Drepturile omului

A dispărut definitiv traficul de organe în Moldova?

timpul.md

Partea I

La începutul anilor 90 ai secolului trecut, Republica Moldova a devenit stat independent, însă tranziția de la economia centralizată la cea de piață, de la totalitarism la democrație a fost însoțită de serioase probleme politice, economice, sociale. Astfel, într-un răstimp relativ scurt Moldova devine cunoscută în întreaga Europă, dar nu ca un stat prosper, care urmează ferm calea reformelor democratice, ci drept cea mai săracă țară de pe continent, în care înflorește tot felul de trafic, inclusiv cel de organe. Fenomenul traficului de organe capătă amploare în special în perioada 1996-2002, însă, ca urmare a atenției deosebite pe care încep să o acorde fenomenului ziariștii din țară și de peste hotare, organismele internaționale și autoritățile de la Chișinău, situația începe cel puțin oficial să se normalizeze. Astfel, în ultimii ani practic nimic nu s-a auzit despre traficul de organe în Moldova. Dar oare a dispărut cu adevărat acest fenomen negativ? Sau autoritățile, sub presiunea comunități internaționale doar au camuflat pentru moment acest fenomen?

Pe urmele traficului

După anul 2002, zvonurile despre persoanele care își vînd organele pentru bani, au cam dispărut, de aceea, știrea că în satul Mihăileni, raionul Rîșcani (la nordul Moldovei), o persoană a fost răpită de doi inși cu o mașină fără numere de înmatriculare pentru a i se scoate rinichii, a surprins societatea. De fapt, se vehicula că un oarecare Tudor Roibu ar fi fost implicat într-o tentativă de răpire cu scopul de prelevare de organe. și deși pare neverosimil, Tudor Roibu susține că el chiar era să fie traficat, dacă nu interveneau organele de drept.

Satul Mihaileni este situat la cca 200 km de Chișinău. În Mihăileni trăiesc trei persoane cu numele Tudor Roibu, de aceea cel implicat în scandalul în cauză, nu a fost chiar așa de ușor de găsit. Acesta s-a dovedit a fi un pensionar născut în anul 1943, care în momentul în care l-am găsit păzea o livadă de meri. Istoria lui Tudor Roibu începe chiar în ziua în care primise prima sa pensie.

* Tudor Roibu: În aprilie 2005 (deși cazul s-a produs în 2005, despre el s-a auzit abia acum n.a.) am fost în centrul satului pentru a primi pensia. Aveam bani și mi-am cumpărat șase kg de zahăr, o sticlă de rachiu, una de vin, una de bere și una de apă. Pe drum spre casă, lîngă mine s-a oprit o mașină în care erau doi bărbați, care mi-au propus să mă urc în mașină, ca să mă ducă acasă. Am acceptat dar ei nu s-au oprit nici lîngă casa mea, nici în satul vecin, Ochiul Alb, deși le spuneam să oprească. Cînd am văzut că intrăm deja în alt sat – Nicoreni, iar de acolo luăm drumul spre orașul Drochia, l-am apucat pe bărbatul de la volan de păr (că avea păr mare), și l-am lovit cu genunchiul în cap. Celălalt m-a lovit atît de tare încît mi-au căzut dinții. Era spre seara. Ei au oprit pe marginea drumului unde am început să ne batem. Deși oamenii vedeau ce se întîmplă, nimeni nu a oprit să intervină. M-au urcat apoi cu forța în mașină și am mers mai departe. La intrarea în orașul Drochia ne-a oprit poliția, pentru că mașina nu avea numere. Cei doi mi-au spus să tac și au ieșit să discute cu poliția. Un polițist discuta cu ei, iar altul s-a apropiat de mașină și m-a observat. A deschis ușa și m-a întrebat ce fac acolo. După ce i-am spus ce s-a întîmplat, polițiștii au chemat OMON-ul (forțe speciale – n.a.). Pe mine m-au luat polițiștii, iar cei doi au fost luați cu tot cu mașină de trupele speciale. Polițiștii m-au întrebat dacă vreau să rămîn peste noapte la ei, însă eu am preferat să merg acasă, deși am mers pe jos toată noaptea pînă am ajuns la Mihăileni. Pe urmă am aflat că cei doi se ocupau cu răpirea oamenilor și au vrut să-mi scoată rinichii. Dar nu poliția mi-a spus acest lucru, ci oamenii care știau cu ce se ocupă ei. Am fost chemat peste două săptămîni la poliția din Drochia unde am discutat despre acest caz încă o dată.

Deși trecuse mai bine de doi ani din momentul acestui incident, Tudor Roibu așa și nu a aflat ce s-a întîmplat cu cei doi inși și dacă au fost aceștia cumva pedepsiți pentru ceea ce au încercat să facă.

Anchetă la Drochia

Deoarece de acest caz s-a ocupat poliția din raionul Drochia, anume la ei și trebuia să fie stocată informația. Contactat în prealabil la telefon, Procurorul raionului Drochia, Ion Vangheli, a spus că nu a auzit de așa caz, dar se va documenta și ne va comunica rezultatele în timpul preconizatei noastre întrevederi. La Drochia însă ne aștepta o surpriză – Procuratura raionului s-a autosesizat și a inițiat o anchetă în acest caz. Procurorul personal s-a deplasat la Mihăileni unde a discutat cu Tudor Roibu despre cele întîmplate, deoarece la Drochia nu se știa nimic despre reținerea celor două persoane. Ion Vangheli a înaintat două ipoteze: sau cele relatate de Tudor Roibu sînt invenții, sau cineva a mușamalizat cazul, căci în Moldova așa chestii din păcate se mai practică. Procurorul a promis că va continua ancheta și va afla cu siguranță ce s-a întîmplat în acea zi. În general, însă el susține că în toți anii săi de activitate, mai bine de zece ani, cazuri de trafic de organe în raionul Drochia nu au fost înregistrate.

Ion Vangheli: Avem cazuri de trafic de ființe umane, dar nu în scop de prelevare a organelor. Știu că în Moldova au fost cazuri de trafic de organe – spre exemplu, în raioanele Cimișlia și Hîncești, dar nu la noi în raion. De aceea, cazul lui Tudor Roibu din Mihăileni m-a șocat. În Drochia situația privind traficul de organe este la un control strict. Avem indicații clare - la prima adresare facem raport direct către Procurorul General al Republicii Moldova. Ca urmare a adresării dvs., am ridicat toate documentele din Comisariatul raional de poliție, am verificat totul minuțios, dar nu am găsit nicăieri acest caz. Aceasta însă nu înseamnă că nu vom face verificări suplimentare: îl vom invita pe domnul Roibu pentru reconstituirea faptelor, ne va arăta în ce birouri a fost intervievat de polițiști, vom încerca să aflăm apoi cu cine a vorbit. Este un caz excepțional, de aceea vom face verificările în cel mai minuțios mod.

Procurorul de Drochia ne-a promis că ne va pune la curent cu rezultatele investigației sale în decurs de două-trei zile, dar răspunsul a venit în formă scrisă, prin poștă, peste mai bine de o lună. În el era scris că „declarațiile lui Tudor Roibu au fost făcute pe fonul bolii psihice de care acesta suferă, anterior fiind tratat de alcoolism cronic”.

Partea II

Investigațiile trec la Bălți

Faptul că la Drochia nu au fost înregistrate cazuri de trafic de organe, nu indică că în alte raioane ale țării, situația ar fi la fel de pozitivă, mai ales că există un precedent. Municipiul Bălți, este al doilea oraș după mărime din Moldova și „celebru” pentru numărul mare de crime, consum de droguri etc. De aceea, acest oraș ar putea fi atractiv pentru traficanții de organe. Am contactat două dintre cele mai active și mai cunoscute organizații neguvernamentale care activează în zona de nord a țării, avîndu-și reședința în orașul Bălți – Centrul „Noi perspective pentru femei” și organizația „Medicii Lumii”.

Olga Patlati, director Centrului „Noi perspective pentru Femei”, susține că, deși activează de mai mulți ani la nordul republicii, nu a avut de a face cu cazuri de trafic de organe.

Olga Patlati: ”S-au adresat în repetate rînduri persoane care au fost victime ale traficului de persoane, dar nu și persoane victime ale traficului de organe. Totuși, în discuții particulare, pe la diferite seminare, am auzit de cazuri de acest gen,, care s-au produs în zona de nord, dar cu mai mulți ani în urmă. Spre exemplu, am auzit de un bărbat tînăr dintr-un sat din raionul Rîșcani, care a nimerit în așa situație cu cinci ani în urmă. El a plecat peste hotare, a fost servit cu alcool și s-a trezit în spital. Nu ținea minte nimic. Cînd s-a întors acasă nu avea un rinichi. De asemenea, am auzit despre cazul unei fetițe de șase ani din satul Stîrcea, raionul Glodeni, care acum 7-8 ani a dispărut cînd mergea la magazin după pîine. S-a oprit o mașină și șoferul a ademenit-o să se plimbe. Părinții nu au găsit circa jumătate de an acest copil. Apropo, ea a fost găsită întîmplător. Tipul care a răpit-o o scotea la plimbare seara. Vecinii au observat acest lucru, precum și faptul că ascundea ceva în beci și au sesizat poliția. După ce a fost eliberată, fetița a spus că erau acolo mai mulți copii, că erau hrăniți, plimbați, dar destul de des li se extrăgea sînge. Dar, repet, ambele cazuri sînt vechi. În ultimii trei ani nu am auzit de noi cazuri de trafic de organe, deși avem mai multe cazuri de trafic în scop de exploatare ca forță de muncă, prostituție. Desigur, condițiile socio-economice dificile favorizează fenomenul traficului. La fiecare seminar le vorbim oamenilor că 3 mii de dolari pentru un rinichi e nimic, sînt copeici. După aceasta omul rămîne invalid. Fiecare om trebuie să înțeleagă că sănătatea e mai scumpă. Avem în raza de activitate a organizației noastre 13 raioane și în cîte localități am avut posibilitate să mergem, le-am vorbit oamenilor și despre aceasta. Am observat că informația e recepționată mai bine cînd se transmite prin intermediul tinerilor. De aceea, cred că trebuie de lucrat mai mult cu tinerii în acest sens.

Opinia medicilor

Nu este un secret că victimele traficului de organe de multe ori se tem să se adreseze organelor de drept și chiar ONG-urilor, multe dintre care colaborează cu organele de drept. Victimele știu că au încălcat legislația și se tem de faptul că ar putea fi trase la răspundere pentru aceasta. Organizație cu activitate specifică – Asociația „Medicii Lumii” implementează din toamna lui 2005 un proiect de combatere a traficului de ființe umane și de asistare a victimelor traficului în astfel de raioane din nordul țării ca: Florești, Sîngerei, Fălești, Rîșcani, Glodeni și în municipiul Bălți.

* Angela Lesco, managerul proiectului: În perioada implementării proiectului, am asistat mai multe persoane ce au avut de suferit de pe urma traficului, dar și potențiale victime din categorii social vulnerabile, care nu-și pot asigura existența, nu au serviciu și părinți care i-ar putea ajuta, sînt copii orfani. Dacă vorbim de persoane reîntoarse din trafic, am asistat mai multe victime sub aspect medical și psihologic. În cadrul proiectului activează un psiholog, care răspunde de aceste probleme. Sub aspect medical, Asociația noastră are un proiect de colaborare cu Centrul STIS, unde activează șase medici. Dacă o persoane are nevoie de asistență medicală, facem legătura cu acest Centru. În această perioadă, trafic de organe nu am întîlnit. Cel mai des sînt întîlnite cazuri de trafic în scop de cerșit, în care sînt implicați copii invalizi, cu retard mintal, cazuri de trafic a tinerelor de 18-20 ani, care sînt exploatate sexual, dar și cazuri de trafic în scop de utilizare ca forță de muncă.

În Moldova, ca și în multe alte state, se fac operații de transplant de rinichi, însă acestea poartă un caracter legal și nu este vorba de vînzarea/cumpărarea rinichilor, ci de donarea lor exclusiv de către rudele de gradul întîi. Adrian Tănase, șeful secției urologie, hemodializă și transplant renal de la Spitalul Clinic Republican, spune că pînă în prezent au fost efectuate 14 operații de transplant de rinichi și cam tot atîtea cereri au fost refuzate din motiv că la controalele de rigoare au fost depistate diferite boli.

* Adrian Tănase: Mulți confundă transplantologia ca specialitate cu traficul ilicit de organe. Traficul de organe nu ține de specialitatea noastră. De acest lucru se ocupă organele competente. Organele locale au efectuat mai multe controale, investigații. Au fost controale și la noi, și la Spitalul de urgență. Dar nu s-a dovedit că în Republica Moldova au fost prelevate organe și transportate peste hotare. Medicii la noi nu se ocupă de așa ceva. De altfel, a preleva un rinichi în Moldova și a-l transporta peste hotare practic e imposibil. Rinichiul prelevat trebuie să fie transplantat în maximum 24-30 ore. El nu poate fi pus în buzunar și dus prin Europa. Apoi, mai este un detaliu important - orice rinichi poate fi transplantat atunci cînd știi cui anume îi este predestinat. El trebuie verificat de diferite maladii, căci nu se permite prelevarea unui organ de la persoana care suferă de anumite boli transmisibile. Procedura este grea și nu oricine o poate face și în orice condiții.

El spune că Moldova s-a confruntat un timp cu problema traficului de organe, dar fenomenul nu este unic pentru Moldova, căci în anumite perioade aceste lucruri au avut loc și în America de Sud, și în SUA, și în Europa. Fenomenul depinde de situația economică, socială și culturală a țării.

* Adrian Tănase: Mulți vin la noi la Centru (și nu doar din Moldova, dar și din țările vecine) cu propuneri diferite despre prelevarea de organe. Cei care nu cunosc legea cred că cineva este disponibil să le ofere niște bani pentru organele lor. Apropo, nimeni nu știe cîți bani vrea. Sînt vehiculate diferite cifre, precum că un rinichi ar costa de la 5 mii dolari pînă la 45-50 de mii. Dar oamenii nu înțeleg că organele nu au cost, cu excepția celor regenerative, ca, de exemplu, sîngele. Atunci cînd se vorbește de costul operațiilor de transplant, se are în vedere nu costul organelor, ci al serviciilor și medicamentelor. Sînt medicamente extrem de scumpe, care se administrează pentru prevenirea diferitor situații nedorite. La noi se adresează cu propunerile de care vorbeam mai sus în special persoane care au intrat în datorii și caută modalități de a obține bani. Ei cred că spitalul le oferă bani, dar noi nu ducem așa discuții. Oamenii nu știu legea, au auzit de undeva ceva, au văzut filme, au citit ce au scris jurnaliștii, și-u făcut o impresie și vin după aceasta cu propuneri.

Pînă acum la secția urologie, hemodializă și transplant renal de la Spitalul Clinic Republican nu s-a adresat nimeni dintre acei cărora li s-au prelevat organe peste hotare pentru a obține grad de invaliditate. Victimele cunosc că au încălcat legislația și se tem să se adreseze. Medicii spun că nu este nici un pericol de sănătate pentru cei care au rămas cu un rinichi, din diferite motive. Orice persoană supraviețuiește cu un singur rinichi, dacă cel restant e sănătos. În 8-10 luni rinichiul rămas preia funcțiile celui care a fost prelevat. Foarte multe persoane se nasc cu un singur rinichi și nici măcar nu știu de asta, trăind astfel o viață. Totuși a fost înregistrat un caz cu final trist – o persoană din satul Mingir (raionul Hîncești), Vladimir Dimineț, căruia i-a fost prelevat un rinichi în Turcia, a fost internat o perioadă în această secție pentru a i se face dializă, dar a făcut complicații și a decedat.

* Adrian Tănase: În ultimii ani s-a depus o muncă enormă atît în vederea combaterii traficului de persoane, cît și a elaborării legislației adecvate transplantului de organe și țesuturi. Am lucrat mult cu organismele internaționale în vederea elaborării legii respective, care se află deja la Guvern și urmează să fie adoptată ulterior de Parlament. Ne bucurăm că în ultimii ani nu se mai aude nimic de traficul de organe. Aceasta înseamnă că Moldova se întoarce în albia ei normală de dezvoltare.

Partea III

Organele de drept confirmă

Deși totul indică că în Moldova traficul de organe nu mai există, organele de drept din Moldova, care în ultimii ani, cel puțin oficial, au luptat activ împotriva acestui fenomen, negativ ar putea să ofere noi date interesante. Viorel Ciobanu, procuror, șeful Secției prevenire și combatere a traficului de ființe umane din cadrul Procuraturii Generale, spune că geografia fenomenului traficului de organe în Moldova este determinată de trei zone unde au avut loc focare: la sud (Cimișlia, Vulcănești), la Centru (satul Mingir din raionul Hîncești) și la nord (Edineț). Toate cazurile au avut loc în perioada 1990 -2002.

Viorel Ciobanu: În prezent nu avem înregistrate cazuri de trafic pentru prelevarea de organe. Situația a fost mai grea pînă în 2001, adică pînă cînd în Codul penal au fost introduse pedepse pentru traficul de organe. Spre exemplu, în 1999 au fost cîteva cazuri de trafic, care, în lipsa prevederilor legale, au fost calificate ca sustragere din averea proprietarului, ca escrocherie. În total, după datele de care dispunem, avem dosare penale pe 11 cazuri de trafic de organe umane, toate aceste crime fiind comise pînă în 2001. Din 2001 acțiuni care să fie calificate ca trafic de organe nu au fost înregistrate, ceea ce ne bucură nespus. Nu exclud că numărul victimelor traficului de organe ar putea fi mai mare, dar cetățenii care au avut de suferit nu vor să colaboreze cu noi, nu vor să depună declarații.

Pînă acum pentru trafic de organe au fost condamnate 6 persoane. Cea mai aspră pedeapsă aplicată a fost de pînă la 10 ani, iar cea mai mică – o sancțiune contravențională pentru că pînă la urmă partea vătămată s-a dezis de depoziția dată. În stadiu de lucrul avem acum cinci dosare legate de trafic de organe, dar iarăși investigăm cazuri ce au avut loc pînă în 2001. Noi am făcut un studiu și am constat că persoana căreia i s-a prelevat rinichiul, după ce s-a întors în țară, la rîndul ei a devenit traficant. Am avut chiar și un caz cînd am pornit dosar penal împotriva unui traficant care pe urmă s-a dovedit că este, totodată, și victimă, adică și lui i s-a prelevat un rinichi. Dosarele pe care le analizăm, mai mult sau mai puțin, au legătură între ele.

Benevol la procuratură nimeni nu s-a adresat să spună că a devenit victimă a traficului de organe. Victimele se adresează doar în cazurile în care nu i s-a achitat suma promisă pentru organul care l-a vîndut. Din 1996 în Moldova a început o perioadă destul de dificilă din punct de vedere economic și aceasta a favorizat dezvoltarea fenomenului. Acum, situația s-a îmbunătățit, în legislație au fost introduse pedepse dure pentru acest tip de infracțiuni, fenomenul a fost luat la un control strict (din 2005, există chiar chiar și o secție specială la Procuratură care se ocupă de acest fenomen), dau roade eforturile depuse de stat pentru explicarea esenței și pericolelor fenomenului și, în plus, și cetățenii au devenit mai responsabili, văzînd ce se întîmplă cu persoanele ce și-au cedat organele.

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova ne-a informat că în primele nouă luni ale anului curent din numărul total de 238 infracțiuni legate de trafic de ființe umane, inclusiv copii, au fost înregistrate numai 4 cazuri de trafic de persoane în scop de prelevare a organelor pentru transplantare cu destinația Turcia. Dar, MAI precizează că infracțiunile respective au fost comise în anii 2001-2002. În 2006 a fost depistat un singur caz de acest gen, ceea ce denotă că MAI depune mai multe eforturi în vederea depistării cazurilor de trafic de organe, chiar și dacă acestea au o vechime mai mare de 5 ani. În total, din 2004 și pînă în prezent, MAI a depistat 13 cazuri de trafic de persoane în scop de prelevare a organelor pentru transplant. Însă, iarăși toate infracțiunile depistate au fost comise în anii 1997-2002.

Colaboratorii MAI au făcut și o „cronologie cu accent geografic” a fenomenului traficului de ființe umane în Moldova. Astfel, la prima etapă (pînă în 1999) cazurile de trafic de organe au fost depistate în zona de centru a țării (satul Mingir, raionul Hîncești, și satul Susleni, raionul Orhei). La etapa a doua 2000-2001 un focar de trafic de organe s-a înregistrat în satul Gavanoasa, raionul Vulcănești (sudul țării). Traficanții își duceau victimele în Turcia, unde acestora li se preleva rinichiul stîng. Sumele de bani pe care le primeau ca recompensă donatorii de organe variau între 3 și 10 mii de dolari SUA. Persoanele erau recrutate de cetățenii Vitalie Copoșciu, Pantelei Onofrei, Veaceslav Axenti, Ruslan Cicatîi. La moment, Vitalie Copoșciu este condamnat de instanța de judecată la 10 ani de închisoare.

Datele MAI mai denotă că unele cazuri de trafic de persoane în scop de prelevare a organelor au existat și după 2002. Astfel, la etapa a treia un focar al fenomenului a fost depistat în două raioane din nordul țării – Edineț și Ocnița. Un traficant pe nume Marin Strugaru, a fost condamnat la 8 ani privațiune de libertate.

Responsabilii de la Minister susțin că în ultimii ani autoritățile Republicii Moldova au întreprins mai multe acțiuni în vederea contracarării fenomenului. Astfel, în anul 2001 a fost instituit Comitetul Național pentru combaterea traficului de ființe umane. Totodată, în 2005 a fost aprobat Planul Național de prevenire și combatere a traficului de ființe umane. În 2005 a fost adoptată și Legea „Cu privire la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane”. În 2006 au fost operate modificări la Codul penal referitor la stabilirea răspunderii penale pentru persoanele juridice și persoanele cu funcții de răspundere, care sunt implicate în traficul de ființe umane. În 2005 a fost instituit Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI. De asemenea, au fost ratificate mai multe tratate și acorduri internaționale, care se referă la acest fenomen și au fost stabilite relații de colaborare cu ONG din țară și de peste hotare.

MAI susține că situația criminogenă din Republica Moldova continuă să fie influențată negativ de procesele neconstituționale desfășurate în regiunea transnistreană, unde reprezentanții organelor de drept nu au acces. Din cîte se știe, în această regiune necontrolată de autoritățile Republicii Moldova înflorește orice tip de trafic, inclusiv de persoane.

Cu titlu de concluzie

La prima vedere, problema traficului de organe în Moldova pare a fi soluționată. Și, într-adevăr, în această direcție în ultimii ani s-au făcut multe: s-a adoptat cadrul legislativ necesar pentru prevenirea și combaterea fenomenului, s-au ratificat principalele acorduri și convenții internaționale din domeniu, s-au creat noi structuri care se ocupă nemijlocit de combaterea acestui fenomen, s-au stabilit relații de colaborare în vederea combaterii fenomenului cu alte țări, organisme internaționale și organizații ale societății civile etc. Deși putem afirma că tot ce s-a făcut este prea puțin.

Pe toată durata efectuării acestei investigații, am avut permanent impresia că problema traficului de organe este abordată doar „la vîrf”. Adică, dacă această problemă este un iceberg, apoi pînă în prezent s-a acționat doar asupra vîrfului lui, nu și asupra temeliei. Vîrful iceberg-ului sînt criminalii, traficanții – cu ei luptă statul, pe unii dintre ei i-a băgat în pușcărie, pe alții i-a speriat, iar unii au renunțat pentru moment să mai practice această activitate. Temelia sînt cetățenii simpli. Din păcate, percepția acestora nu s-a schimbat. Mulți dintre ei doresc și în continuare să-și vîndă organele. O dovadă în acest sens este mărturia profesorului Alexandru Tănase (vezi mai sus), care a recunoscut că oamenii vin și în continuare la medic și vor să-și vîndă organele. O altă dovadă sînt publicațiile de presă. Chiar în luna septembrie, cînd lucrul asupra investigației era în toi, în ziarul „Timpul” a apărut o scrisoare a unui deținut, care declara că dorește să-și vîndă un organ numai pentru a scăpa din mizeria în care se află. Iar dintre aceștia în Moldova sînt mii, dacă nu chiar sute de mii.

În prezent, se impune continuarea eforturilor în vederea combaterii fenomenului traficului de organe. Numai că acum accentele trebuiesc schimbate nițel - în prim plan nu mai trebuie să fie puse eforturile de ordin „instituțional și legislativ”, ci cele de ordin educativ. Populația cele mai sărace țări din Europa încă nu conștientizează pînă la capăt toate pericolele pe care le implică traficul de organe. Educarea societății în acest sens, de rînd cu îmbunătățirea treptată a condițiilor social-economice și ridicarea nivelului de trai, va oferi soluția definitivă pentru traficul de organe. Pînă cînd acest lucru nu se va întîmpla, Moldova va continua să stea pe un butoi cu pulbere – traficul de organe parcă a dispărut, dar poate reapărea în orice moment.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii