Un an de “Relații armonioase în familie”

Mai mulți profesori și elevi și-au împărtășit rezultatele obținute după un an de predare în școli a disciplinei opționale “Relații armonioase în familie”. Aceștia s-au reunit în cadrul unei conferințe pedagogice naționale, organizată la Chișinău de Centrul Internațional ”La Strada”.

La eveniment au fost prezenți peste 70 de profesori și elevi din 21 de licee din Republica Moldova, în care pe parcursul anului de studiu 2016-2017 a fost implementată disciplina „Relaţii armonioase în familie”.

Din partea Ministerului Educației a fost prezentă Corina Lungu, consultantă superioară în cadrul Direcției învățământ preuniversitar, care a apreciat inițiativa ca și una actuală și extrem de utilă. Totodată, participanții la conferință au identificat și posibilităţi de îmbunătăţire a unor aspecte ale disciplinei opţionale.

Elevii și profesorii au recomandat Ministerului Educației să introducă disciplina în lista celor obligatorii începând din clasa a noua. ”Aceasta este o necesitatea a timpului, determinată de migraţia părinţilor, lipsa unor modele familiale bune. (…) Majoritatea adolescenţilor fac greşeli până ajung la liceu. La liceu e târziu deja”, consideră una dintre elevele participante la eveniment.

La fel, profesorii au materiale audiovizuale și studii de caz în planul de predare a cursului, dar și că intenționează să implice pe viitor părinții la unele ore ale disciplinei. La fel, aceștia s-au arătat deschiși să beneficieze de instruire continuă pentru a le putea vorbi elevilor în plină cunoștință de cauză despre cum să îşi gestioneze emoţiile, cum să comunice în cuplu, dar şi cum să recunoască şi evite cazurile de violenţă.

La fel, disciplina „Relaţii armonioase în familie” a fost pilotată și în cadrul școlii profesionale Nr. 1 din Cahul. ”Prentâmpinarea cazurilor de violență a fost subiectul cel mai sensibil și care a trezit un interes deosebit elevilor cu care am lucrat. Multe din fete au spus că au observat cazuri de violență psihologică sau verbală însă niciodată nu și-au imaginat că acestea pot duce la consecințe atât de grave. În urma unui exercițiu am determinat cazurile de violență din propriul lor grup școlar pe care până atunci le considerau doar niște glume inofensive”, a relatat în cadrul conferinței Maxim Papana, profesor în cadrul şcolii profesionale Nr. 1 din Cahul.

Cursul "Relaţii armonioase în familie" a fost elaborat de Centrul  Internaţional "La Strada" şi avizat pozitiv de Consiliul Național pentru Curricula Școlară al Ministerului Educaţiei. Acesta a fost introdus în planul cadrul de studii pentru anul de studii 2016-2017 drept disciplină opţională în licee și urmează a fi predată în școli, la solicitare, și în anul școlar 2017-2018.

Fotografii de la eveniment AICI

Opiniile exprimate în rubrica de bloguri sunt asumate în totalitate de bloggeri şi nu reprezintă neapărat poziţia CIJM.

Toți bloggerii portalului