Drepturile copilului

La Tiraspol școlile rămân închise pentru copiii cu dizabilități

Foto: stirile.rol.ro

În timp ce autorităţile de la Chişinău raportează succese în domeniul educaţiei incluzive, în stânga Nistrului copiii cu dizabilități încă nu sunt acceptați în școli și în comunitate. Singura posibilitate pentru cei care nu vor să-şi trăiască viaţa între patru pereţi sunt câteva centre de zi deschise la iniţiativa unor părinţi cu ajutorul finanțărilor externe.

La Tiraspol, zeci de copii cu dizabilităţi au acces la servicii educaţionale şi pot socializa datorită unui centru de reabilitare şi instruire («Оздоровительный социально-образовательный реабилитационный центр» ОСОРЦ) deschis de „Asociaţia familiilor cu copii cu dizabilităţi”. Aici copiii care nu sunt acceptați în nicio instituție (mulţi dintre ei diagnosticați cu dizabilităţi severe) învaţă a scrie şi a citi, a cânta la diferite instrumente, a croşeta şi a broda. Însă cel mai important lucru, spun îngrijitorii, este că îi ajută să nu stea izolați.

Noroc de insistenţa bunicii

Nicolae, unul dintre beneficiarii centrului, ar fi stat şi acum acasă dacă bunica sa, Ludmila Savițcaia, nu ar fi insistat să caute un mediu prietenos pentru nepotul său. Ea îl crește de mic, după ce părinții au fost decăzuți din drepturi. Ca să fie mai aproape de nepot femeia a renunţat la slujba de educatoare şi s-a angajat ca îngrijitoare la centru.

„Noi am absolvit grădinița nr. 7 pentru copii cu deficiențe, apoi am venit aici. Nepotul meu este diagnosticat cu oligofrenie, are dereglări de vorbire. Restul totul e în regulă, știe să lucreze la computer, să confecționeze diferite lucruri din mărgele, paste etc. Am încercat să îl integrăm în școli obișnuite, dar nu l-au luat. La școala pentru copii hipoacuzici ni s-a spus că dacă ar fi fost surd, l-ar fi luat. Dar acolo nu am vrut să-l dăm pentru că și-ar fi pierdut graiul definitiv. Frecventăm acest centru de cinci ani. Acum are 14 ani şi a progresat mult. Practic nu putea lucra cu degetele, nu putea tăia nimic cu foarfecele. Acum mi-a tăiat toate batistele și prosoapele de bucătărie, iar eu doar pot să mă bucur. Las să învețe!”, spune Ludmila Savițcaia.

„Mamele copiilor cu dizabilităţi muncesc 24/24”

Larisa Gorbatenco, unul din fondatorii Centrului, a pornit de la necesitatea de a-i oferi o şansă copilului său, născut cu dizabilităţi. Practic, nu avea altă soluţie într-un sistem programat să izoleze orice copil care este diferit de ceilalţi. În stânga Nistrului, pe teritoriul care nu este controlat de autoritățile de la Chișinău, părinţii care au copii cu dizabilităţi sunt lăsaţi pe cont propriu și înfruntă viața așa cum pot.

Pentru că aceşti copii au nevoie de supraveghere permanentă, unul dintre părinţi este nevoit să renunţe la serviciu, așa că povara financiară a familiei revine celuilalt părinte. Au de suferit și ceilalți copii ai familiei, care nu mai pot beneficia de toată atenţia şi sprijinul care li se cuvine. Sărăcia și lipsurile sunt dificultăți frecvent întâlnite în familiile care au copii dependenți de scaunul rulant. În aceste condiţii, mulţi părinţi renunţă să lupte şi, pur şi simplu, îşi abandonează copiii în instituții rezidențiale.

„Ziua de muncă a mamelor care cresc copii cu dizabilitati durează 24 din 24 de ore, fără concediu, fără zile de odihnă, fără salariu şi fără speranţe la o pensie”,  spune Larisa Gorbatenco.  Din cauza stresului, multe femei care îngrijesc copii cu dizabilităţi au probleme de sănătate şi nu îşi pot permite să se adreseze la medic. „Problemele copiilor se agravează cu fiecare an, starea noastră  de sănătate – de asemenea, pentru că este foarte greu să creşti un astfel de copil în familie şi să rămâi sănătos”.

Potrivit datelor Asociaţiei familiilor cu copii cu dizabilităţi din Tiraspol, mulți copii bolnavi din stânga Nistrului nu au fost niciodată documentați. ”E ca și cum nu ar exista, pentru că părinții și autoritățile nu au făcut nimic ca ei să aibă acte de identitate. Respectiv, ei nu pot beneficia de niciun ajutor”, spune Larisa Gorbatenco.

Atunci când vine vorba despre majorarea alocărilor pentru familiile care îngrijesc copii cu dizabilităţi, există un singur argument – nu sunt bani. Părinții sunt nevoiți să se mulţumească cu o indemnizaţie mai mult simbolică. Circa 2 dolari – atât era până acum câţiva ani salariul îngrijitorilor. Treptat s-a renunțat la această alocație pentru că ”genera cheltuieli prea mari”. După ce muncesc o viaţă întreagă, având grijă de un copil bolnav, mamele din regiunea transnistreană nu pot spera la o pensie. O condiție obligatorie impusă de autorităţile autoproclamate de la Tiraspol este stagiul de muncă obligatoriu de 15 ani pe care majoritatea celor care au copii cu dizabilități nu îl au.

Plus la toate, părinții sunt nevoiți să suporte de multe ori atitudini discriminatorii. ”Chiar la deschiderea Centrului de reabilitare, acum câțiva ani, vecinii erau împotrivă să aibă în preajmă o asemenea instituţie. Treptat însă am început să-i invităm la spectacolele noastre, să petrecem în curte diferite sărbători și așa au înțeles că nu au de ce să se ferească de noi”, spune Ludmila Borodina.

Caz grav de discriminare

Ultima experiență amară pe care au avut-o părinții și copiii care frecventează Centrul a fost în vara acestui an. Directorul unei pensiuni din Zatoca, unde urmau să meargă copiii pentru odihnă și întremare, a refuzat să-i primească în ultimul moment, spunând că le vor murdări teritoriul și vor speria clienții. Asta chiar dacă încasase un avans de 4000 de grivne. Directorul Centrului a depus o plângere la administrația raionului Belgoroddnestrovsk, care a fost expediată la Procuratura din Odesa, iar pentru restabilirea în drepturi a intervenit și ombudsmanul de la Chișinău, Aurelia Grigoriu. 

Ombudsmanul susține că drepturile copiilor au fost încălcate de două ori  –  prima dată când li s-a încălcat dreptul la odihnă și a doua – când directorul i-a discriminat din cauza dizabilităţii. Avocatul parlamentar a comunicat despre acest caz avocatului parlamentar pentru drepturile omului de la Kiev și reprezentantului președintelui Ucrainei pentru drepturile copilului. ”Vom cere ca directorul acestei pensiuni să fie tras la răspundere penală și pe viitor să nu mai fie admise astfel de încălcări grave”, a spus Aurelia Grigoriu.

Larisa Gorbatenco și Ludmila Borodina, care s-au ocupat de colectarea banilor de la părinți, de găsirea sponsorilor și organizarea plecării la mare, povestesc că inițial li s-a spus că în pensiune nu mai sunt locuri. După mai multe negocieri, s-a ajuns la înțelegerea că, timp de o zi sau două, vor fi cazati câte 2-3 în camere, până când spațiile se vor elibera. Nici așa nu a mers. Când a aflat că din grupul care era deja pe drum fac parte și 6 copii la cărucior, managerul pensiunii a trecut la insulte. ”Înțelegeți ce înseamnă un om la cărucior și ce înseamnă oale și pamperși? Noi am avut cazuri în care asemenea clienţi au mers la WC între căsuțe și, ca să eliminăm mirosul, a trebuit să prelucrăm teritoriul cu clor. I-am spus că în cazul nostru nu va fi nevoie de așa ceva pentru că nu mergem pentru prima dată la odihnă. Atunci ea a zis că faceți ce vreți, dar eu pe acești ... pridurki... și de odată s-a oprit, pentru că și-a dat seama că a spus o prostie – a spus că, pe scurt, eu nu pot să-i primesc”, spune Larisa Gorbatenco.

Ludmila Borodina, care se afla deja la Zatoka cu primul grup de copii, a încercat să găsească o soluție la pensiunile din apropiere. ”Eu nu știam ce să fac. În autobuz erau 42 de oameni, mulți dintre care în scaun rulant.  M-am dus la directorul bazei noastre, la care ne odihneam deja de 9 ani și l-am rugat să ne ajute. L-am rugat să-i sune pe vecinii săi. În consecință, am reușit să ne înțelegem și am cazat copiii оn 3 baze de odihnă. Slavă Domnului că ne-au dat camere la același preț și ne-am încadrat în suma pe care trebuia să o plătim”, spune femeia.

În aşteptarea soluţiei din Ucraina

Proprietara pensiunii la care se făcuse rezervarea a refuzat însă să restituie banii plătiți în avans. Până în prezent, aceasta datorează Centrului de reabilitare 2000 de grivne, echivalentul a 250 dolari. ”A fost neplăcut mai mult pentru părinți decât pentru copii, pentru că în fața lor noi am încercat să camuflăm totul. Desigur că e neplăcut când auzi că ți se spune: Invalizii voștri se vor târî pe sub picioarele noastre... Pentru mine, care nu am copil cu dizabilități, ci doar lucrez cu ei, a fost foarte neplăcut să aud așa ceva. În acel moment eram gata, scuzați-mi exprimarea, să le aplic un pumn în față”, spune Ludmila Borodina.

Deocamdată managerii Centrului și părinții nu au primit un răspuns de la autoritățile ucrainene care investighează plângerea.

Asociaţia familiilor cu copii cu dizabilităţi cuprinde 250 de familii. În total în stânga Nistrului trăiesc peste 1720 de copii cu dizabilități. 

Materialul a fost realizat în cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate", desfăşurată cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii