În prezent, potrivit datelor oficiale, peste 1000 de persoane cu dizabilităţi îşi aşteaptă rândul să primească un scaun rulant,  în timp ce numărul real al celor care au nevoie de un cărucior ar fi mult mai mare.  Întrucât cererea se menţine mare din an în an, autorităţile nu se îngrijesc, deocamdată, să asigure şi o bună calitate a cărucioarelor oferite gratuit. Drept urmare, cei mai mulţi invalizi folosesc cărucioare neadecvate greutăţii şi staturii lor, din care cauză riscă să cadă din cărucior sau să li se deformeze irecuperabil oasele. Chiar şi dacă primesc aceste scaunde rulante, puţini sunt cei care sunt învăţaţi cum se le folosească.

Pentru toţi - aceeaşi mărime

Necesităţile persoanelor cu dizabilităţi  sunt diferite, fiecare având nevoie de un scaun adaptat în funcţie de cât de activ este şi de problema  pe care o are.  De cele mai multe ori oamenii  nu sunt întrebaţi de ce fel de cărucior au nevoie sau nici nu ştiu că există diferite modele, care le-ar înlesni cu mult existenţa. În condiţiile în care aşteaptă cu anii să poată ieşi din casă, majoritatea persoanelor depedente de scaunul cu rotile sunt nevoite să accepte ceea ce li se oferă.  

„La noi sunt aduse cele mai ieftine cărucioare. Ele sunt produse în China şi costă puţin peste 100 de dolari. În mod normal, scaunele trebuie adaptate la necesităţile persoanei, pe când la noi se întâmplă invers - oamenii se adaptează la cărucioare. E ca şi cum pentru toată populaţia Moldovei ar fi aduşi doar bocanci de două mărimi şi lumea ar fi nevoită să îi poarte pentru că altceva mai bun nu există”, spune Igor Meriacre, directorul Asociaţiei „Motivaţie”. 

Oficialii neagă însă că în ţară s-ar aduce cele mai ieftine cărucoiare şi dau vina pe drumurile proaste. „La noi se strică uşor maşinile, ce să mai vorbim despre cărucioare. Nu sunt adaptate trotuarele şi bordurile. Marea majoriatate a persoanelor cu dizabilităţi locuiesc la ţară, iar acolo drumurile sunt într-o stare proastă”, afirmă Vasile Cuşca, şeful  direcţiei Politici de Protecţie Socială a Persoanelor cu Dizabilităţi la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Nu au de ales

În majoritatea cazurilor, persoanele cu dizabilităţi sau îngrijitorii lor nici nu cunosc că au dreptul şi necesitatea să primească scaune adaptate. Mariana Matfei, de la Asociaţia „Motivaţie” afirmă că puţini sunt cei care au posibilitatea să se informeze din Internet sau cărţi, de aceea oamenii se mulţumesc cu ce li se oferă. Însă riscurile pentru  o persoană  care utilizează un scaun ce nu este pe potriva staturii sau greutăţii corpului sunt foarte mari – rănile care se vindecă extrem de greu sau  deformări ale  picioarelor, coloanei vertebrale.  

Mariana spune că acum opt ani, când a ajuns în scaunul rulant, nimeni nu a informat-o că există diferite modele de cărucioare şi că ele trebuie selectate în funcţie de indicii corporali ai persoanei. După ce a stat în rând jumătate de an, ea a obţinut un scaun rulant chinezesc pentru cameră. „ În certificatele pe care le-am primit de la spital era specificat că am nevoie de scaun rulant fără a fi indicată greutatea şi dimensiunile pe care le am. Scaunul era mai mare decât ar fi trebuit, avea suporturi pentru mâini prea înalte. Nici eu, nici părinţii mei nu ştiam că asta îmi dăunează. Familia noastră era la primul caz de utilizare a unui scaun rulant şi nu a venit nimeni să ne informeze cum ar trebui să îl utilizăm”, spune Mariana.

Mult mai târziu a aflat că există scaune rulante pentru persoane active şi altele pentru cele care se mişcă mai greu. Informaţia a venit dintr-un ONG şi nu de la asistentul social sau de la medici. 

“La trainingurile pe care le avem în diferite localităţi am văzut copii care utilizau fotolii mult mai mari decât ar fi fost necesar. Există multe cazuri când oamenii cad din cărucior anume din această cauză şi se aleg cu traumatisme. O altă probemă este că nimeni nu îi învaţă pe oameni cum să utilizeze corect scaunul rulant dar şi cum să ia măsurătorile necesare”, spune Tudor Onofrei, de la Asociaţia „Motivaţie”.

La rândul lor, autorităţile afirmă că asistenţii sociali sunt responsabili de colectarea datelor necesare pentru perfectarea pachetului de documente al solicitanţilor de scaune rulante.

Scaun rulant - o dată la patru ani

În ţările vecine persoanele cu  deficienţe locomotorii primesc de la stat cel puţin două cărucioare -  unul pentru stradă şi altul pentru cameră. La noi, cei care nu se pot mişca de sinestătător trebuie să se mulţumească cu un  singur scaun şi acela - provenit din donaţii. Conform unui regulament aprobat de guvern, o persoană poate beneficia de scaun nou o dată la 4 ani sau o dată la 2 ani în cazul în care acesta a mai fost în folosinţă. Dacă „mijlocul de transport” iese din funcţiune înainte de acest termen oamenii trebuie să se descurce pe cont propriu.

Dacă defecţiunile nu sunt serioase, persoanele la cărucior apelează la atelierele de reparaţii, iar în cazul în care scaunul nu mai poate fi reparat  - nu au altă soluţie decât să-și aştepte rândul. Uneori aşteptarea poate dura  până la 6-8 luni. 

Majoritatea scaunelor rulante aduse în ţară sunt la mâna a doua. Atunci când se defectează, ele nu mai pot fi folosite, deoarece nu există nici piese de schimb pentru a fi reparate.  La uzina Societăţii invalizilor pot fi asamblate și reparate doar trei modele de scaune rulante.

Contribuţia statului – 299 de lei pentru fiecare scaun rulant

Chiar dacă a ratificat convenţia ONU cu privire la persoanele cu dizabilităţi, statul nu se grăbeşte să îşi asume responsabilităţi vizavi de protecţia socială a acestei categorii de persoane. Asigurarea cu cărucioare se face, conform unei tradiţii înrădăcinate, din contul donaţiilor. Astfel, de mai mulţi ani scaunele rulante sunt aduse prin intermediul Societăţii invalizilor de către o comunitate religioasă din Statele Unite. Tot  Societatea Invalizilor  a creat un atelier specializat de asamblare şi reparaţie a cărucioarelor.  Reprezentanţii autorităţilor spun că statul contribuie financiar la susţinerea locurilor de muncă pentru persoanele angajate la asamblarea cărucioarelor.

”Statul alocă 299 de lei  pentru fiecare scaun rulant asamblat de Societatea Invalizilor. De aproape două decenii  asigurarea cu cărucioare este pusă pe seama donatorilor străini şi a organizaţiilor de caritate. Aşteptăm ca statul să îşi  asume această sarcină, aşa cum ar fi firesc”, spune Mihail Mărginean, preşedintele Societăţii Invalizilor.

„În 2009-2010 au fost asamblate în jur de 980 de scaune rulante, în acest scop fiind alocaţi 225 mii de lei. În 2011 statul a repartizat în acest scop peste 179  mii de lei”, afirmă Vasile Cuşca, şef de direcţie la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Deşi la prima vedere par destul de mari, alocările de la stat sunt ca şi inexistente, întrucât ele nu acoperă necesitățile reale în ce privește calitatea cărucioarelor, spun organizaţiile care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

În 2010, Parlamentul a ratificat Convenţia ONU privind drepturile persoanelr cu dizabilităţi, la care Republica Moldova a aderat în 2007. Prin acest act autorităţile şi-au asumat angajamentul să să asigure respectarea tuturor drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Persoanele cu dizabilită şi familiile lor, care au nevoie de consultaţii privind drepturile lor, se pot adresa la:

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale — 26 93 01; 
Centrul pentru Drepturile Omului, avocaţii parlamentari — 23 48 00; 
Asociaţia „Motivaţie” - tel. 66 13 93, 76 35 97; 
Centrul de Asistenţă Juridică a persoanelor cu dizabilităţi — 28 70 90.

Autorităţile nu ştiu care este numărul real  al persoanelor care au nevoie de scaun rulant

La nivel de stat nicio structură nu cunoaşte numărul exact al utilizatorilor de scaun rulant. Este vorba nu doar despre persoanele cu dizabilităţi locomotorii, dar şi de vârstnici sau cei care au suferit intervenţii chirurgicale. Potrivit datelor unor ONG-uri specializate în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, în jur de 6000 de persoane ar avea nevoie de fotoliu rulant.

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate”, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova.