Corupție

Mafia alcoolului şi contrabandiştii (III)

http://www.igp.gov.md/

Oamenii lui Cotorobai, ajutaţi de persoane din cadrul instituţiilor de drept, aplicau o sumedenie de metode - plângeri asupra membrilor grupului de anchetă, prin care îi defăimau, cereri, demersuri, documente false precum că sunt reprezentanţi ai agenţilor economici din Federaţia Rusă etc.

„În toate se resimţea un puternic trafic de influenţă din partea unor persoane cu înalte funcţii în stat şi în instituţiile de drept”, susţine procurorul Tudor Guţu, cel care a condus ancheta privind contrabanda cu spirt. Toate aceste acţiuni şi manifestări urmăreau inducerea în eroare şi dispersarea membrilor grupului de anchetă pentru ca, în final, să obţină clasarea dosarului, susţine el. „Au încercat să ne provoace cu mită, ne-au intimidat şi ameninţat cu răfuiala şi chiar cu moartea, dar, văzând că nu le merge, au trecut la o altă cale, cea de a influenţa de sus în jos, deşi aceasta este mult mai costisitoare. Până la urmă, au reuşit. De fapt, cred că dosarul a fost pur şi simplu vândut. Pe bani grei”, susţine Guţu.

PG îl consideră nevinovat pe Cotorobai

La 1 noiembrie 2001, conducerea PG, întrunită într-o şedinţă lărgită în care a analizat activitatea grupului de anchetă penală, constată că dosarul a fost intentat nelegitim, că nu au fost acumulate probe ce ar dovedi vinovăţia lui Cotorobai în organizarea contrabandei cu alcool şi că nu s-a lucrat deloc timp de un an, fiind interogate puţine persoane. S-a mai considerat că mărturiile unui şofer sunt contradictorii, deci dosarul nu are perspective şi „necesită a fi clasat cât nu e târziu”. În opinia celor prezenţi, s-a stabilit că Guţu nu va putea duce ancheta până la capăt şi că dosarul trebuie transmis altui procuror sau anchetator. Argumentele lui Guţu nu au contat. Participanţii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că şeful grupului de anchetă „nu a executat indicaţiile procurorului referitoare la eliberarea corpurilor delicte proprietarului” şi că „a căzut sub influenţa membrului grupului de anchetă, a lucrătorului vamal Sava Maimescu, care îşi propusese să se răzbune pe Cotorobai”. „Aveam senzaţia că mă aflu în faţa inchiziţiei. „Judecătorii” vroiau, după cum am înţeles, să mă facă să scriu un raport de eliberare sau, în cel mai bun caz, să mă retrag de la anchetarea cazului, deoarece demiterea mea prin ordin de anchetă le-ar fi demascat intenţiile de protecţie a grupării de infractori”, spune Guţu. Pentru început, a fost destituit din calitatea de şef al grupului de anchetă, în locul său fiind numit anchetatorul Andrei Balan. „Din acel moment, dosarul a pornit spre clasare. Informaţia de care dispuneam - operativă şi neoficială -, referitoare la persoanele ale căror interese se intersectează în jurul dosarului în cauză, se confirmau. Am înţeles că sunt puse în joc sume mari de bani”, povesteşte Guţu. Potrivit lui, în lanţul criminal, Cotorobai ocupă o verigă de mijloc. „În spatele lui stau doi piloni de neclintit în Republica Moldova, unul reprezentând lumea criminală, iar altul - politicieni şi funcţionari de stat corupţi”, afirmă Guţu, evitând să le spună pe nume. „În situaţia creată, să lupţi, să-l tragi la răspundere pe Cotorobai însemna să scoţi un bursuc cu mâinile goale din vizuina care este păzită de o haită de lupi turbaţi”, susţine el. La 2 noiembrie 2001, Guţu a transmis noului şef al grupului de anchetă, A. Balan, actele legate de sechestrarea transportului cu alcool. În aceeaşi zi, şeful Direcţiei Anticorupţie, Tudor Suveică, a plecat la Tvardiţa, unde se afla lotul cu alcool sechestrat, pentru a-l elibera. Reprezentanţii PG s-au grăbit să elibereze încărcătura cu alcool sechestrată, chipurile “întru respectarea legislaţiei”. De fapt, numai în lipsa corpurilor delicte putea fi clasat dosarul. Ulterior, Curtea Supremă de Justiţie a calificat drept neîntemeiată decizia tribunalului privind ridicarea sechestrului şi a returnat materialele pentru o nouă examinare în tribunal. Însă era târziu. Alcoolul sechestrat nu mai era. Dosarul a fost clasat, cu toate că au fost prezentate dovezi incontestabile, inclusiv documente şi mărturii ale persoanelor implicate de Cotorobai în contrabandă. Procurorul General le-a considera insuficiente. Guţu spune că nu s-a mai întâmplat în practica sa ca un asemenea caz să fie atât de uşor muşamalizat. Potrivit lui, afacerile grupării lui Cotorobai au luat proporţii, acestea fiind în directă legătură cu structurile statale. Una din persoanele care a ajutat ancheta i-a povestit lui Guţu că, după ce a fost clasat dosarul, Cotorobai se “lăuda că planul său de a scoate spirtul s-a împlinit, că a reuşit să-i înlăture din anchetă pe Maimescu şi pe Guţu şi că se va răfui cu cei doi, iar pe demascatori îi va lichida”. “Persoana respectivă era îngrijorată pentru soarta sa şi a familiei sale. M-a rugat pe cât e posibil să nu divulg faptul că a depus mărturii că, de află bandiţii, îl omoară. I-am spus că despre mărturiile lui s-a raportat procurorului general în prezenţa mai multor persoane şi că aceasta nu mai este un secret”, povesteşte Guţu.

Răfuieli şi ameninţări cu moartea

Un alt membru al grupului de anchetă, Sava Maimescu, prim-adjunctul Vămii Leuşeni, a fost înlăturat de la anchetarea cazului cu puţin timp înainte de a fi eliberat procurorul Guţu. Mai întâi, Maimescu a fost transferat, de la Vama Leuşeni la Ocniţa, după care a fost concediat. Guţu spune că Maimescu este unul dintre cei mai bun specialişti în deconspirarea contrabandei şi unul dintre puţinii vameşi incoruptibili. Atunci când se afla în vamă, contrabandiştii ocoleau acest punct de trecere. Nu mergeau nici telefoanele de protecţie, indiferent de la cine veneau. Întrucât prin Leuşeni trecea ruta principală a contrabandei cu alcool, s-a insistat ca el să fie trimis la Ocniţa. Maimescu îi călca pe urme lui Cotorobai încă de la începutul „activităţii” sale. Acesta şi complicii săi, însă, nu-i puteau ierta acest lucru. Au fost cazuri când suna la Maimescu şi-l ameninţa cu moartea. Teroarea a început prin 1997, când i-au fost reţinut nişte TIR-uri cu ţigări de contrabandă. Maimescu a reuşit să înregistreze una din convorbirile cu Cotorobai, în care ultimul îl ameninţa cu moartea, şi l-a dat pe mâna justiţiei. Ancheta în acest caz a fost tărăgănată mai mult de trei ani. Până la urmă, instanţa l-a condamnat pe Cotorobai la doi ani de închisoare, dar imediat a fost amnistiat. Ameninţările cu moartea însă nu au încetat. Pe parcursul desfăşurării anchetei penale privind contrabanda cu alcool, oamenii lui Cotorobai îi filau pe Guţu şi pe Maimescu. În timpul anchetei, Cotorobai le-a cerut şoferilor care transportau spirt să se ducă într-o staţiune de la Vadul-lui-Vodă, unde au stat închişi timp de câteva luni. Deşi aveau asigurate hrana şi apa, nu li se permitea să-şi contacteze rudele sau prietenii, ori să le spună unde se află. Aceasta era o măsură de precauţie, pentru ca ancheta să nu poată obţine mărturii ce ar inculpa gruparea Cotorobai. Terorizările au continuat chiar şi atunci când Cotorobai a fost arestat. În septembrie 2001, când se afla în arest preventiv, acesta l-a sunat de la telefonul avocatului său pe unul dintre şoferi, avertizându-l să nu dea mărturii. Dar, pentru mai multă siguranţă, i-a cerut fiului său Ruslan să-l mai sperie puţin pe acesta. La scurt timp, fiii lui Cotorobai l-au dus pe şofer în pădurea de la Durleşti, i-au pus pistolul l-a tâmplă, ameninţându-l că, dacă spune ceva anchetatorilor, va muri. Acest caz a făcut obiectul unui dosar penal care, până la urmă, a fost clasat din lipsă de probe. Despre mărturiile unora, potrivit surselor noastre, reprezentanţii grupului de anchetă au raportat procurorului general, Vasile Rusu, în prezenţa mai multor persoane. De acolo, probabil, informaţia s-a scurs către Cotorobai. Şi acesta a început răfuielile. Anchetatorii spun că el era atât de sigur că nu va fi băgat la răcoare, încât acţiona deschis, fără să se teamă că va lăsa urme.

Eliberat la comandă

Materialele adunate în cadrul anchetei au făcut posibilă arestarea lui Alexandru Cotorobai. Ancheta dispunea de dovezi incontestabile pentru a-l trimite după gratii. Dar nu a fost să fie aşa. După 32 de zile de detenţie, Tribunalul Chişinău îl eliberează din arest, schimbând nelegitim măsura de reprimare, în pofida faptului că anchetatorii au prezentat argumente care, într-un stat de drept, nu puteau fi ignorate. Anchetatorii spuneau că, aflat în libertate, Cotorobai va influenţa martorii, ceea ce a şi făcut. Nu a folosit nici faptul că el a reuşit să influenţeze unii dintre martori chiar şi din închisoare. Sursele noastre, sub acoperirea anonimatului, spun că “Gorbatâi” a fost scos din închisoare pentru că avea de returnat sume colosale de bani unor înalţi funcţionari de stat. Acesta spăla, prin afacerile sale cu spirt, ţigări, mobilă şi altele, banii proveniţi din afaceri ilegale (în special din estorcare de mită) ale celor suspuşi. Sumele respective, puse în circulaţie în economia subterană, se transformau în venituri fabuloase.

Voronin ştie, dar tace

În momentul în care grupul de anchetă a constatat că gruparea Cotorobai are protecţie puternică în sânul instituţiilor de drept, inclusiv în Procuratura Generală, şi că dosarul la care lucrează mai mult de un an riscă să fie clasat, a solicitat sprijinul preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi a Consiliului Superior de stat pentru combaterea corupţiei. Într-un mesaj adresat acestora, membrii grupului de anchetă informau despre amploarea care a luat-o contrabanda în R.Moldova şi despre protecţia pe care contrabandiştii o au în cadrul organelor vamale şi în alte structuri de stat. „Documentele de care dispunem şi sursele noastre dovedesc faptul că îmbogăţirea peste noapte a unor persoane este cauzată de contrabanda economică, adică de trecerea ilicită peste frontiera vamală a mărfurilor accizate în proporţii deosebit de mari, de regulă sub formă de tranzit fictiv, import temporar fictiv sau export fictiv, nefiind achitate plăţile şi taxele corespunzătoare, în detrimentul bugetului statului”, se arată în mesajul menţionat. Autorii descriu amănunţit activităţile ilicite ale grupării Cotorobai, ataşând o listă cu dosarele în care este implicată gruparea respectivă şi care au fost clasate din lipsă de probe, precum şi documente ale instituţiilor de drept din Federaţia Rusă, care probează faptele descrise. Credeţi că şeful statului sau Consiliul Superior de stat pentru combaterea corupţiei au luat atitudine faţă de mesajul expediat de grupul de anchetă penală? Nu s-a luat atitudine şi nici nu a fost dat vreun răspuns oficial, cu toate că grupul de anchetă solicita şefului statului să intervină pentru a curma protecţionismul din organele de drept, în special din Procuratura Generală, şi atenţiona că dosarul împotriva grupării Cotorobai riscă să fie clasat, deşi este cel mai impunător caz de contrabandă depistat de organele de anchetă. La scurt timp, dosarul a fost clasat.

(va urma)

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii