Drepturile omului

ACCESUL LA INFORMAŢIE Călcat în picioare

http://anunturiziarenationale.com/
  • Cea mai căutată informaţie – aproape imposibil de obţinut - este cea care ţine de averile demnitarilor

 

Recent, Transparency International Moldova (TIM), în colaborare cu Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIN) şi Asociaţia Presei Independente (API), a lansat studiul „Monitorizarea accesului la informaţie în Republica Moldova”. Cercetarea a avut drept scop evaluarea capacităţii autorităţilor publice centrale şi locale de a furniza informaţie publică potrivit procedurilor prevăzute de lege şi de a asigura implicarea reală a cetăţenilor, a organizaţiilor neguvernamentale şi a mediului de afaceri în procesul de luare a deciziilor.

 

Constituţia - ignorată

 

Studiul a fost efectuat în perioada mai–septembrie 2004, procesul de monitorizare a accesului la informaţie fiind realizat în câteva etape. La prima etapă, Transparency International Moldova a solicitat, printr-o scrisoare trimisă pe numele conducătorilor a  95 de autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale, să răspundă la mai multe întrebări ce ţin de respectarea Legii privind accesul la informaţie. Din cele 95 de autorităţi publice nu au dat curs cererii TIM 26 de instituţii (28,4%), dintre care 14 – de nivel central şi 12 – de nivel raional. Printre autorităţile care nu au răspuns se numără Parlamentul, Guvernul RM, ministerele Industriei, Educaţiei, Ecologiei şi Resurselor Naturale, Apărării, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Primăria municipiului Chişinău şi Guvernatorul UTA Găgăuzia. Termenul în care s-a răspuns a variat între două zile (Centrul de Creaţie Legislativă) şi 90 de zile (Curtea Supremă de Justiţie), deşi, conform Legii privind accesul la informaţie, instituţia publică trebuie să răspundă la solicitările de informaţie în termen de 15 zile.

 

Oamenii nu-şi cunosc drepturile

 

Analiza  conţinutului răspunsurilor denotă că funcţionarii multor instituţii centrale şi locale nu respectă prevederile Legii privind accesul la informaţie, deşi de la adoptarea legii au trecut deja patru ani. Doar 48 de autorităţi şi instituţii publice (50%) au oferit un răspuns complet la cererea de informaţii a TIM. O concluzie care se desprinde din analiza datelor oferite de instituţiile monitorizate este că cetăţenii nu cunosc că au dreptul  să solicite informaţii de la instituţiile centrale şi locale, de unde şi numărul foarte mic de cereri formulate în baza Legii privind accesul la informaţie indicat de instituţiile monitorizate. Pe de altă parte, numărul litigiilor în judecată, din cauza îngrădirii accesului la informaţie, este foarte mic, ceea ce denotă că cetăţenii nu cunosc că au dreptul să atace pe cale judiciară refuzul autorităţilor de a furniza informaţia solicitată. Articolul 23 al Legii privind accesul la informaţie stipulează că “în cazul în care persoana care consideră că drepturile sau interesele legitime în ceea ce priveşte accesul la informaţie i-au fost lezate, precum şi în cazul în care nu este satisfăcută de soluţia dată de către conducerea furnizorului de informaţii sau de către organul ierarhic superior al acestuia, ea poate ataca acţiunile sau inacţiunea furnizorului de informaţii direct în instanţa de judecată competentă”.

 

Răspunsuri confuze

 

La aceeaşi etapă, în scopul evaluării gradului de cunoaştere a dreptului privind accesul la informaţie şi utilizării acestui drept de către cetăţeni, în patru localităţi rurale -  Bălăşeşti (Sângerei), Şestaci (Şoldăneşti), Căzăneşti (Teleneşti ), Budeşti (Chişinău ) - şi în municipiul Chişinău a fost realizat un sondaj de opinie aleatoriu. În cadrul sondajului au fost chestionaţi 180 de respondenţi: 90 - din localităţile rurale şi 90 - din municipiul Chişinău. Dintre aceştia, 40,6 la sută au studii superioare şi 59,4 la sută -  studii medii şi medii de specialitate.

Întrebaţi dacă au solicitat vreodată informaţie în baza Legii privind accesul la informaţie, fiecare al doilea respondent a răspuns afirmativ. Din totalul respondenţilor care au solicitat informaţie,  două treimi au menţionat că au primit răspuns, ceilalţi (39,8%) – că le-a fost încălcat acest drept, deoarece autorităţile nu au dat nici un răspuns. Aproape fiecare al doilea dintre cei care au obţinut un răspuns la solicitarea de informaţie (44,4%) a menţionat că răspunsul a venit cu întârziere. Răspunsuri la timp au primit 56,6 % din numărul celor care au solicitat informaţie. Mai mult de două treimi (72,3%) din totalul celor care au primit, la timp sau cu întârziere, un răspuns au menţionat că răspunsul primit a fost incomplet, confuz sau chiar incompetent.

 

Poliţia refuză

 

Solicitaţi să evalueze comportamentul funcţionarilor în cazul în care s-a cerut direct informaţie de interes public, 80,7 % din cei chestionaţi au semnalat că funcţionarii cu care au discutat au răspuns amabil şi doar 9,8 la sută au indicat că li s-a răspuns pe un ton nepoliticos. Totodată, 9,5 % dintre cei care au solicitat informaţie direct de la autorităţi au menţionat că funcţionarii au refuzat să discute.

Printre cele mai receptive autorităţi publice s-au plasat primăriile (27,2%) şi direcţiile din cadrul executivului raional (22,2%). Acestea sunt urmate de Parlament şi Preşedinţie - cu 12,7 % şi, respectiv, 12,2%. La capitolul „refuză să răspundă”, întâietatea o deţin organele de poliţie şi judecătoriile - cu 30,5 % şi, respectiv, 26,1 %, după care urmează Guvernul - cu 25% şi organele procuraturii - cu 22,2 %.

 

“Care sunt averile demnitarilor?”

 

Pentru a identifica informaţiile care prezintă interes sporit pentru societate, în chestionar a fost inclusă întrebarea „Ce fel de informaţie v-ar interesa să aflaţi de la autorităţile publice?”, respondenţilor oferindu-li-se posibilitatea să opteze concomitent pentru mai multe variante. Tabloul răspunsurilor obţinute este următorul: averea demnitarilor de stat, declaraţiile de venituri ale funcţionarilor – 97%; utilizarea şi gestionarea banilor publici (sumele utilizate pentru sănătate, învăţământ, apărare, agricultură,  întreţinerea aparatului de stat etc.)  - 97%; salariile funcţionarilor (deputaţi, miniştri, judecători, procurori etc.)  - 95%; sumele care se cheltuiesc anual din bugetul statului pentru întreţinerea unui funcţionar (maşină de serviciu, telefon, condiţii de muncă, de trai /asigurarea cu apartamente de stat, călătoriile peste hotare ale funcţionarilor)  – 91,2 %; administrarea bunurilor din domeniul public (de exemplu: cât costă un metru pătrat de teren sau imobil din domeniul public dat în arendă de autorităţile locale sau centrale) - 45%; informaţie cu caracter personal (cazier juridic, copii de pe actele stării civile etc.) - 44%; politica legislativă – 11%; relaţiile externe  -  5%; altă informaţie – 5%.

 

Încurajări

 

Etapa a doua a monitorizării a constat în testarea gradului de transparenţă a instituţiilor publice în relaţiile cu cetăţenii în acord cu principiile Constituţiei Republicii Moldova şi ale Legii privind accesul la informaţie. În perioada 28 iunie – 12 iulie 2004, au fost expediate 75 de  solicitări de informaţie din partea cetăţenilor unui număr de 25 de instituţii publice centrale. Solicitările de informaţii au fost trimise din cinci localităţi din republică: Bălăşeşti (Sângerei), Şestaci (Şoldăneşti), Căzăneşti (Teleneşti), Budeşti (Chişinău) şi municipiul Chişinău, în care s-a efectuat sondajul sociologic. Cetăţenii au fost încurajaţi de voluntarii Centrului de Investigaţii Jurnalistice să solicite informaţii de interes public de la autorităţile centrale, fiind ajutaţi să formuleze corect cererile de solicitare a informaţiei oficiale.

 

Cereri ignorate

 

Din totalul de 75 de solicitări de informaţie, 17 (23 %) au rămas fără răspuns. Au ignorat solicitările cetăţenilor Inspectoratul Fiscal Principal de Stat – toate trei solicitările, Ministerul de Externe – două cereri de informaţie, Guvernul, Ministerul Economiei, Ministerul Educaţiei, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii, CCCEC, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Departamentul Tehnologii Informaţionale  – câte o cerere. Analiza răspunsurilor scoate în evidenţă atitudinea de desconsiderare manifestată de funcţionari faţă de cerinţele cetăţenilor. La doar 33 din cele 75 de cereri de informaţie s-a dat un răspuns complet. În 20 de răspunsuri au fost invocate diferite pretexte pentru a nu oferi informaţia sau documentele solicitate în volum complet. Răspunsurile parvenite de la autorităţi în mare parte aveau un conţinut evaziv. De exemplu, în câteva cazuri cetăţeanului i se indica să caute informaţia care îl interesează în Monitorul Oficial (MO),  în două răspunsuri se indică numărul MO, iar în celelalte se face doar trimitere la MO. Or, într-o localitate rurală nu prea găseşti colecţia integrală a MO.

 

Autorităţile îşi fac de cap

 

Nici una dintre autorităţi nu a oferit copia documentelor solicitate, deşi Legea privind accesul la informaţie prevede că autorităţile publice trebuie să ofere la cerere documentele de interes public sau cele despre activitatea instituţiei, mai ales când este vorba de gestionarea banilor publici, inclusiv a bugetului instituţiei.

 

În loc de informaţie – intimidare

 

Autorităţile au răspuns doar la solicitările convenabile. La cererile de informaţii şi documente despre cazurile în care funcţionarii instituţiei au fost implicaţi în fapte de corupţie, încălcare a  obligaţiunilor de serviciu şi despre utilizarea banilor publici, autorităţile fie nu au răspuns,  fie au dat răspunsuri evazive şi chiar incompetente, iar unele instituţii au încercat chiar să chestioneze şi să intimideze solicitanţii de informaţie. Aceasta în pofida faptului că Legea privind accesul la informaţie stipulează că orice persoană este absolvită de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru informaţia solicitată.

Câteva cazuri atestate în cadrul procesului de monitorizare denotă cu claritate că unele instituţii, în loc să ofere informaţia, au purces la intimidarea cetăţenilor care au încercat să-şi exercite un drept constituţional.

 

Strigător la cer

 

Un cetăţean din Chişinău a solicitat Ministerului Educaţiei o informaţie privind numărul contestaţiilor la examenele de bacalaureat şi Centrului de Creaţie Legislativă – informaţii despre procedura de expertizare prealabilă a unui proiect  de lege. La scurt timp, două persoane, care nu s-au prezentat, au telefonat, în timpul zilei, la domiciliul solicitantului de informaţii, întrebându-i pe copii numele mamei lor şi dacă ea a făcut demersuri de solicitare de informaţii. De menţionat că în cererea sa persoana respectivă nu a indicat numărul de telefon de la domiciliu.

Centrul de Creaţie Legislativă a furnizat, în câteva zile, informaţia solicitată, iar Ministerul Educaţiei nu a mai dat curs solicitării, deşi pentru persoana respectivă era important să obţină informaţia, deoarece copiii ei contestaseră câteva note la examenele de bacalaureat. Este un caz destul de grav, dacă ţinem cont de faptul că au fost chestionaţi fără   temei legal copii minori.

 

Vameşi cu musca pe căciulă

 

Un alt caz, nu mai puţin grav, a fost atestat în localitatea Căzăneşti, Teleneşti. O cetăţeană care a solicitat de la Departamentul Vamal informaţii privind numărul angajaţilor organelor vamale care au fost demişi din funcţie pentru încălcarea obligaţiunilor de serviciu pe parcursul anilor 2002-2004, numărul proceselor penale intentate vameşilor şi câţi din ei au fost condamnaţi în perioada menţionată, în loc să primească informaţia cerută, a fost vizitată, la 21 iulie, la serviciu, de către un funcţionar de la instituţia vizată. Mai întâi, funcţionarul a precizat numele ei, verificându-l şi pe cel de domnişoară, pe care îl cunoştea deja, apoi a început să-i adreseze întrebări în legătură cu informaţia solicitată: cine i-a scris cererea, cine a impus-o să solicite asemenea informaţie, de ce are nevoie de această informaţie, dacă a avut sau nu probleme la vamă etc.

 

Atribuţiuni depăşite

 

Cetăţeana respectivă i-a explicat funcţionarului că aude în permanenţă la Televiziunea Naţională informaţii privind implicarea multor funcţionari în fapte de corupţie, că se tot luptă cu cei corupţi şi că ar fi dorit să afle ce se întreprinde în acest sens la vamă. Până la urmă, funcţionarul a convins-o să semneze un proces-verbal în care ea menţiona că nu are nevoie de răspuns la cererea înaintată.

Prin urmare, după câteva zile, Departamentul Vamal i-a răspuns în scris că „datele solicitate fac parte din informaţiile cu accesibilitate limitată ce constituie secret de serviciu şi, în scopul asigurării regimului confidenţial în organele serviciului vamal (aprobat prin Instrucţiunea privind asigurarea regimului confidenţial şi secretului comercial în lucrul cu documente vamale), prezentarea acesteia este imposibilă”.

Pe lângă faptul că informaţia solicitată nu constituie secret de stat şi că cetăţenii au dreptul să ştie despre cazurile în care funcţionarii, plătiţi din banii publici, încalcă legea şi se implică în activităţi de corupţie,  menţionăm că în cazul dat a fost admis un şir de abuzuri. În primul rând, un funcţionar public poate întocmi un proces-verbal, în condiţiile legii, doar în scopul constatării unor ilegalităţi, şi nu cu orice ocazie. De când exercitarea unui drept poate face obiectul unui proces-verbal? În cazul dat, procesul-verbal a fost semnat în lipsa martorilor, iar persoanei căreia i s-a solicitat să semneze actul respectiv nu i s-a remis o copie, aşa cum prevede legea, nu i s-a spus ce drepturi are înainte de a i se cere semnătura etc. Evident, funcţionarul respectiv a pierdut o zi de muncă, pentru care este plătit de contribuabili, ca să se deplaseze la Căzăneşti cu maşina de serviciu, irosind şi combustibil din contul statului.

 

Răspuns de poliţist

 

Şi în cazul autorităţilor de menţinere a ordinii publice, cetăţenii care au trimis cereri de solicitare a informaţiilor de interes public au fost verificaţi  înainte de a li se da răspunsuri. De exemplu, un cetăţean din localitatea Budeşti, care a solicitat o informaţie de la MAI, a indicat doar numele de familie şi prenumele. În răspunsul primit era indicat patronimicul persoanei, ceea ce denotă că această persoană a fost verificată în baza de date a MAI. În schimb, răspunsul pe care l-a dat instituţia respectivă a fost evaziv. Iată ce i-a răspuns MAI cetăţeanului care a vrut să afle „câţi angajaţi ai organelor de interne au fost demişi din funcţie pentru încălcarea obligaţiunilor de serviciu, câte procese penale au fost intentate poliţiştilor şi câţi dintre aceştia au fost condamnaţi”: „…Vă aducem la cunoştinţă că informaţia la care vă referiţi în scrisoare în repetate rânduri a fost elucidată în ediţiile periodice, furnizată participanţilor la conferinţele de presă, organizate periodic de către Centrul de Presă al MAI, precum şi la emisiunile Televiziunii Naţionale cu acces garantat la informaţii pentru fiecare cetăţean”.

 

Un caz fericit

 

În cadrul procesului de monitorizare s-a înregistrat şi un caz fericit. Un invalid din satul Şestaci, Şoldăneşti, a solicitat Preşedinţiei informaţii privind sursele din care au fost procurate, în primăvara curentă, automobilele oferite unor invalizi, participanţi la războaie, şi criteriile după care s-au acordat acestea. Cetăţeanul îşi motiva solicitarea prin faptul că este invalid şi că de soarta sa nu s-a interesat nimeni niciodată. În câteva zile, Preşedinţia l-a înştiinţat că demersul său a fost redirecţionat Guvernului spre examinare, iar după alte trei zile Cancelaria de Stat îl înştiinţează că demersul său a fost trimis spre examinare Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, apoi un funcţionar de la acest minister s-a interesat de soarta acestuia şi, la scurt timp, i s-a adus acasă un cărucior cu rotile.

Insuficient pregătite

 

Procesul de implementare a Legii privind accesul la informaţie este greu şi va dura mai mulţi ani. Această lege îşi va croi anevoios şi o practică judiciară uniformă. Rezultatele studiului au arătat că nici instituţiile de stat, nici societatea civilă nu sunt pregătite suficient pentru a implementa eficient această lege, de aceea este necesar un efort comun al ambelor părţi.

Legea în cauză face parte din categoria actelor normative a căror realizare nu depinde doar de autorităţi, ci, mai întâi, de insistenţa cu care simplii cetăţeni vor exercita drepturile conferite de ea.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii