Discriminare

Scandal sexual la penitenciarul 13 sau o femeie prinsă între răfuielile bărbaţilor

Foto: discriminare.md

O istorie cu multe semne de întrebare a zguduit în ultimele luni penitenciarul nr.13 din Chişinău. O deţinută a declarat că a rămas însărcinată în timp ce se afla în detenţie şi a acuzat administraţia închisorii că fără voia sa i-au fost administrate medicamente pentru a pierde sarcina. De asemenea, femeia spune că a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu unul dintre gardieni, care i-ar fi aranjat câteva întâlniri cu iubitul său, din acelaşi penitencar. După ce procurorii au deschis o anchetă şi cazul a fost făcut public, deţinuta şi-a restras depoziţiile. Avocatul ei consideră că femeia a fost constrânsă să facă acest lucru. Acum procuratura investighează un alt dosar - gardianul despre care femeia spune că ar fi întreţinut relaţii sexuale a depus plângere împotriva a trei colegi de ai săi care ar fi influenţat-o pe Tatiana să spună minciuni.  

Relaţii sexuale după gratii

Tatiana Canţer, în vârstă de 24 de ani, este o deţinută din Penitenciarul nr. 13 şi a fost condamnată acum un an la 5 ani de închisoare pentru acte de huliganism. Ea are doi copii care se află la o şcoală internat. Acum câteva luni, Tatiana a făcut dezvăluiri şocante jurnaliştilor, mărturisind că a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu un gardian al penitenciarului, pentru că acesta îi făcuse favoarea de a-i organiza întâlniri secrete cu iubitul său, şi el deţinut. ”M-am apropiat de domnul Cristian Pântea şi am întrebat dacă ne poate organiza o întrevedere, contra plată. Îi va plăti bărbatul care va veni la mine. El a spus că după teritoriul unde ne plimbăm nu e posibil, dar în una din boxele de plimbare poate să-l aducă”, a spus Tatiana.

Astfel, în lunile octombrie şi noiembrie 2012 a avut 5 întâlniri cu bărbatul pe care îl cunoştea încă atunci când ambii erau în libertate. Alte două întrevederi le-ar fi avut cu angajatul închisorii Cristian Pântea. Întâlnirile secrete aveau loc, potrivit femeii, în camera de întrevederi: ”M-am dus în camera pentru avocaţi şi acolo mă aştepta Pântea. El mi-a spus că pentru întrevederea respectivă, trebuie să mă achit”. Din spusele deţinutei reiese că ea accepta aceste rapoartele sexuale pentru că i-ar fi fost ”datoare” gardianului, dar şi pentru că acesta i-ar fi promis să o ajute să obţină eliberarea înainte de termen şi un regim de muncă preferenţiat.

Legislaţia naţională condamnă raporturile sexuale dintre deţinuţi şi funcţionarii penitenciarelor. Dacă se dovedeşte că un angajat impune o deţinută să întreţină relaţii sexuale, acesta riscă închisoare de la 5 până la 12 ani.

Cei cu musca pe căciulă au intrat în panică?

Foto: mediapublic.md

Tatiana a mai spus că la începutul lunii noiembrie a înţeles că a rămas însărcinată, dar nu ştia exact cine este tatăl copilului. Când vestea a ajuns la gardianul Cristian Pântea, s-a decis transferarea Tatianei la Penitenciarul pentru femei de la Rusca. Mai târziu, pe 23 noiembrie 2011, ea a fost examinată de medicii de la Spitalul raional din Hânceşti. Primul examen ecografic a indicat existenţa unei sarcini de două-trei săptămâni, ceea ce confirmă afirmaţiile Tatianei că a întreţinut relaţii sexuale.

Această informaţie i-a alertat pe şefii de la Penitenciarul nr.13, care ar fi vizitat-o la Rusca. ”A venit la mine dl Munteanu (şeful penitenciarului nr.13 - n.r.), cam enervat. A vrut să se intereseze cum a avut loc întrevederea. Să vă spun sincer, nici nu a vrut să mă asculte. Mi-a spus că lucrătorul operativ Cristian Pântea nu putea să facă aşa ceva”. Solicitat de noi, Valeriu Munteanu a negat că Tatiana ar fi putut fi constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu un angajat al penitenciarului, spunând că lucrurile pot fi verificate datorită camerelor de supraveghere.

Deşi se afla la Penitenciarul de la Rusca, Tatiana spune că a doua zi, la indicaţia administraţiei Penitenciarului Nr.13, terapeutul închisorii i-ar fi dat un medicament, spunând că ar fi pentru dureri de cap, însă ulterior şi-a dat seama că a fost o pastilă pentru întreruperea sarcinii. ”Dimineaţă a venit terapeutul, însoţit de lucrătorul operativ. I-am spus că mi s-a început o scurgere de sânge foarte mare şi mă simt rău, mă doare burta, ameţesc, îmi pierd cunoştinţa. Dna doctor a spus că acesta este efectul pe o perioadă de opt zile, adică astfel eu mă curăţ”, îşi aminteşte deţinuata.

Aceste afirmaţii au fost însă dezminţite de şeful Penitenciarului de la Rusca, Victor Deviza. Potrivit lui, medicul pomenit de Tatiana se afla în acea perioadă în concediu de îngrijire a copilului. Totodată, deţinuta spune că nici asistenţa medicală necesară nu i-a fost oferită, deşi avea hemoragii abundente.

Cine şi ce a vrut să ascundă?

Șefa Serviciului de presă al Departamentul Instituţiilor Penitenciare, Ana Druţă, pune la îndoială spusele Tatianei şi se încrede în profesionalismul medicilor din sistemul penitenciar. ”Faptul că a stat trei săptămâni în celulă şi că acuza dureri nu e adevărat. Nu a stat trei săptămâni după ce s-a adresat la medic. Dacă medicii nu văd motive pentru internarea în spitalul din Penitenciarul nr. 16, ”Pruncul”, care este singurul spital din sistem, este decizia lor, pentru că ei sunt specialişti”, spune Ana Druţă.

Abia pe 15 decembrie 2011, adică după trei săptămâni de la iminenţa de avort, Tatiana a fost transferată la Spitalul penitenciar de la Pruncul. În aceeaşi zi, ea a fost examinată la Centrul Mamei şi Copilului, unde specialiştii au exclus posibilitatea unei sarcini. Medicul de la Penitenciarul nr. 13 a explicat că toate durerile erau cauzate de un sterilet.

Ridică semne de întrebare faptul că după o imineneţă de avort, care este indicată şi în fişa medicală, Centrul de Diagnostică Medicală a presupus totuşi o sarcină patologică. Alte rezultate finale ale investigaţiilor din 23 decembrie făcute la acest Centru indică posibilitatea diagnosticului ”mola hidatiformă”.

Ne-am interesat la medicul ecografist de la Centrul de Diagnostică Medicală, Natalia Calistru, care a examinat-o pe Tatiana, ce presupune această patologie. ”La investigaţie, am depistat o formaţiune patologică în cavitatea uterină, am chemat colegii mei pentru o consultaţie suplimentară, era puţin neclar tabloul ecografic. S-a presupus, s-a suspectat Mola Hidatiformă, pacienta sângera, avea şi simptomele acestei afecţiuni”, a precizat specialistul.

Ginecologul Vitalie Cotorcea, specialist independent, care activează în Secţia Diagnostic Prenatal de la Centrului Mamei şi Copilului, spune că sarcina molară se caracterizează prin faptul că ovulul este fecundat cu un spermatozoid din care lipseşte informaţia genetică. ”Este bine că a fost efectuată analiza patomorfologică pentru că 3% din femeile diagnosticate cu Mola Hidatiformă pot avea cancer uterin”, a spus doctorul.

Tatiana a fost spitalizată la Centrul Mamei şi Copilului, unde i s-a înlăturat steriletul şi formaţiunea patologică din uter. Deţinuta spune că îşi dorea să nască şi se arată mirată de concluziile contradictorii ale medicilor: ”Un ginecolog mi-a spus că trebuie să-mi fie curăţat uterul după avort pentru că risc să am cancer timp de câteva zile, iar alt medic spune că totul e bine şi că de vină este steriletul. Înseamnă că aici trebuie să acopere bine cazul şi să plătească bani ca să demonstreze că nu am fost însărcinată”, spune deţinuta.

Primul medic, din Hânceşti, care a examinat-o pe Tatiana, Aurel Peru, şi care a stabilit că femeia fusese însărcinată, nu a înţeles de ce pacienta nu a venit la un control repetat, aşa cum îi recomandase. ”Dacă a avut avort spontan, se spune că i s-a dat o pastilă, poate din pricina asta nu au adus-o. Este deja vina medicului. Dacă a avut hemoragie, înseamnă că a putut să fi avortat şi oul fetal s-a eliminat.” De aceeaşi părere este şi medicul Cotorcea de la Centrul Mamei şi Copilului, care presupune că a putut exista o sarcină normală: ”Din cauza unei iminenţe de avort, a avut loc dezlipirea sacului fetal, s-a format o hematomă şi timp de două săptămâni a luat tabloul similar unei sarcini molare”.

Procuratura şi Penitenciarul cred că deţinuta a minţit

De cealaltă parte, reprezentanţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare cred că Tatiana a minţit când a spus că a rămas însărcinată şi că a avortat. Procurorii din Hânceşti şi cei de la Procuratura Centru din Chişinău au desfăşurat o anchetă în acest caz, însă nu au deschis un dosar penal. Motivul - nu au fost acumulate probe concludente care ar dovedi plângerile deţinutei. Procurorul Valeriu Sârbu de la Procuratura Centru spune că gardianul Pântea nu a recunoscut nimic din cele declarate de Tatiana.”Desigur că el a negat toate aceste fapte, fiind colaborator al penitenciarului, nu-şi permite să aibă astfel de relaţii cu deţinutele”, a explicat Valeriu Sârbu.

Supusă presiunilor pentru că a scos gunoiul din casă

Când Tatiana Canţer a dezvăluit jurnaliştilor scandalul sexual din închisoare, a spus că fusese ameninţată de administraţia penitenciarului, care i-ar fi cerut să păstreze taina. La scurt timp, însă, scandalul a luat o altă formă. Tatiana i-a comunicat procurorului după câteva săptămâni de la declaraţiile publice că îşi retrage plângerea, iar tot ce declarase anterior a fost un fals. După această răsturnare de situaţie, am discutat din nou cu Tatiana. Ea a dat de înţeles că trebuie să fie loială sistemului:”Să vă spun sincer, viaţa mea depinde de administraţie. Să ne facă o caracteristică, ne-o face administraţia, ca să mergem mai devreme acasă.”

Cât despre faptul că a avut hemoragie timp de 25 de zile în perioada când se afla la Rusca, deţinuta nu a negat şi a spus că într-adevăr nu i s-a acordat asistenţă medicală. Întrebată de ce nu s-a dus la un control repetat la ginecologul de la Spitalul raional Hânceşti, Tatiana a răspuns că medicii din închisoare nu i-au permis să meargă, ca să nu cheltuiască bani pentru transport. Ea însă nu a putut explica din ce cauză a avut scurgerile de sânge.

După ce şi-a schimbat declaraţiile, Tatiana s-a dezis de asistenţa juridică a avocatei Doina Ioana Străisteanu. ”Procuratura ar trebui în mod special să verifice de ce după 2-3 săptămâni Tatiana Canţer şi-a schimbat declaraţiile. Fără acest lucru, se confirmă nedorinţa autorităţilor de a apăra o femeie deţinută şi aflată într-o asemenea situaţie vulnerabilă”, consideră avocată.

Ameninţată ca să-şi schimbe depoziţiile?

Doina Ioana Străisteanu a păstrat înregistrarea audio a ultimei discuţii pe care a purtat-o cu deţinuta. Atunci Tatiana spunea că este ameninţată de către gardianul Pântea. Avocata spune că e foarte uşor să manipulezi şi să intimidezi o femeie care are doi copii mici.

Noua versiune a deţinutei arată cu totul altfel. Ea afirmă că în septembrie anul trecut, adică cu 2 luni înainte de a-şi descoperi sarcina (din prima versiune) a fost impusă de către trei angajaţi ai penitenciarului, Victor Ceban, Albert Puiu şi Iurie Țurcanu, să însceneze anumite situaţii. Aceştia ar fi avut scopul de a-l compromite pe actualul şef al Penitenciarului nr.13, Valeriu Munteanu. ”Îmi spuneau să scriu că deţinutul cu care chipurile am avut întrevedere, Dervici, i-a plătit lui Pântea şi banii i-a împărţit cu Munteanu”.

De cealaltă parte, cei trei pomeniţi de Tatiana Canţer spun ca nici nu se aflau în acea perioada în Penitenciarul nr. 13 şi că femeia ar fi fost presată să indice asupra lor. Unul dintre ei, Victor Ceban, spune că se află în conflict cu actuala conducere a Departamentului Instituţiilor Penitenciare. ”În urma unei anchete fabricate de actuala conducere a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, am fost retrogradat în funcţie, iar când a avut loc acest caz, eram în Penitenciarul 15”, argumentează Victor Ceban, angajat al Serviciului de Securitate. După declaraţiile Tatianei, gardianului Cristian Pântea i s-a oferit un alt loc de muncă, care nu mai are nicio legătură cu blocul unde sunt deţinute femeile. Pântea spune că această schimbare a fost una justificată. ”Tot sunt în serviciul de securitate. La blocul respectiv nu era colaborator, trebuia de înlocuit şi nu reuşeam. După ce se încheie dosarul penal, putem să discutăm, acum nu vreau să spun nimic”, ne-a declarat Pântea.

„Nimeni nu este interesat să scoată adevărul la iveală”

Tatiana Canţer pare să se fi împăcat cu gardianul Cristian Pântea despre care spunea că a impus-o să întreţină cu el raporturi sexuale. Ambii afirmă că declaraţiile apărute în presă au fost făcute sub influenţa şefului adjunct al Penitenciarului, Albert Puiu, căruia nu i-ar fi pe plac noua conducere a instituţiei. La rândul său, Puiu confirmă că a primit-o pe Tatiana în audienţă de mai multe ori, însă nu pentru a o determina să spună lucruri neadevărate despre Pântea, ci pentru a-i explica drepturile şi căile de apărare. În registrul închisorii este fixat scopul audienţei - pentru a primi consultanţă şi a chema presa.

Puiu a mai declarat că au existat câteva scrisori adresate deţinutei, în care iubitul acesteia din penitenciar îi cerea să păstreze sarcina. Femeia i le-ar fi arătat ca să-l convingă că este însărcinată şi are nevoie de sprijin şi ajutor. Iniţial, Tatiana era gata să ne prezinte şi nouă conţinutul acestor scrisori, iar după ce şi-a schimbat declaraţiile, a refuzat să o mai facă.

O femeie prinsă între răfuielile dintre bărbaţi

Un alt angajat al penitenciarului, învinuit de Cristian Pântea că ar fi influenţat-o pe deţinută să facă declaraţii false împotriva sa, Victor Ceban, explică de ce Tatiana şi-a schimbat depoziţia. ”În perioada când am fost suspendat din funcţie, iar Puiu a fost plecat în concediu, zilnic, de către conducerea Penitenciarului 13, Tatiana era escortată în biroul de serviciu al administraţiei, unde se discuta cu ea câte 2-3 ore. Conţinutul discuţiei nu-l cunosc, însă acum se vede despre ce se vorbea acolo”, spune Victor Ceban, sugerând că femeia a fost presată să-şi retragă primele afirmaţii şi să ofere o altă versiune. Atât Puiu, cât şi Ceban, spun că acum li se incriminează faptul că ar fi determinat-o pe Tatiana să dezvăluie istoria cu sarcina pentru a fi înlăturaţi din sistemul penitenciar, întrucât ar fi incomozi actualei conduceri. Aceasta ar fi o răfuială a conducerii Departamentului şi penitenciarului pentru declaraţiile lor anterioare făcute presei, referitoare la mai multe ilegalităţi care s-ar comite în sistem.

Pe de altă parte, Ana Druţă de la Serviciul de presă al Departamentul Instituţiilor Penitenciare respinge acuzaţia:”În istoria sistemului penitenciar nu am avut cazuri când o persoană a fost influenţată să depună depoziţii false”.

Avocata Doina Ioana Străisteanu spune că nimeni nu este interesat să scoată adevărul la iveală, cu atât mai mult când este vorba de o femeie aflată în detenţie, care poate fi uşor manipulată. Potrivit ei, atitudinea administraţiei Penitenciarului nr. 13, a Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi a Procuraturii faţă de această problemă este ilegală şi incorectă. ”Toţi încearcă să acopere cele întâmplate decât să preîntâmpine asemenea situaţii. Toţi lucrează pentru sistem în loc să asigure respectul pentru fiinţa umană”, a adăugat Străisteanu.

Gardianul Cristina Pântea a depus o plângere pentru calomnie în privinţa celor trei angajaţi ai Penitenciarului, despre care deţinuta a spus că au presat-o ca să joace rolul de victimă. Dosarul este în prezent în procedură la procurorul Ion Bazatin de la Procuratura Militară.

În anul 2010, alte două condamnate de la Penitenciarul nr. 13 s-au plâns că au fost forţate să întreţină relaţii sexuale cu nişte deţinuţi. Femeile consideră că procesul de judecată nu a fost obiectiv, deoarece doar un singur angajat care a intermediat aceste întâlniri, a fost pedepsit, fiind concediat. Favorizarea întâlnirilor dintre condamnaţi pentru întreţinerea relaţiilor sexuale este considerată un abuz în serviciu. Codul Penal prevede în acest caz o amendă de până la 8 mii de lei şi eliminarea din sistem pe o perioadă de 5 ani.

Angajaţii penitenciarelor îşi reglează conturile folosind deţinuţii

Studiul ”Securitatea personală în mediul penitenciar”, efectuat de Institutul de Reforme Penale, arată că fiecare al cincilea deţinut din Moldova este presat moral de către administraţie, iar 11 la sută dintre deţinuţi spun că asupra lor se aplică forţa dacă refuză să se supună legislaţiei. De asemenea, 20% dintre condamnaţi au menţionat că administraţia îşi soluţionează problemele sau se răzbună prin intermediul altor deţinuţi. ”O asemenea abordare demonstrează clar o deviere de la orice normă şi această presupusă cooperare ar putea genera noi conflicte. De asemenea, nu se încadrează sub nicio o formă legală răzbunarea prin intermediul bătăii”, constată autorul studiului, Igor Dolea.

Această investigaţie a fost realizata în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente”, desfăşurată de Centrul de Investigatii Jurnalistice cu suportul Programului de Granturi Mici 2011, realizat de proiectul „Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare în Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Opiniile exprimate în investigatie aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii