Orășelul European va fi inaugurat la Chișinău

Chișinăuenii și oaspeții capitalei sunt așteptați, sâmbătă, în Orășelul European. Delegația Uniunii Europene îi invită pe iubitorii de muzică bună, filme interesante, dar și pe cei care știu să aprecieze adevărata bucătărie europeană să serbeze Ziua Europei 2019. Evenimentul va avea loc în Grădina publică Ștefan cel Mare.

„Cu multă bucurie, și în acest an, vă invit să celebrăm diversitatea și unitatea europeană la o nouă zi a Europei în Republica Moldova. Vom savura muzica, filmele și vom cunoaște tradițiile popoarelor europene. Vom afla poveștile țărilor europene, pe care de 5 ani deja, grație eliminării vizelor, cetățenii Republicii Moldova le pot vedea cu propriii lor ochi. Vom ajunge și în localitatea ta să sărbătorim împreună Zilele Europei, pentru că împreună suntem mai puternici”, este mesajul transmis de Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 13.00 și va fi urmată de un tur al Orășelului European, efectuat de ambasadori ai statelor membre ale Uniunii Europene, dar și oficiali moldoveni. Jurnaliștii sunt așteptați, începând cu 14.45 la un  briefing de presă. Potrivit agendei, la ora 15.00 va avea loc ceremonia de premiere în cadrul concursului de desen dedicat integrării europene. 

Între orele 13.00 și 17.00,  vor fi desfășurate mai multe activități în Orășelul European. Oaspeții vor putea afla mai multe despre cultura și gastronomia țărilor membre ale UE, proiectele de asistență tehnică, școala limbilor europene. Totodată, va fi amenajată Zona Urban Vibes, dar și zona de distracție pentru copii.

Evenimentul va culmina cu un spectacol susținut de Moldovan National Youth Orchestra și corul La La Play, în scuarul Catedralei. Concertul, care va avea loc începând c ora 19.00 și până 21.30, este organizat de Delegația UE în Moldova în parteneriat cu UNICEF.

Duminică, Delegația Uniunii Europene îi așteaptă pe iubitorii de frumos să sărbătorească împreună cultura europeană în cadrul unui festival de muzică și film. Pelicule din România, Spania și Germania vor fi rulate în Scuarul Catedralei.

Pe 18 mai, Ziua Europei va fi marcată în sudul țării, la Cahul. De la mic la mare sunt invitați, sâmbătă, în Piața Independenței, în Orășelul European pentru a celebra Ziua Europei și 10 ani ai Parteneriatului Estic.

Materialul a fost realizat de RFI România

 

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului