Apel public cu privire la incidentele militare în strâmtoarea Kerci și declararea stării de război în Ucraina

Organizații ale societății civile, experți, jurnaliști și reprezentanți ai mediului universitar din Republica Moldova se arată deosebit de îngrijorați de actul de agresiune militară, comis de Federația Rusă, contra unor nave ucrainene în contradicție cu prevederile acordurilor semnate între Ucraina și Rusia în privința utilizării în comun a Mării Azov. Este pentru prima dată când militarii Federației Ruse atacă în mod deschis, sub pavilioanele oficiale ale statului rus, nave ale Ucrainei, ceea ce ar putea conduce la o escaladare fără precedent a tensiunilor și deteriorarea accentuată a climatului de securitate din regiunea Azov - Marea Neagră, puternic afectată de anexarea Crimeii de către Rusia în 2014.

Pe baza documentelor și surselor analizate considerăm incidentul din 25 noiembrie în care zece nave ale Serviciului de Grăniceri ai Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse au atacat trei nave ale Ucrainei, în apele comune ale Strâmtorii Kerci drept un act de agresiune deschisă, care atestă o accentuare a implicării statului rus în războiul pe care acesta îl poartă în ultimii patru ani împotriva Ucrainei. Navele ucrainene efectuau o trecere planificată din portul Odesa spre portul din Mariupol, în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale și bilaterale în vigoare și a regulilor de navigație cunoscute Rusiei. Flota rusă a deschis focul în mod agresiv și a rănit 6 marinari ucraineni, arestând navele ucrainene , pe care ulterior le-au remorcat și plasat sub paza trupelor Serviciului de Grăniceri ai Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse în portul orașului Kerci, împreună cu întregul echipajul arestat, în total 23 marinari.

Aceasta indică faptul că intențiile Rusiei sunt de a institui o adevărată blocadă a Strâmtorii Kerci, care face joncțiunea între Marea Azov și Marea Neagră. Prin aceste acțiuni,  Federaţia Rusă testează capacitatea statului ucrainean de a-și apăra porturile și teritoriul, dar și determinarea Occidentului de a menține politica de nerecunoaștere a anexării Crimeii și, sancțiunile internaționale impuse Moscovei, precum și voința de a garanta securitatea statului agresat  (Ucraina).  Nu poate fi trecut cu vederea și faptul că Rusia caută să izoleze porturile ucrainene de tranzitul naval internațional, care a și fost afectat în proporție de 30%  în urma construirii unui pod în parametri necorespunzători pentru navele de tonaj mediu și se observă tot mai mult tendința de a escalada acțiunile militare ca instrument de șantaj politic.

De mai mulți ani, Ucraina, dar și alte state afectate de existența unor regimuri separatiste create de Moscova pe teritoriul lor se confruntă cu acțiuni și operațiuni subversive. În aceste condiții de generare permanentă și intenționată a incidentelor periculoase provocatoare din partea Rusiei, comunitatea internațională ar trebui să manifeste determinare și reziliență în apărarea statului agresat. Cu toate că Ucraina ar trebui să întreprindă pașii necesari pentru a-și asigura integritatea teritorială și siguranța frontierelor. Suntem convinși că UE și SUA ar putea face mai multe pentru a întări capacitățile de apărare ale Ucrainei, inclusiv printr-un program de ”lend-lease” de echipare și modernizare a flotei, instalare de radare performante și alte tehnologii care ar depăși decalajele existente între Ucraina și Federația Rusă în materie de capabilități militare și de securitate. Contăm pe implicarea activă a SUA, Marii Britanii, Germaniei și Franței în susținerea suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

Acțiunile unilaterale și agresive ale Federației Ruse împotriva navigării internaționale libere și nestingherite prin Strâmtoarea Kerci, în conformitate cu convențiile internaționale, creează precedente periculoase pentru alte cazuri similare și pot submina dreptul și practica internațională de navigare și prin alte strâmtori.

Orice escaladare a conflictului militar în teritoriile ocupate din Donbas, Azov și Crimeea au stimulat acțiuni de răspuns din partea statului ucrainean, printre acestea fiind și declararea legii marțiale pe 26.11.2018 în parlamentul ucrainean. Astfel, Rada Supremă de la Kiev a instituit regimul stării de război în zece regiuni, inclusiv în regiunile Odessa şi Viniţa la frontiera cu Republica Moldova. Acestea reprezintă semne îngrijorătoare de escaladare a agresiunii militare în curs de desfășurare a Federației Ruse împotriva Ucrainei și o tendință de degradare accelerată a climatului de securitate în Mărea Azov și Marea Neagră, care ar putea prevesti extinderea războiului din Donbas, cu consecințe grave asupra regiunii Caucaz și a Europei de Est.

Prin acest Apel Public, semnatarii doresc să atragă atenția opiniei publice din Republica Moldova, a decidenților politici, demnitarilor publici și societății civile și, presei de a evita preluarea unor narative false, inspirate de propaganda rusă în raport cu aceste incidente și acțiuni de răspuns Ucrainei.

Facem apel către autorităţile Republicii Moldova pentru a promova politici și decizii consistente în privința surselor de insecuritate și pericole, generate de separatismul transnistrean și forțele ostile, care-i sunt subordonate acestuia, la Tiraspol și la Chișinău.

Cerem autorităţilor Republicii Moldova alinierea la sancţiunile internaționale actuale şi cele care vor urma, drept răspuns la agresiunea Federaţiei Ruse contra Ucrainei, prin impunerea unor sancţiuni vizând persoanele responsabile de militarizarea regiunii transnistrene a Republicii Moldova şi cele care susţin expansiunea militară a Federaţiei Ruse în regiune.

Semnatari

  • IDIS Viitorul
  • Asociația pentru Politica Externă
  • Comunitatea WatchDog.md
  • Asociația Veteranilor și Rezerviștilor din Republica Moldova
  • Centrul de Investigații Jurnalistice
  • Centrul de Politici și Reforme Moldova
  • Mișcarea Ecologistă din Moldova
  • Marcel Bencheci, Cercetător științific superior, Centrul de Cercetări Strategice, Institutul de Cercetare Juridică, Politică și Sociologică
  • Vitalie Stoian, general de brigadă (rez.), fost Șef Marele Stat Major
  • Viorel Cibotaru, fost ministru al apărării
  • Valentin Balan, Președinte la Asociației Obștești a Profesioniștilor în Comunicare și Relații Publice din Republica Moldova
  • Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control
  • Oazu Nantoi, IPP
  • Lina Grâu, jurnalistă
  • Semion Niculin, jurnalist
  • Victor Chirilă, președintele APE
  • Valeriu Troenco, ex-ministru al Apărării al Republicii Moldova

Lista semnatarilor rămâne deschisă