Drepturile omului

CEDO şi procesele jurnaliştilor

Jurnaliştii ale căror procese au ajuns la CEDO au obţinut mai mereu câştig de cauză. CEDO a decis că libertatea de exprimare este „…cu atât mai importantă atunci când în discuţie e presa, ce acoperă nu numai informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă sau considerate inofensive, ci şi pe acelea ce ofensează, şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică” (cazurile Lingens vs. Austria; Oberschlick vs. Austria nr. 1,2,3; Dalban vs. România).

Mai mult, transmiterea ideilor şi informaţiilor se poate face şi într-o “manieră provocatoare pentru a atrage atenţia publicului” ( Oberschilch vs. Austria) sau “În ceea ce priveşte tonul polemic sau chiar agresiv al ziariştilor, pe care Curtea nu trebuie să îl aprobe, trebuie reamintit că articolul 10 nu protejează doar conţinutul ideilor şi informaţiilor, ci şi forma în care acestea sunt exprimate” (De Haes şi Gijsels vs. Belgia). Folosirea termenilor violenţi este cu atât mai protejată cu cât vine ca răspuns la afirmaţii provocatoare ( Oberschlick vs. Austria, nr.1 şi 3. Mai departe, “libertatea jurnalistică acoperă şi recurgerea la o anumită doză de exagerare sau chiar de  provocare” ( Dalban vs. România).

Un caz referitor la critica insultătoare a poliţiştilor –funcţionari publici - este Thorgeirson vs. Islanda, unde CEDO a acceptat folosirea unor „termeni violenţi”, reţinând că scopul jurnalistului a fost discutarea unei chestiuni de interes public. Dl. Thorgeirson, dorind să atragă atenţia asupra brutalităţii poliţiei, a publicat două articole în care a folosit, pentru caracterizarea poliţiştilor, următoarele expresii: “bestii sălbatice în uniformă care se târăsc în jur, tăcuţi ori nu, prin jungla vieţii de noapte a oraşului nostru”, “indivizi reduşi la vârsta mentală a unui nou-născut”, “brute şi sadici care-şi dezlănţuie perversităţile”, “comportamentul lor a fost tipic pentru ceea ce, treptat, devine imaginea publică a poliţiei, în momentele în care se autoprotejează: neruşinare, fals, acţiuni ilegale, superstiţii, aroganţă şi prostie”. Autorul articolelor îi cerea pe această cale ministrului Justiţiei să declanşeze o anchetă imparţială pentru identificarea şi pedepsirea poliţiştilor brutali. Pe baza sesizării unei organizaţii a poliţiştilor, dl Thorgeirson a fost trimis în judecată pentru “insultarea unor membri nespecificaţi ai poliţiei” şi condamnat la o amendă penală (nu închisoare!). CEDO a decis că amendarea dlui Thorgeirson a încălcat articolul 10 din CEDO, reţinând că scopul acestuia a fost discutarea unei chestiuni de interes public, respectiv brutalitatea poliţiei. Cu privire la termenii folosiţi, Curtea a afirmat: “ambele articole au fost formulate în termeni violenţi. Cu toate acestea, având în vedere scopul şi impactul urmărit, Curtea apreciază că limbajul folosit nu poate fi considerat excesiv” şi a considerat amendarea dlui Thorgeirson de către instanţele naţionale ca o măsură ce nu a fost “necesară într-o societate democratică.”

 

(Ghidul Juridic pentru Ziarişti, editat de Agenţia de Monitorizare a Presei din România)

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii