La doi ani de la ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Moldova nu prea are ce raporta forurilor europene. Ca şi mai înainte, oamenii cu nevoi speciale sunt practic excluşi din societate şi nu au posibilitatea să muncească.  Un experiment realizat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice arată că cei mai mulţi angajatori se fac luntre şi punte ca să nu ia la lucru o persoană în scaun rulant. Culmea e că şi unele Agenţii de Ocupare a Forţei de Muncă refuză să înregistreze persoane cu dizabilităţi.

A renunţat să-şi caute dreptatea

În timp ce unii oameni încearcă să obţină grad de invaliditate ca să nu muncească şi astfel să poată primi indemnizaţie de la stat, oamenii cu dizabilităţi  se roagă să poată munci doar ca să fie ocupaţi şi să-şi câştige singuri existenţa. Mariana Morari, în vârstă de 26 de ani, ar putea fi o comoară pentru orice angajator - după absolvirea universităţii, a urmat mai multe cursuri, inclusiv de contabilitate şi secretariat. Dar, pentru că este utilizatoare de scaun rulant, nimeni nu i-a oferit până acum şansa să îşi valorifice potenţialul. După mai multe încercări zadarnice, fata s-a adresat la Agenţia Teritorială de Ocupare a Forţei de Muncă (ATOFM) a sectorului Râşcani. Acolo, însă -  surpriză,  nu i s-a permis să se înregistreze ca şomer.

“Mi s-a spus că potrivit legii nu am dreptul să fiu înregistrată în la ATOFM. Mai târziu am aflat că nu este corect pentru că documentul fusese între timp modificat”, ne-a spus Mariana.

Cazul nu este singular. Mai multor persoane cu dizabilităţi le-a fost respinsă cererea de a fi înregistrate ca persoane aflate în cautarea unui loc de muncă, iar acest lucru îl dovedeşte şi statistica adresărilor la Centrul pentru Drepturile Omului. Svetlana Rusu, consilier în cadrul Centrului, confirmă că unele agenţii de şomaj au refuzat să înregistreze persoane cu gradul I şi II de invaliditate, cerându-le suplimentar un certificat de la comisia medicală.

În acelaşi timp, din anul trecut, persoanele cu dizabilităţi care au recomandări ce confirmă aptitudinile de a munci, pot fi înregistrate la toate Agenţiile Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă.  Vasile Cuşcă, şeful Direcţiei Politici de Protecţie Socială a Persoanelor cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei spune că „Cei cărora li s-a refuzat înregistrarea din diverse motive neîntemeiate, trebuie să se adreseze la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, care ierarhic este superioară”. 

Elena Raţoi, o altă tânără cu dizabilităţi din Chişinău îşi doreşte foarte mult să se angajaze în calitate de traducătoare de limba engleză. După mai multe încercercări, a fost invitată la un interviu. Deşi se aştepta să fie testată la gradul de cunoaştere a limbii străine, angajatorul a avut cu totul alte preocupări, care au făcut-o să se simtă stigmatizată – cum se va deplasa la serviciu, cum va reuşi să treacă peste bordurile de pe stradă şi cum va urca şi coborî din troleibuz. Gradul de cunoaştere a limbii străine i-a interesat cel mai puţin pe cei care au invitat-o şi până la urmă nu au angajat-o.

Legea încă nu funcţionează

Deşi avem o lege nouă care apără interesele persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la 30 martie şi promulgată la 27 iulie 2012, aceasta nu are un mecanism viabil de tragere la răspundere a angajatorilor care discriminează persoanele cu dizabilităţi. Consilierul în cadrul Centrului pentru Drepturile Omului, Svetlana Rusu, consideră că sancţiunile vor începe să apară odată cu modificările în Codul Contravenţional, prevăzute de Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. „Acum Guvernul aduce în concordanţă tot cadrul normativ, pentru că nu toate prevederile intră în vigoare în momentul publicării. Deocamdată, Legea există, dar mecanisme de punere a ei în aplicare – nu”, a concluzionat Svetlana Rusu.

Experiment: pentru o zi în pielea unei persoane în scaun rulant

Un experiment efectuat de reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIN) a arătat că şansele de angajare a oamenilor în scaun rulant sunt egale cu zero. Pretinzând că este o persoană cu dizabilităţi, reporterul Centrului a dat câteva zeci de telefoane la structuri de stat şi private care cautau lucrători. S-a dovedit că majoritatea angajatorilor consideră că funcţii ca asistent social, secretară sau manager nu ar putea fi exercitate de cineva care e diferit de majoritatea populaţiei. De cele mai multe ori reporterul a fost refuzat politicos, iar argumentul principal a fost că instituţia nu are căi de acces pentru un utilizator de scaun cu rotile. 

Compania ”Alaninfoprim” a anunţat pe internet că este în căutarea unei persoane care să ”lucreze la telefon cu clienţii”. Responsabilii de angajare au adus o mulţime de argumente încercând să demonstreze că acest post nu este pentru o persoană cu dizabilităţi. „Nu este acces. Oficiul se află în Durleşti, la etajul 6.”

Nici instituţiile de stat nu s-au arătat mai prietenoase. Reprezentantul CIN a încercat să afle dacă s-ar putea angaja la Direcţia educaţie, tineret şi sport din sectorul Centru al municipiului Chişinău, menţionând că se află în scaun rulant. Secretara a spus că la uşă nu este amplasată o rampă, biroul în care ar urma să lucreze este la etajul 2, iar clădirea nu este adaptată.

Dintre cei 10 angajatori contactaţi, doar unul a spus ca dizabilitatea nu e o problemă, deoarece pentru companie sunt importante alte abilităţi decât cele fizice.

Statul se laudă, dar nu face aproape nimic

Potrivit statisticilor, la 1 ianuarie 2012, în Republica Moldova locuiau în jur de 180 mii de persoane cu dizabilităţi. Pentru a le mări şansele de încadrare în câmpul muncii, statul a elaborat o strategie de incluziune socială. Documentul prevede între alte măsuri speciale, angajarea a câte un specialist pentru persoanele cu dizabilităţi în toate cele 43 de agenţii teritoriale pentru angajarea în câmpul muncii.

 În raportul statistic privind măsurile de ocupare şi protecţie socială a persoanelor, prezentat în iulie curent de ANOFM se spune: „În Bugetul de stat pentru anul 2012 au fost aprobate mijloace financiare pentru angajarea suplimentară a 43 de unităţi de personal în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi structurilor teritoriale, care vor fi responsabili de acordarea serviciilor de consultare, informare, orientare şi formare profesională a persoanelor cu dizabilităţi.”.

Deşi banii au fost planificaţi şi alocaţi, în unele raioane nimeni nu a auzit  de noua funcţie.  La Chişinău un asemenea specialist activează din luna august. Vicedirectorul AOFM, Svetlana Șarban, spune că majoritatea specialiştilor sunt la prima angajare,  nu au experienţă în muncă şi au nevoie de instruiri suplimentare. ”Pentru a avea randament, ei trebuie să cunoască particularităţile integrării pe piaţa muncii a fiecarui grup vulnerabil, să cunoască tehnici şi metode de lucru cu aceste persoane, să cunoască angajatorii şi locurile de muncă din teritoriu”, spune Svetlana Șarban.

La Agenţiile de la Leova, Bălţi şi Donduşeni specialiştii au fost angajaţi acum două săptămâni. La Soroca încă nu s-au făcut angajări,  iar directorul ATOFM din Dubăsari, Vasile Micu, s-a arătat uimit de întrebare şi a spus că nu a angajat pe nimeni pentru ca nu mai are locuri libere (!).

Rămân şomeri pentru că nu pot intra în clădiri

Printre cele mai frecvente cauze invocate de patroni atunci când refuză să angajeze o persoană cu dizabilităţi este lipsa căilor de acces, adică a pantelor pentru scaunele rulante. Iar acolo unde există, acestea nu corespund necesităţilor reale - unghiul de înclinare este prea mare sau uşile sunt prea mici. 

Deşi în Republica Moldova există legi care reglementează etapele şi condiţiile de proiectare a construcţiilor, în niciun document nu sunt specificate condiţiile de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi şi necesitatea respectării acestor norme. Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la 30 martie 2012, interzice proiectarea şi construcţia sau reconstrucţia clădirilor fără amenajarea acestor obiective şi mijloace pentru facilitarea accesului persoanelor cu deficienţe locomotorii. De asemenea, legea prevede că obiectele de menire socială trebuie să fie dotate cu rampe de acces, însă nu prevede expres cui îi revine obligaţia de a aloca bani în acest scop. Pe hârtie, legea îi trage la răspundere pe cei care nu îndeplinesc aceste condiţii. Avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu consideră că mecanismele existente nu sunt eficiente, întrucât penalizările pentru cei care nu respectă prevederile legii sunt mai mult decât simbolice. „Amenzile sunt foarte mici. Ar trebui să fie impuse penalizări mai mari, astfel ca din aceşti bani să poată fie amenajate mai multe clădiri. La noi amenzile nu sunt mai mari de 300 de lei,  iar verificările nu pot fi făcute mai des de o dată la trei ani”, spune ombudsmanul.

Faptul că cele mai multe sedii ale firmelor sau instituţiilor de stat nu sunt dotate cu rampe influenţează direct alegerea domeniilor de activitate ale persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, ele sunt nevoite să muncească acasă în calitate de operatori, contabili, croitori. Cei care au studii superioare au o alegere mai mare.

Angajatorii nu sunt stimulaţi de stat

Legea privind incluziunea persoanelor cu dizabilităţi prevede că plasarea în cîmpul muncii se realizează fără discriminare. De asemenea,  documentul obligă conducătorii firmelor sau instituţiilor cu cel puţin 20 de lucrători să angajeze persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul total de salariaţi. Întreprinderile sunt obligate să asigure o adaptare rezonabilă a locurilor de muncă pentru persoanele cu nevoi speciale şi să procure echipament special. Aceasta însă se întâmplă doar pe hârtie, deoarece încă nu există mecanisme de tragere la răspundere a angajatorilor care nu respectă prevederea. Cei care nu rezervă locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi sau care evită să le angajeze trebuie să aloce în fondul de şomaj un salariu mediu anual pentru fiecare loc de muncă neasigurat.

Persoanele cu dizabilităţi şi familiile lor, care au nevoie de consultaţii privind drepturile lor, se pot adresa la:

• Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale — 0 22 26 93 01;
• Centrul pentru Drepturile Omului, avocaţii parlamentari — 0 22 23 48 00;
• Asociaţia „Motivaţie" – 0 22 66 13 93; 0 22 76 35 97;
• Centrul de Asistenţă Juridică a persoanelor cu dizabilităţi — 0 22 28 70 90.

În anul 2011 la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au fost înregistrate cu statut de şomer 476 persoane cu dizabilităţi. Doar una din şase persoane a beneficiat de suport la angajarea în câmpul muncii.

Investigaţia a fost realizată în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.