Drepturile omului

Expertiza medico-legală superficială îi scapă pe torţionari de pedeapsa penală

Foto: inprofunzime.md

Persoanele supuse torturii au şanse minime să li se facă dreptate, pentru că, de multe ori, expertizele medico-legale, care sunt un instrument-cheie în stabilirea vinovăţiei torţionarilor, sunt efectuate superficial. Cazurile de tortură pierdute de Moldova la CEDO au adus bugetului public până acuma  despăgubiri de peste 800 mii de Euro. În fiecare al treilea dosar pentru tortură, judecătorii CEDO au dictat despăgubiri ţării noastre tocmai pentru că  nu au fost asigurate investigaţii obiective. Expertizele medico-legale efectuate neprofesionist de cele mai multe ori îi ajută pe torţionari să scape de pedepsă,  spun avocaţii care apără victimele torturii.

​„În majoritatea dosarelor de tortură nu există martori , pentru că odată ce tortura se comite în mod intenţionat de reprezentanţii statului, ei ştiu că fac un lucru care se condamnă penal, şi de aceea ascund foarte bine urmele. Şi atunci  proba obiectivă care trebuie să ducă la condamnarea persoanelor vinovate este expertiza medico-legală care vine în suportul declaraţiilor parţii vătămate. Rapoartele medico legale însă sunt făcute foarte superficial şi judecătorul practic nu are cum să condamne persoana”, spune  avocatul public Victor Panţiru. În unul din dosare, spune avocatul, fracturarea mandibulei a fost catalogată de expertul legist drept traumă de gravitate medie, în pofida faptului că toate regulamentele după care se conduc medicii legişti scriu negru pe alb că acest gen de traumă este una severă. În cazul dat, victima a fost nevoită să se alimenteze printrun pai mai mult de o lună.  

Expertiza în prezenţa torţionarilor 

“Sunt cazuri în care medicii legişti refuză să facă expertiza sau scriu ceea ce le cer procurorii sau poliţiştii, care, de multe ori, sunt şi cei care au agresat. În practica mea am avut mai multe cazuri în care experţii legişti nu au vrut să consemneze  semnele violenţei, care erau evidente”, declară un alt avocat Roman Zadoinov.   

Starea de lucruri în sistemul de expertizare medico-legală poate fi desprinsă cu uşurinţă din dosarele pe care Moldova le-a pierdut la CEDO.  În cazul lui Victor Colibaba, un tânăr din Chişinău, care s-a ales cu sechele grave, după ce a fost torturat în Comisariatul de poliţie Buiucani ca să recunoască că l-ar fi agresat pe un poliţist, CEDO a criticat dur expertiză efectuată de experţii legişti şi modul în care a fost instrumentat acest caz. “Victima a fost dusă la expertiză în zi de duminică, fără ca eu să fiu anunţat, deşi la solicitarea mea s-a  efectuat expertiza. Medicul nici nu l-a examinat pe băiat. Raportul medico-legal s-a făcut din cele  povestite de poliţişti, ei fiind şi cei care l-au maltratat pe Colibaba. Constatarea experţilor a fost că nu sunt semne de violenţă, deşi noi am fotografiat urmele de legătură pe mâini şi sânge în urechi”,  precizează avocatul Roman Zadoinov.  Victor Colibaba şi-a pierdut parţial auzul şi s-a ales cu o traumă cranio-cerebrală. Experţi independenţi de la Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii “Memoria” au calificat aceste trauma ca fiind consecinţe directe ale tratamentului inuman la care a fost supus în organul de poliţie. Moldova a trebuit să achite despăgubiri pe acest caz de 16,5 mii de euro.

Un alt tânăr, Oleg Crasnov, a fost supus unor rele tratamente în incinta Direcţiei de combatere a crimei organizate a Comisariatului General de Poliţie (CGP). Tânărul a avut un atac de cord în timp ce se afla în custodia Poliţiei. Medicii şi experţii legişti au spus întrun glas că nu există niciun semn de rele tratamente. Drept urmare, procurorii au refuzat să cerceteze poliţiştii. Plângerea lui Oleg Crsnov a ajuns la CEDO şi Curtea a condamnat R.Moldova, care a trebuit să achite drept despăgubiri suma de 10 700 euro.

Cazul Stepan Chiose

Întro situaţie şi mai gravă s-a aflat Stepan Chiose, un tânăr din Chişinău, reţinut de poliţie pentru un presupus furt.  Timp de trei săptămâni, cât s-a aflat în CGP , a fost supus unor chinuri groaznice.  A fost legat de mâini şi picioare şi spânzurat pe o bară de metal întisă pe două scaune, metoda fiind numită de poliţişti “rândunica”, până a pierdut cunoştinţa. În altă zi i s-a pus pe cap masca antigaz în care se dădea drumul la gaze lacrimogene. Pentru că nu recunoaştea ceea ce îi cereau poliţiştii, a fost electrocutat, apoi torturat cu focul, inclusiv la organele genitale. Deşi tânărul a solicitat insistent să fie văzut de un medic, abia peste câteva zile a venit un lucrător medical, care l-a examinat cu privirea şi a plecat.  Şi în acest caz Moldova  a fost condamnată la CEDO.   

În cazul Fiodorobv, aflat la moment pe rol la Curtea Europeană, tânărul a fost torturat  în Comisariatul de poliţie Buiucani, fiind bătut cu pumnii şi picioarele şi  spânzurat pe o bară de metal. Expertul legist a examinat superficial persoana şi a spus că nu sunt semne de tortură, deşi acestea erau evidente. Avocatul a anexat la dosar fotografii cu urme cum a fost legat de mâini şi vânătăi pe corp. CEDO a comunicat Guvernului Moldovei cazul şi a cerut să se explice, între altele, de ce nu s-a efectuat o expertiza medico-legală obiectivă.  

Cazul Plati Viorica  

Poliţiştii torţionari aplică aceleaşi metode de tortură şi asupra femeilor.  Viorica Plati din Chişinău a ajuns la poliţie pentru că fostul său soţ, cu care se afla în porces de divorţ, o suspecta că i-ar fi furat 7 mii de euro.  Femeia a fost spânzurată pe o bară de metal şi ţinută până  a pierdut cunoştinţa. Disperată, tânăra, când a râmas singură în celulă, şi-a tăiat venele. Şi în acest caz, experţii medico-legali nu au văzut semne de tortură. Abia după ce dosarul a ajuns la CEDO, procurorii au iniţiat o anchetă penală şi trei poliţişti de la Comisaritul de Poliţie Botanica au ajuns pe banca acuzaţilor. Cu toate acestea, cei trei nu au fost traşi la răspundere. Instanţa i-a obligat doar la plata unei despăgubiri de 150 mii lei victimei, însă suma dată încă nu a fost achitată, deşi deja sunt trei ani de la pronunţarea sentinţei.  

Cazul Pădureţ

Întrun alt caz ajuns la CEDO est vorba de studentul Aurel Pădureţ, luat de acasă şi dus la CP Centru pentru un presupus furt. Vinovăţia tânărului nu a putut fi dovedită şi la câteva zile dosarul penal a fost închis. Cele câteva zile petrecute în incinta Comisariatului de Poliţie au fost cele mai negre în viaţa lui Pădureţ. Trei poliţişti s-au distrat, maltratându-l în cel mai barbar mod. Tânărul a fost spânzurat pe bară, bătut peste tălpile picioarelor, sufocat cu masca antigaz în care se dădea drumul la fum de ţigară. Poliţiştii i-au mai introdus de mai multe ori un recipient de  sticlă în anus până când tânărul şi-a pierdut cunoştinţa. A doua zi, procurorul care l-a văzut, a constatat semne evidente de violenţă şi a dispus efectuarea unei expertize medico-legale. Numai că medicii au venit peste trei zile. Semnele de maltratare erau atât vizibile, încât experţii legişti nu au putut să nu indice că tânărul avea un ochi vânăt, o echimoză pe piept de 10 cm,  traumă cerebrală și că anusul era traumat. În cazul dat, trei poliţişti, totuşi, au fost cercetaţi penal. Unul din ei a decedat pe parcursul anchetei, iar ceilalţi doi au scăpat de pedeapsă, pentru că a expirat termenul de prescripţie din cauza anchetei care a durat prea mult – tocmai 6 ani (!). 

Lecţia “7 aprilie”  învăţată sau nu? 

Evenimentele din 7 aprilie 2009 când sute de tineri au fost torturaţi în comisariatele de poliţie în cel mai barbar mod a fost testul de capacitate pe care l-au picat atât organele de drept cât şi medicina legală. Investigarea şi probarea promtă a cazurilor de tortură  în primele zile a constituit principala cauză pentru nereuşita tragerii la răspundere a torţionarilor. A fost sau nu învăţată „lecţia 7 aprilie” rămâne să vedem.  Deocamdată, mai mulţi avocaţi  care apără victimele torturii sunt sceptici. Avocatul Roman Zadoinov are o poziţie categorică şi spune că sistemul de medicină legală are carenţe serioase şi încă nu este în măsură să vină în susţinerea vitimelor torturii: “Medicii legişti cum au lucrat aşa şi lucrează, în poliţie se admite  tortura, iar procurorii cum nu au vrut să investigheze profesionist, aşa cum o cere legea, cazurile de tortură, aşa şi continuă să lucreze. Ei toţi sunt colegi, lucrează împreună la descoperirea diferiotor infracţiuni, administrează în comun probele şi se protejează reciproc”.

Vitalie Creţu este unul din cele câteva sute de tineri care au trecut prin “coridorul morţii” la poliţie după evenimentele din  aprilie 2009. Evită să vorbească prin ce a trecut, ca să nu retrăiască acele emoţii groaznice, care îl urmăresc până azi. Îşi aminteşte însă cu dezamăgire cum a fost tratat de medicul legist atunci când s-a adresat pentru a constata urmele torturii la care a fost supus în cele 5 zile cât s-a aflat în arest la poliţie: “Medicul legist a fixat în expertiza medico-legală doar cele mai evidente cicatrici de pe corp, despre restul, mai puţin pronunţate, spuneau că sunt mai vechi şi, probabil, le aveam şi înainte de arest. Eu îi spuneam medicului că mă doare aici şi aici, el însă nici nu a atras atenţie. A notat doar ceea ce nu se putea nega că există”.

Autorităţile recunosc existenţa problemei, dar spun că “trebuie schimbat sistemul”

Şeful interimar al Direcţiei Agent Guvernamental din cadrul Ministerului Justiţiei, Lilian Apostol, recunoaşte că există încă probleme, ceea ce a numit el  “de sistem”, inclusiv  cele ce vizează expertiza medico-legală. “Problema este de sistem, de exemplu în cazul Gurgurov s-a menţionat foarte clar problema expertizei medicol legale, că au fost diferite expetize. Aici trebuie de schimbat radical sistemul. La aecastă schimbare se lucrează acum la minister şi în alte structuri”.  Aceeaşi părere o are şi avocatul parlamentar Anatolie Munteanu, directorul Centrului pentru Drepturile Omului. El spune că a propus deja autorităţilor ca serviciul de medicină legală să fie transformat întro instituţiile independentă. Totuşi, nici reprezentantul Ministerului Justiţiei şi nici avocatul parlamentar nu şi-au amintit ca vreunul din experţii legişti să fi fost pedepsit pentru că ar fi refuzat să efectueze expertiza  sau că ar fi denaturant din greşeală sau intenţionat faptele descrise. “Pe de o parte există carenţe în ce priveşte independenţa şi calitatea expertizelor medico-legale şi administrarea neprofesionalistă a probelor, dar mai grav este toleranţa faţă de torţionari pe care o admit şi medicii-legişti, şi procurorii, şi judecătorii. Ultimii nu aplică pedepse pe masură să asigure prevenţia. Nişte pedepse clare aplicate torţionarilor ar servi drept mesaj din partea statului că până aici şi mai departe aşa nu merge”, declară avocatul parlamentar.   

Expertiza de alternativă neacceptată deocamdată

Situaţia ar putea fi alta dacă procurorii şi judecătorii ar lua în calcul şi expertizele de alternativă,  cum ar fi, bunăoară, cele efectuate de Centrul de reabilitare a victimelor torturii „Memoria”, organizaţie neguvernamentală care, de 12 ani, oferă asistenţă persoanelor care au avut de suferit de pe urma abuzurilor admise de oamenii legii sau alţi reprezentanţi ai statului. Este foarte important ca toţi actorii din domeniul combaterii torturii să aibă o abordare comună a acestui fenomen, susţine preşedinta Centrului „Memoria”, Ludmila Popovici. Ea precizează că organele abilitate din Moldova nu valorifică toate standardele internaţionale pentru documentarea cazurilor de tortură şi tratamente inumane: ​​„Procurorii, dar şi judecătorii, se bazează doar pe raportul medico-legal , care oricât s-ar strădui Centrul de Medicină Legală, nu v-a fi unul complet. Noi, în echipă, avem mai mulţi medici, psihologi, consilieri juridici, care vorbesc  cu persoana respectivă de câteva ori pe lună până când completăm acest tablou foarte complicat. Cum putem să ne aşteptăm noi de la Centrul de medicină legală care vede persoana o singură dată sau numai documentele, să pună pe masă un raport detaliat?”. Consecinţele traumelor în urma torturii sunt diferite, de la om la om, şi, de multe ori, se agravează în timp, de aceea o evaluare completă necesită a fi efectuată pe o durată mai mare de timp, precizează Ludmila Popovici: „Cel mai scurt timp în care am eliberat raportul medical, fişa medical, a fost de o lună”. Victimele torturii care ajung la “Memoria” se află în atenţia echipei de experţi  timp de un an şi mai mult, pentru că urmările torturii se fac simţite în timp.   Neluate în calcul de către procurori şi judecători în instanţele naţionale, expertizele medico-legale şi psiho-sociale ale Centrului “Memoria” au constituit  totuşi un probatoriu greu de contestat în dosarele de tortură care au ajuns la CEDO.  Cu toate acestea, Centrul “Memoria”, aflat în afara dotărilor de la stat, este nevoit să umble cu mâina întinsă în căutarea resurselor pentru existenţă. Statul, deocamdată, nu are programe de reabilitare pentru victimele torturii şi nici nu contractează serviciile calificate ale organizaţiilor neguvernamentale.    

Medicii legişti se apără

De cealaltă parte, reprezentanţii Centrului de medicină legală se apără şi dau vina pe dotărea insuficienţă şi lipsa de cadre specializate. “Medicul legist face ceea ce trebuie să facă, el constată traumele evidente, dar nu poate stabili cu certitudine dacă a fost sau nu tortură, această obligaţiune revenindu-le organelor de justiţie”, declară  şeful Centrului de medicină legală, Ion Cuvşinov. Totuşi el recunoaşte că instituţia pe care o conduce nu a dispus până în prezent de toate instrumentele necesare pentru a oferi rapoarte de expertiză convingătoare, această situaţie datorându-se, mai degrabă, cadrului legal imperfect: ​​„Un act de tortură nu are doar latura fizică, ci neapărat şi una psihică, de aceea ambele trebuie atestate şi documentate de către specialişti. Este nevoie de modificarea legislaţiei, care trebuie să ofere criterii clare în acest sens”. Cuvşinov admite că experţii legişti uneori ar face greşeli, dar, spune el, acestea nu ar fi de natură să influenţeze mersul cercetărilor la un dosar.  

Totuşi, medicii legişti recunosc că nu au cunoştinţe şi abilităţi temeinice pentru documentarea cazurilor de tortură. Un studiu realizat de experţi ai PNUD arată că nici  un  felcer MAI  nu  cunoaște     tehnicile  de  intervievare  conform  Protocolului  de  la Istambul, unul din documentele de căpătâi pentru specialiştii chemaţi să documenteze tortura şi să acorde protecţie victimelor torturii. Medicii legişti, deşi, spun că au cunoştinţe bune privind metodele de documentare a torturii, recunosc, în acelaşi timp că au cunoştinţe vagi privind metodele criminalistice de  fotografiere, utilizate pe larg în străinătate pentru eficenţa lor.

În rând cu cadavrele la expertiză

O problemă continuă să rămână lipsa cadrelor şi dotarea deplorabilă a serviciului de medicină legală, mai cu seamă a subdiviziunilor sale în teritoriu. Serviciile de expertiză medico-legală reprezintă, în majoritatea raioanelor, o încăpere mică, de obicei sumbră, de numai câţiva metri pătraţi. Chiar şi aşa, cabinetul este împărţit de medicul-legist şi autopsier. De multe ori, şi aceste încăperi sunt închiriate în diferite sedii ale unor instituţii. Sub uşa stau oameni la coadă după certificate de deces şi cei care au nevoie să certifice leziunile corporale. În aceste condiţii nimeresc şi persoanele care au avut de suferit de pe urma torturii. Dacă se întâmplă să fie mai multe persoane decedate, medicul va efectua otopsii şi va elibera certificatele de deces.  De multe ori se întâmplă ca medicul legist, obligat în virtutea obligaţiunilor se serviciu, să fie chemat pe teren, la locul unor crime, şi atunci aşteptarea poate dura ore sau chiar zile întregi. În cazul în care medicul nu reuşeşte să facă expertiza şi rândul este mare, el este nevoit să le spună celor pătimiţi să vină în altă zi. "Medicul ar fi bucuros să-i primească pe toţi dar, de multe ori, nu reuşeşte să răspundă la numărul mare de urgenţe”, ne spune Ion Cuvşinov, directorul Centrului  de Medicină Legală.

Odată ce face cale întoarsă, este puţin probabil ca cetăţeanul torturat să revină din nou la medic, un motiv fiind şi lipsa de bani pentru drum. Peste câteva zile vănătaia trece, rănile se cicatrizează şi, astfel, abuzul devine imposibil de probat, iar agresorii scapă basma curată. "Din păcate, mai mulţi cetăţeni, victime ale torturii se adresează la medicul legist prea târziu, atunci când urmele leziunilor nu mai pot fi fixate documentar", spune directorul Centrului de medicinp legală.  Potrivit experţilor, în cazurile de violenţă fizică termenul-limită în care trebuie făcută expertiza este de maxim 7 zile. Dacă expertiza nu este făcută în timp util, nici probele care să certifice tortura nu mai sunt concludente.

Situaţia se schimbă, promit autorităţile 

Lipsa unui răspuns ferm al autorităţilor la cazurile de tortură ajunse la CEDO este explicată în mod diferit de către juriştii independenţi şi autorităţi. Procurorul şef al Secţiei combaterea torturii, din cadrul Procuraturii Generale,  Ion Caracuian, susţine că lucrurile s-au schimbat acum doi, după ce a fost creată secţia specială care se ocupă de cazurile de tortură în cadrul procuraturii: „Acum, sunt obligaţi toţi, de la mic la mare, să informeze procurorului raionului despre plângerea de tortură. De  exemplu, dacă anterior colaboratorul de poliţie aplica violenţa şi tot el investiga plângerea victimei, de doi ani nu se mai întâmplă acest lucru. Acum procurorii se ocupă  de cazurile de tortură, iar poliţiştii bănuiţi sunt înlăturaţi şi nu au acces la aceste dosare”. Majoritatea subiecţilor acuzaţi de tortură continuă să fie poliţiştii.

Şi medicii legişti dau asigurări că din anul acesta lucrurile se schimbă în bine. Graţie unui proiect desfăşurat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare de fortificare a Centrului de medicină legală în ce priveşte documentarea actelor de tortură, în iunie-august curent 70 de medici legisti  au obţinut abilităţi de documentare prin cele mai moderne metode a torturii. Ei au fost instruiţi privind tehnicile psihologice de stabilire a contactului cu victima, de asigurare a climatului favorabil şi intervievare, inclusiv sub aspect psihologic, principiile de examinare medico-legala a victimei torturii şi de recunoaştere a semnelor fizice ale torturii sau altor rele tratamente, principiile şi cerintţle metodei criminalistice de fotografiere etc. „Noi nu am avut o putere convingătoare până acuma, până în anul acesta, pentru că una este a descrie o leziune corporală şi cu totul altceva este să documentezi faptul prin foto-tabele sau alte elemente. Atunci când faci o fotografie a unei leziuni sau a impactului lezional la un copil sau matur şi o pui pe masa instanţei aproape că nu mai ai nevoie de alte probe”, precizează Ion Cuvşinov.  

În cadrul proiectului PNUD urmează a mai fi instruiţi medicii din cadrul sistemului penitenciar, comisariatele de poliţie, procurorii care investighează cazurile de tortură, dar şi avocaţii care apără victimele torturii.

Ce trebuie să facă un cetăţean dacă a fost torturat

În cazul în care aţi fost supus torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante sunteţi în drept:   de a depune o plângere la procuratură raională sau la Procuratura Generală (Secţia de combatere a torturii), la orice comisariat de polţie sau la Ministerul Afacerilor Interne. Puteţi anunţa membrii Consiliului Consultativ al Comitetului Naţional Antitortură sau să depuneţi o plângere Avocatului Parlamentar (Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova, mun.Chişinău, str. Sfatul Ţării, 16 tel. 0 (22) 23-48-00). Avocatul parlamentar dispune de competenţele necesare pentru documentarea cazurilor de tortură şi este în drept să deschidă din proprie iniţiativă un proces în legătură cu faptele depistate de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului;  de a solicita efectuarea examinării medico-legale. Expertiza medico-legală poate fi efectuată şi la iniţiativa părţilor sau a reprezentanţilor lor, precum şi a avocatului parlamentar, pentru stabilirea circumstanţelor care, după părerea părţilor, pot servi drept probe pentru apărarea intereselor lor.

Sarcina probaţiunii neaplicării torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante îi revine autorităţii în a cărei custodie se află persoana privată de libertate, plasată la dispoziţia unui organ de stat sau la indicaţia acestuia, sau cu acordul ori consimţămîntul său tacit.

Procuratura poate admite plângerea dispunând prin ordonanţă începerea urmăririi penale, dar poate şi respinge plângerea, dispunând prin ordonanţă refuzul de a începe urmărirea penală.

În caz de dezacord cu respingerea plângerii, sunteţi în drept de a contesta ordonanţa de refuz în începerea urmăririi penale prin depunerea unei plângeri procurorului ierarhic superior. Procurorul, în termen de până la 72 de ore de la primirea plângerii, este obligat să o examineze şi să comunice decizia sa reclamantului. Decizia procurorului poate fi contestată la organul de procuratură ierarhic superior. 

În caz de dezacord, sunteţi în drept de a contesta  hotărârea procurorului ierarhic superior, prin depunerea unei plângeri, în termen de 10 zile, judecătorului de instrucţie la locul aflării organului care a admis încălcarea.

Această investigaţie a fost elaborată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente”, desfăşurată cu suportul Programului de Granturi Mici 2011, realizat de proiectul „Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare în Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Opiniile exprimate în aceasta investigatie aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii