rezonanţă, fapt ce putea să implice şi organismele internaţionale în căutarea sa. Or, atunci scopul răpirii putea să nu fie atins. Aşadar, aceste detalii erau cunoscute doar de oamenii din cercul puterii. Nu este exclus nici faptul că răpirea lui Dimitrov ar fi fost pregătită tot pentru a unge ochii alegătorilor, existând voci care ar afirma că, până la 25 mai, am putea fi martorii reapariţiei lui. Cât îl priveşte Şoşev, săptămâna trecută, acesta a fost eliberat din arestul poliţiei din lipsă de probe. Numai că nu s-a mai făcut spectacol, aşa cum s-a întâmplat la reţinerea sa. Surse sigure spun că comuniştii l-au somat pe Şoşev să le finanţeze şi de data aceasta campania electorală. El, se pare, a acceptat, pentru că, dacă nu va fi găsit vinovat în cazul răpirii lui Dimitrov, vor fi scoase la iveală alte dosare privind implicarea sa în afaceri cu tutun şi alcool.