Justiție

Ministrul Papuc nevinovat?

Agora.md

Chiar de la apariţia sa, Centrul pentru Combaterea Crimei Economice şi Corupţiei (CCCEC) a fost învinuit că este o unealtă a puterii, de intimidare şi şantajare a persoanelor şi agenţilor economici neloiali regimului comunist.

Recent, CCCEC a fost acuzat că nu este capabil să ducă la capăt dosarele “grele” de corupţie. O dovadă în acest sens este şi o scrisoare parvenită, săptămâna trecută, pe adresa Asociaţiei Presei Independente şi a JURNALULUI de Chişinău. Expeditorul, cine oare? Acelaşi CCCEC.

O scrisoare stupidă

Iniţial, am crezut că este răspunsul la întrebările mai vechi, adresate Centrului în baza Legii privind accesul la informaţie. După ce am deschis plicul, ne-am bucurat chiar, văzând un text de aproape o pagină, zicându-ne, “uite, am primit informaţia completă ce ne interesa”. Dar n-a fost să fie aşa.
CCCEC ne solicită „publicarea acestui demers, cu dezminţirea informaţiilor publicate în articolul „Ministrul Papuc anchetat penal”, publicat în JURNAL de Chişinău din 26 martie 2004”. Situaţia creată ne aminteşte de faimoasa replică a unui personaj dintr-un film românesc, interpretat de celebrul şi totodată regretatul Dem Rădulescu. Atunci când este surprins de soţie într-o situaţie delicată, acesta exlamă: „Draga mea, ceea ce vezi tu nu este adevărat!”. În aceeaşi situaţie stupidă s-a pomenit şi CCCEC, care încearcă să ne convingă acum că ceea ce ne-a scris în răspunsul din 1 martie curent, nu mai e adevărat. Dar să le luăm pe rând.

Scos basma curată

La 30 ianuarie curent, API a publicat un material în care relata despre gestionarea frauduloasă a banilor publici, descoperită de către Secţia Control Financiar şi Revizie a MAI, la Brigada cu Destinaţie Specială „Fulger”, pe timpul când aceasta din urmă era condusă de actualul ministru de Interne, Gheorghe Papuc. Nu ne-am limitat la relatarea despre fraudele comise, prin care statul a fost prejudiciat cu peste 360.000 lei (circa 30.000 de dolari la cursul zilei), ci am solicitat organelor de drept să examineze sub aspect penal faptele expuse în articolul „Fulger şi Papuc”. La 1 martie, CCCEC ne confirmă că „faptele expuse în articolul respectiv se cercetează în cadrul dosarului penal nr. 200038187”. E un caz extraordinar, când un organ de drept confirmă reluarea urmăririi penale după apariţia unui material din presă. Plăcut surprinşi de această deschidere a CCCEC şi de faptul că, în sfârşit, în vizorul acestui organ de urmărire penală au început să ajungă şi „rechini”, am relatat opiniei publice, în articolul „Ministrul Papuc anchetat penal”, din 26 martie 2004, despre faptul că actuala guvernare începe să-şi cureţe rândurile. Între timp, după cum cunoaştem, în cadrul CCCEC au avut loc schimbări şi, iată, la două luni de la apariţia materialului, noul director încearcă să ne convingă anume că ceea ce ne-a spus atunci nu corespunde adevărului şi ne cere să dezminţim faptul că Papuc este anchetat penal „deoarece în cadrul acestui dosar, dl Gh. Papuc niciodată n-a avut statut de bănuit sau învinuit”.

La ce bun CCCEC?

Este dezonorant pentru un organ de urmărire penală, cum este CCCEC, să se bată cu pumnul în piept, înainte de finalizarea unui caz penal, că cineva e nevinovat. Mai ales că acesta este un caz special.
Urmărirea penală se bazează pe fapte şi persoane concrete, probate de rezultatele unui control financiar-contabil. CCCEC scrie „persoanele vinovate de încălcările comise în activitatea financiară a BPDS „Fulger” a MAI nu au fost identificate”. E firesc să ne întrebăm: dacă CCCEC, având lista de personal în faţă, nu poate stabili persoanele vinovate într-un asemenea caz, cum rezolvă el cazurile destul de dificile de corupţie, care nu sunt precedate de controale financiar-contabile, respectiv, nu dispune de volumul de probe existent în cazul BPDS „Fulger”? Acest demers confirmă (a câta oară?) că avem corupţie, însă nu avem corupţi.
În răspunsul CCCEC se afirmă cu caractere evidenţiate că „în cadrul acestui dosar, dl Gh. Papuc niciodată n-a avut statut de bănuit sau învinuit”. Noi relatam în acel articol despre nişte acţiuni ilegale, produse pe parcursul mai multor ani, sub ochii conducătorului BPDS „Fulger”,, care în acea perioadă era Gheorghe Papuc şi care, prin lege, era responsabil de gestionarea corectă a banilor publici. Este ştiut că toate operaţiunile financiar-contabile se fac doar sub semnăturile conducătorului şi contabilului-şef. În cazul dat, cercul suspecţilor este restrâns. Organelor de drept nu le rămâne decât să dovedească vinovăţia celor care au delapidat fondurile publice de la „Fulger”.

Impotenţa “organelor”

Despre ce fel de profesionalism poate fi vorba, dacă un caz atât de simplu este „murat” atâta timp? Aceasta ne convinge că şi CCCEC este sub papuc, din moment ce încearcă să-i dreagă imaginea actualului ministru de Interne.
Ne întrebăm: cine a avut interesul să confirme reluarea urmăririi penale în dosarul nr. 2000038187 şi cine are interesul să dezmintă acum informaţiile publicate în articolul „Ministrul Papuc anchetat penal”? Paradoxul nu e numai acesta. În articolul respectiv s-au spus lucruri mult mai grave, însă CCCEC pare a fi preocupat doar de refacerea imaginii lui Papuc.
Prin publicarea acestui demers, s-a dorit disculparea lui Papuc, însă, de fapt, a fost scoasă în vileag impotenţa şi dependenţa organelor de urmărire penală.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii