Persoanele cu deficienţe vizuale ar putea face faţă întunericului mai uşor dacă în copilărie ar avea acces la grădiniţe, în adolescenţă - la şcolile frecventate de semenii lor, iar la maturitate - la un loc de muncă ce le-ar garanta un minim necesar pentru un trai decent.

La 24 de ani, Marina Adam vede şi simte lumea ca prin ceaţă. Cauza? O dizabilitate vizuală înnăscută şi nenorocul de a fi crescut într-o ţară în care persoanele cu nevoi speciale sunt marginalizate.

Din păcate, fiica ei a moştenit nenorocul de a fi slab văzătoare. Nicoleta are cinci ani şi frecventează grădiniţa din Capitală - singura din ţară - pentru copii cu deficienţe vizuale. Deşi îşi doreşte ca micuţa să meargă la o grădiniţă obişnuită, Marina se consideră o norocoasă. Dacă ar fi locuit, de exemplu, într-un sat din Ştefan Vodă sau Călăraşi, ar fi trebuit să-şi ţină copilul în curte sau să roage educatorii şi profesorii să-i instruiască fiica acasă.

„Bine că locuim în Chişinău şi putem merge mai uşor la grădiniţă. Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă aş fi trăit la ţară. Aici, cel puţin, copilul e hrănit, poate rămâne şi peste noapte, are acces la aparate speciale pentru îngrijirea vederii. Mă îndoiesc că aş găsi toate astea la o grădiniţă obişnuită", mărturiseşte Marina Adam.

Tânăra recunoaşte totuşi că şi-ar dori ca Nicoleta să meargă la o grădiniţă obişnuită, însă îi este frică pentru siguranţa fiicei ei, deoarece instituţiile preşcolare din ţară nu sunt dotate cu echipamente speciale pentru nevăzători, aşa că micuţa ar fi o povară pentru educatori. 
„Aş vrea că fiica mea să fie ca toţi ceilalţi copii, să nu sufere ca mine. Însă unde în altă parte să mergem?", oftează Marina, dând neputincioasă din umeri.

LIPSĂ DE MANUALE ÎN ALFABETUL BRAILLE

Drama Dianei B. demonstrează că fără o instruire pe potrivă în copilărie, elevii cu deficienţe vizuale se confruntă cu mari obstacole la şcoală. Pe când avea doar şase ani, vederea i-a fost afectată în urma unei căzături. A mers totuşi în clasa întâi la o şcoală obişnuită. A rezistat doar doi ani, apoi s-a pierdut în beznă. 
„După aceea, părinţii se rugau de profesori să vină acasă să-mi predea. Dar ştiţi cum e... Nu întotdeauna veneau, uitau de mine, iar acum îmi este foarte greu să recuperez", îşi aminteşte copila, astăzi elevă în clasa a XII-a la Liceul tehnologic pentru copii cu vedere slabă din Capitală.

Diana povesteşte cum a învăţat din nou literele alfabetului, de data această pe cel destinat persoanelor nevăzătoare. Însă viaţa fetei nu a devenit mai uşoară. Cunoaşterea literelor Braille nu îţi asigură şi accesul la cunoştinţe şi studii din simplul motiv că în Republica Moldova singura tipografie Braille nu tipăreşte manuale. Cărţile care ajung pe masa copiilor cu nevoi speciale sunt oferite de cele mai multe ori de organizaţiile neguvernamentale de peste hotare.

NU AU UNDE LUCRA

Cifrele reci prezentate de Societatea Orbilor din Republica Moldova vorbesc de la sine despre situaţia nevăzătorilor care îşi caută un loc de muncă. Din 9.000 de persoane doar 300 au o slujbă. Printre cei norocoşi e şi Livia Pânzari din Chişinău. În comparaţie cu cei aproape 8.700 de nevăzători care supravieţuiesc doar din pensia de invaliditate ce abia depăşeşte câteva sute de lei, Livia are un venit lunar stabil. Cu toate acestea, tânăra trăieşte zilnic sentimentul nesiguranţei. Şi-a găsit un loc de muncă prin intermediul unui proiect care se va încheia în câteva luni. Ce va face mai departe nu ştie...

„Atunci mă voi confrunta, probabil, cu cele mai mari greutăţi. Bănuiesc că niciun angajator din afara întreprinderilor destinate nevăzătorilor nu va dori să mă ia la lucru. Este o discriminare. Ei nici nu vor să se intereseze de potenţialul nostru. Când văd o persoană cu dizabilităţi refuză într-un mod camuflat să o ia la lucru. «Reveniţi», este îndemnul pe care l-am auzit de cele mai multe ori", îşi aminteşte cu tristeţe tânăra.

Livia este convinsă că obstacolele cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale s-ar diminua dacă autorităţile ar avea grijă să le instruiască pe potrivă în fragedă copilărie.

„Să ştiţi că-i înţeleg pe angajatorii care cred că o persoană cu dizabilităţi nu poate îndeplini munci calificate. În şcoală a trebuit să studiez fără manuale, la ora de geometrie eram nevoită să-mi imaginez cum ar arăta un cerc sau un triunghi fără să fi văzut vreodată aceste figuri, iar ca să-mi pregătesc temele o rugam pe mama să-mi citească la un reportofon textul, iar eu, ascultând-o, învăţam totul pe de rost. În aceste condiţii, cum pot face faţă cunoştinţelor şi abilităţilor pe care le-au obţinut semenii mei?", se întreabă cu indignare Livia.

SITUAŢIE NESCHIMBATĂ PÂNĂ ÎN 2020

De ce copiii cu dizabilităţi de vedere nu au acces la manuale, iar maturii - la şanse egale pentru a obţine un loc de muncă? La aceste întrebări autorităţile răspund ridicând din umeri. Bunăoară, Valentin Crudu, şef de direcţie la Ministerul Educaţiei, explică absenţa manualelor prin legislaţia imperfectă şi lipsa prevederilor care ar obliga statul să le ofere cărţi acestor elevi.

„Într-adevăr, nu avem dezvoltată această reţea de manuale pentru copii cu dizabilităţi vizuale. În Planul de Acţiuni privind Dezvoltarea Educaţiei Incluzive pentru anii 2012-2020 este prevăzută însă dotarea cu manuale destinate copiilor cu nevoi speciale a tuturor şcolilor din ţară. Până acum nu era un cadru normativ în ţara noastră care ne-ar fi permis să oferim şanse mai bune acestor copii", menţionează Valentin Crudu.

În Moldova există patru instituţii pentru copii cu dizabilităţi vizuale, grădiniţa numărul 135 din Capitală, şcoala internat din oraşul Bălţi, un liceu tehnologic din Chişinău şi o şcoală republicană de meserii. „Prea puţine pentru a face faţă nevoilor copiilor nevăzători", susţine Larisa Celan, vicepreşedinta Societăţii Orbilor.

„Copiii cu astfel de nevoi ar trebui să fie integraţi în şcoli generale care să fie adaptate necesităţilor acestor micuţi sau să fie deschise clase speciale", este de părere Larisa Celan.

Pentru că nevăzătorii pot deveni membri ai Societăţii Orbilor doar când ating majoratul, nu există date exacte despre numărul copiilor cu astfel de probleme. De aceea, explică Larisa Celan, aproape nimeni nu poartă de grijă familiilor de la sate care au copii nevăzători. De cele mai multe ori, micuţii nu au acces la grădiniţele şi şcolile obişnuite. Prin urmare, sunt condamnaţi să stea acasă.

AUTORITĂŢILE SE PLÂNG CĂ NU SUNT BANI

În prezent, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) dispune de aproape 9.000 de oferte pentru şomeri. Niciuna dintre acestea nu este destinată persoanelor cu dizabilităţi vizuale. „Până acum, agenţia nu colabora cu aceste persoane. Nici oferte din partea angajatorilor nu am avut", spune Ion Holban, preşedintele instituţiei.

Funcţionarul menţionează că, potrivit legislaţiei, dacă o companie şi-ar dori astăzi să ia la lucru un angajat cu nevoi speciale, statul ar fi responsabil de adaptarea locului de muncă, banii fiind alocaţi din aşa-numitul Fond de şomaj. „Din păcate, nu avem surse în acest fond. Banii au fost cheltuiţi pentru alte necesităţi", recunoaşte preşedintele ANOFM.

Singura şansă a persoanelor cu dizabilităţi vizuale să-şi găsească un loc de muncă este colaborarea cu Centrul de Susţinere a Businessului pentru Nevăzători. Reprezentanta instituţiei, Oxana Siminciuc, din propria experienţă povesteşte cum e să fii discriminată de angajatori. „Nici n-au vrut să mă întrebe ce abilităţi am. Ei cred că persoanele slab văzătoare şi nevăzătoare nu pot fi eficiente", susţine tânăra.

De ce ar fi motivat un angajator să ia la lucru o persoană cu probleme de vedere? Deschiderea către noi consumatori ar fi unul dintre motive. „Oficial, există peste 9.000 de nevăzători. Ei, rudele lor, însoţitorii sunt potenţiali clienţi. De asemenea, o astfel de persoană este mai fidelă locului de muncă în comparaţie cu alţi angajaţi şi încearcă să-şi demonstreze la maxim loialitatea", explică Oxana Siminciuc. 

Şcoală ce pregăteşte şomeri

Şcoala Republicană de Meserii pentru Nevăzători şi Slab văzători pregăteşte două categorii de specialişti: operator la computer şi îngrijitor de bolnavi la domiciliu". „Nu văd rostul ca tinerii cu dizabilităţi vizuale să deprindă astfel de meserii. Mulţi dintre ei au nevoie să fie îngrijiţi, nu înţeleg cum ar putea să aibă ei grijă de alţii. De asemenea, cine ar angaja un operator pentru computere obişnuite când aceste persoane au nevoie de computere speciale?", se întreabă Larisa Celan, vicepreşedinta Societăţii Orbilor din Republica Moldova.

Cine poate oferi ajutor

Pentru ajutor persoanele nevăzătoare pot apela la următoarele instituţii:

• Societatea Orbilor din Moldova: 0 22 22 51 91
• Centrul de Susţinere a Businessului pentru Nevăzători: 0 22 40 47 60
• Linia Antidiscriminare: 0 8003 8003

Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate", desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.