Prima cetățenie pe bani în R.Moldova. Numele beneficiarului, ținut în secret

Primul caz de acordare a cetățeniei Republicii Moldova în schimbul investițiilor a devenit posibil după publicarea, la sfârșitul săptămânii trecute, a decretului semnat de preşedintele moldovean, Igor Dodon. Numele beneficiarului cetăţeniei pe bani este ţinut însă în secret, scrie portalul mold-street.com.

Legea privind obținerea cetățeniei moldovenești prin investiție prevede că autoritățile acordă cetățenia Moldovei unui cetățean străin sau unui apatrid care aduce contribuții la Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă sau a efectuat, timp de 60 de luni, investiții de circa 250.000 de euro în domeniile de dezvoltare strategică. 

”Se acordă cetăţenia Republicii Moldova cetățeanului străin (solicitant principal) în baza datelor de identificare ale Dosarului nr. SP/01/2018 al solicitantului", potrivit documentului, publicat în Monitorul Oficial. 

Solicitanții trebuie să plătească o contribuție minimă nerambursabilă la Fondul de Investiții Publice (FIP): 100.000 de euro pentru un singur solicitant, 115.000 de euro pentru un cuplu, 145.000 de euro pentru o familie de patru persoane sau 155.000 de euro pentru o familie de cinci sau mai multe persoane.

În acelaşi timp doritorii de a obţine cetăţenia Moldovei pe bani, nu o pot face direct, ci prin intermediul unui agent acreditat de către Agenţia Servicii Publice (ASP).

Până acum şapte companii au obţinut acest statut, care percep o serie de taxe.

Două luni în urmă s-a anunţat că deja ar fi fost depuse solicitări de a obține cetățenia Republicii Moldova prin investiții, iar printre potenţialii beneficiari figura soţia lui Ilan Şor. 

Legea, care functioneaza și in alte țări, inclusiv unele din Uniunea Europeană, a fost criticata de Comisia Europeană şi de experţii locali.

De promovarea internațională a Programului de dobândire a cetățeniei prin investiție cu un consorțiu compus din companiile MIC Holding LLC și Henley & Partners Government Services Ltd.

Materialul a fost realizat de RFI România.

 

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului