Drepturile omului

Au schilodit oameni, dar au rămas nepedepsiţi

Foto: radioplai.md

Persoanele implicate în cele mai răsunătoare cazuri de tortură, în care victimele au devenit invalizi, iar Moldova a plătiti zeci de mii de euro despăgubiri în baza hotărârilor CEDO, au rămas nepedepsite. În pofida rezonanţei mediatice a unor cazuri, investigaţiile nu au fost efectuate eficient, iar victimele nu şi-au mai văzut torţionarii după gratii. Dimpotrivă, unii continuă să muncească în organele de drept.

Din cele 10 cazuri în care Procuratura Generală a iniţiat acţiuni de regres (încasarea prejudiciilor achitate de stat de la persoanele găsite responsabile) până în prezent, doar 2 vizează aplicarea torturii.

Autorităţile încă mai pun la îndoială necesitatea aplicării acţiunii de regres şi nu se grăbesc să o aplice. 

După 3 ani, nicio persoană învinuită în ”cazul Gurgurov”

Un caz care s-a aflat mai mult timp în atenţia presei graţie insistenţei avocaţilor şi implicării Organizaţiei Amnesty International este al lui Serghei Gurgurov. Tânărul a fost reţinut în 2005 (atunci avea 27 de ani) fiind bănuit de furtul unor telefoane mobile. El a fost însă forţat să recunoască o altă infracţiune. A fost legat de o bara, suspendat cu capul în jos şi bătut crunt în sediul Comisariatului General de Poliţie. Când a fost eliberat, nu putea merge fără ajutor, iar astăzi foloseşte un baston. El a devenit invalid de gradul întâi, a fost diagnosticat cu paralizie a picioarelor, fractură a craniului şi a coloanei vertebrale.

În aprilie 2009, Curtea Europeană a recunoscut aplicarea torturii în acest caz şi a dictat 45 de mii de euro despăgubiri. “Procuratura nu a întreprins măsurile necesare pentru investigarea cazului şi stabilirea adevărului. După decizia CEDO, Procuratura Generala ar trebui să se autosesizeze şi să identifice torţionarii şi procurorul care nu a reacţionat la timp”, declara atunci avocatul lui Gurgurov, Veaceslav Țurcan.

Și procuratura s-a autosesizat. După intrarea în vigoare a hotărârii CEDO, la 17 iulie 2009, Procuratura municipiului Chişinгu a deschis un dosar penal. Doar că nici astăzi, peste 3 ani, nu există vreo persoană pusă sub învinuire! De la Procuratura Generală am aflat că “urmărirea penală nu a fost finalizată”. Explicaţia: “Caracterul îndelungat al urmăririi penale este condiţionat de efectuarea mai multor acţiuni procesual-penale, inclusiv o expertiză medico-legală în comisie”.

Cazul Buzilov

Tot în 2009 Curtea Europeană a pronunţat încă o hotărâre ce vizează un caz grav de tortură. Petru Buzilov a fost reţinut în 2002, fiind bănuit de a fi comis un act de banditism şi a fost torturat timp de câteva nopţi în comisariatul din Hânceşti. Ca şi Serghei Gurgurov, el a fost suspendat de o bară de metal, având o mască antigaz pe cap şi electrocutat. Atunci, Procuratura Hânceşti şi Procuratura Generală au respins plângerile de maltratare. CEDO a constatat însă aplicarea torturii şi a dictat 30 de mii de euro despăgubiri.

Totuşi, în 2007, procuratura a pornit un dosar penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţii poliţiei însoţită de acte de violenţă. Dosarul însă s-a soldat cu nimic, întrucât peste 4 ani urmărirea penală a fost suspendată, din cauză că persoana care poate fi pusă sub învinuire nu a fost identificată. Procuratura Generală ne-a informat că Secţia combaterea torturii a solicitat de la Procuratura raionului Hânceşti materialele acestei cauze pentru a verifica legalitatea ordonanţei de suspendare a urmăririi penale. Verificarea încă nu s-a încheiat.

Cazul Colibaba

Un alt caz în care şi organizaţia Amnesty International a iniţiat o acţiune de ajutorare a fost al lui Vitalie Colibaba, în 2006. Lui i-a fost aplicată aceeaşi metoda de tortură, despre care avocatul Roman Zadoinov spune că ar fi cunoscută cu denumirea ”spânzurătoarea palestiniană”. ”Clientul meu a fost torturat în comisariatul de poliţie a sectorului Buiucani de către poliţişti în cadrul unui dosar penal. Mâinile şi picioarele i-au fost legate la spate şi a fost spânzurat pe o bară metalică, apoi lovit şi bătut cu ceva în cap, el spune că era un scaun. Aceste suferinţe au continuat mai multe zile. În plus, în aceste zile nu a avut acces la avocat”, spune Roman Zadoinov.

Vitalie Colibaba a încercat să se sinucidă, iar după ce a fost eliberat a fost diagnosticat cu traumă cranio-cerebrala şi cu deficienţe de auz. La scurt timp, în octombrie 2007, CEDO a constatat că investigarea acuzaţiilor de tortură nu a fost făcută eficient de către procuratură şi Centrul de Medicină Legală şi a dictat 16,5 mii de euro despăgubiri. Potrivit avocatului Roman Zadoinov, Vitalie Colibaba a indicat direct cine anume l-a torturat, inclusiv funcţia şi numele poliţiştilor. Cu toate acestea, în acest caz nu există persoane trase la răspundere sau supuse unei acţiuni de regres.

”Cazul a fost discutat şi la Comisia juridică din Parlament, însă până în prezent nu au fost aplicate măsuri faţă de aceşti poliţişti, spune avocatul. Medicii legişti care au examinat superficial această cauză nu au fost atraşi la răspundere disciplinară. Judecătorul de instrucţie nu a fost nicicum tras la răspundere de Consiliul Superior al Magistraturii, de aceea eu consider că sistemul nu lucrează”, spune avocatul.

De cealaltă parte, Procuratura Generală ne informează că a verificat motivele pentru care în acest caz nu a fost deschisă o anchetă în privinţa poliţiştilor şi a constatat “temeinicia materialului de refuz”. Mai mult, faptul că procuratura a efectuat un control complet şi nu ar mai fi nevoie de investigaţii suplimentare ar fi fost recunoscut şi de către un grup de lucru creat special, din care au făcut parte reprezentanţi ai organelor de forţă şi societăţii civile. ”Constatările CEDO în cazul Colibaba nu se plasează în categoria circumstanţelor excepţionale care ar motiva redeschiderea procedurii de examinare a împrejurărilor invocate de reclamant în sesizarea privind pretinsul fapt de tortură a acestuia de către colaboratorii poliţiei CPS Buiucani”, ne-a informat, în scris, Procuratura Generală.

Două acţiuni de regres zadarnice

Nici în alte două cazuri de rezonanţă în care procurorul general a iniţiat acţiuni de regres nu s-a ajuns la un final logic.

Mihail Corsacov, un tânăr din satul Cărpineni, raionul Hânceşti, a fost reţinut în 1998, pe când avea 17 ani, acuzat de furt. În urma loviturilor aplicate de poliţişti, el s-a tratat îndelungat, fiind diagnosticat cu traumă cerebrală şi surditate de percepţie brusc instalată. Plângerile mamei sale către procurori au fost respinse. Dupa ce în aprilie 2006 CEDO a pronunţat o hotărâre în acest caz şi a dictat 21 de mii de euro despăgubiri, în luna septembrie a aceluiaşi an Procuratura Generală a trimis în instanţă dosarul a doi poliţişti, Valeriu Dubceac şi Anatolie Tulbu, consideraţi vinovaţi de aplicarea torturii. De la agentul guvernamental am aflat însă că cei doi aşa şi nu au fost sancţionaţi pentru că a expirat termenul de prescripţie.

Excesul de putere i-a costat funcţia?

Dintr-o informaţie a Procuraturii Generale aflăm că Dubceac şi Tulbu nu mai lucrează în sistemul de poliţie şi că încă în 2008 procurorul general a iniţiat o acţiune de regres în privinţa lor. PG cerea Judecătoriei Hânceşti să dispună încasarea de la ei a sumei de 355607,70 lei (21 000 euro). Abia peste 2 ani şi jumătate, în octombrie 2010, prima instanţă a admis acţiunea, dar a redus suma la jumătate - 10500 euro de la ambii. Hotărârea a fost însă casată integral de Curtea de Apel Chişinău, iar cei doi nu au mai ajuns să plătească, întrucât şi Curtea Supremă a respins acţiunea de regres printr-o hotărâre irevocabilă.

La fel s-a întâmplat şi într-un alt caz în care procurorul general a pornit o acţiune de regres. Este vorba despre reţinerea ilegală în decembrie 2001 a unei femei din raionul Străşeni de către doi poliţişti. În acest caz (Guţu împotriva Moldovei), în 2007 CEDO a constatat mai multe violări ale Convenţiei privind Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului şi a dictat 6,5 mii de euro despăgubiri. Încasarea acestei sume în ordine de regres a fost cerută de procurorul general. Aici, acţiunea a fost respinsă din start de Judecătoria Străşeni (la 8 iulie 2009), iar instanţele ierarhic superioare au menţinut refuzul, astfel că povestea s-a încheiat în iulie 2010.  Tot de la procuratură am aflat că cei doi ofiţeri nu mai lucrează în sistemul de poliţie.

Nici regresul nu ne-ajută

Lipsa unui răspuns ferm al autorităţilor la cazurile de tortură ajunse la CEDO este explicată în mod diferit de către juriştii independenţi şi autorităţi.

Procuratura susţine că actualul mecanism de regres este ineficient, invocând inclusiv o diferenţă de termeni utilizaţi în legislaţie. “Astfel, acest fapt determină instanţele de judecată să admită acţiunile Procuraturii Generale doar în cazurile în care persoanele au fost condamnate penal sau sancţionate contravenţional”, susţine PG într-un răspuns oficial. PG explică astfel de ce până în prezent din cele peste 200 de hotărâri referitoare la Republica Moldova în doar 10 au fost iniţiate acţiuni de regres.

La rândul său, agentul guvernamental Lilian Apostol spune că regresul nu este singura metodă de a preveni cazurile de tortură, mai ales că statul nu este obligat în faţa CEDO să iniţieze asemenea acţiuni. “Nici CEDO şi nici Consiliul Europei nu au impus niciodată obligaţia statelor să instituie un asemenea mecanism. Regresul este acea situaţie în care statul se întoarce împotriva propriilor funcţionari şi îi atrage la o anumită răspundere - disciplinară, penală, civilă sau materială”. În opinia sa, soluţia ar fi schimbarea de mentalitate a funcţionarilor şi alte acţiuni de natură să îmbunătăţească sistemul.

Avocaţii au însă altă părere – nu există voinţă de a schimba lucrurile şi nici cadre calificate în organele de drept care să nu mai lucreze superficial. “Noi trebuie să învăţăm din practica Curţii Europene, care arată, de exemplu, că drepturile trebuie să fie practice şi efective şi nu teoretice şi iluzorii. Aceasta înseamnă că aplicarea dreptului trebuie să fie efectivă în practică, nu doar pe hârtie. Cu părere de rău, mie nu îmi place cum se efectuiază investigaţia cazurilor de tortură şi rele tratamente, deşi statul a demonstrat uneori posibilitatea de a descoperi aceste infracţiuni. Sunt însă şi cazuri când deloc nu au fost efectuate investigaţii efective, între acestea - cauzele Colibaba, Corsacov, Gurgurov. Aceste carenţe apar din cauză că, în viziunea mea, statul nu atrage în organele de drept cei mai buni specialişti”, consideră avocatul Roman Zadoinov.

Datele Ministerului Justiţiei arată că CEDO a pronunţat până în prezent în jur de 30 de hotărâri în care a constatat violarea art. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale – aplicarea torturii, rele tratamente în locurile de detenţie, aplicarea forţei în timpul reţinerii etc. Până la începutul acestui an, CEDO a pronunţat 227 de hotărâri în cauzele moldoveneşti, Guvernul fiind obligat să plătească în total peste 12,8 milioane de euro.

Investigaţia a fost realizată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente”, desfăşurată cu suportul Programului de Granturi Mici 2011, realizat de proiectul „Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare în Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Opiniile exprimate în aceasta investigatie aparţin autorului  şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii