La cei 22 de ani ai săi, Ecaterina Pârţac din satul Bălăneşti, de prin părţile Nisporenilor, se simte de parcă ar fi trăit o viaţă întreagă. În câţiva ani i-a fost dat să treacă prin atâtea nenorociri, încât acum nimic nu o mai miră. Visul de a munci undeva peste hotare, ca să-şi asigure traiul în Moldova, s-a transformat într-un coşmar care o va urmări toată viaţa.

Acum trei ani, dezamăgită că nu poate obţine un loc de muncă bunicel, Ecaterina decide să-şi caute rostul undeva la muncă peste hotare. Ameţită de acest miraj, Catinca - aşa cum o numesc părinţii şi prietenii - a pornit în întâmpinarea destinului. Aşa se întâmplă că destinul, sau poate ceasul cel rău, o face să se întâlnească cu o fostă colegă de clasă, care, imediat ce a aflat despre intenţiile şi frământările sale, îi spune că are o mătuşă la Chişinău care o poate ajuta să plece în Italia. Au fost îndeajuns două-trei întâlniri cu promiţătoarea rudă a colegei sale, ca visul tinerei să devină realitate. Într-o zi, Valentina, mătuşa colegei sale, a venit la părinţii Catincăi, spunându-le că-i va găsi de lucru la o familie din Italia, unde va câştiga foarte bine. I-a asigurat că n-o să se întâmple nimic. Toate actele au fost perfectate în două zile chiar de Valentina, fără ca Ecaterina să plătească ceva. Peste o săptămână, Catinca a călcat pe pământurile „făgăduinţei”. Numai că nu a ajuns în Italia, aşa cum i s-a promis, ci în Turcia. Acolo urma să îngrijească de o bătrânică. Însă n-a reuşit bine să se bucure de şansa pe care i-a oferit-o soarta, căci şi-a dat seama că, de fapt, i-a fost întinsă o cursă.

Vândută ca o sclavă

În drum spre Turcia, a mers cu încă două fete, ce urmau să lucreze, ca si ea, la nişte familii. Le-a însoţit Valentina. Din Istanbul au mers într-un oraş din apropiere - Aksarai. Acolo le aşteptau deja cumpărătorii. Când şi-a dat seama că este vândută, era prea târziu. Însoţitorul lor, un turc, care le-a preluat de la Valentina, le-a vândut mai apoi cu 700 de dolari “bucata” unei reţele de traficanţi din Turcia. Capii acesteia erau trei fraţi, ajutaţi de mama lor şi de neveste. Timp de o săptămână, fetele au fost instruite ce să facă şi cum trebuie să se poarte cu clienţii. Au fost avertizate că, dacă încearcă să fugă, vor fi ucise. După o săptămână de acomodare, fetele au fost silite să meargă „la treabă”. Caterinei i-a surâs puţin norocul de data aceasta, dacă putem spune aşa, pentru că primul său client s-a dovedit a fi un om milos şi înţelegător. O fată care ştia limba turcă a ajutat-o să-i povestească lui Ahmet ce s-a întâmplat cu ea şi că nu vrea să facă ceea ce i se impune, că ar vrea să revină acasă, în Moldova. Ahmet, un turc în jur de 35 ani, i-a ascultat rugăminţile, lacrimile ei l-au mişcat, fapt ce l-a făcut să o ia cu el. Cu atât mai mult că avea nevoie de cineva să-i facă ordine prin casă. Caterina părea o candidată bună pentru aşa ceva. Mai mult, ea îi plăcuse. Fuga fetei, însă, i-a pus pe jar pe noii săi „stăpâni”. Aceştia au început să-l telefoneze insistent şi să-l ameninţe pe Ahmet. El a fost nevoit să-şi schimbe domiciliul de câteva ori, iar până la urmă s-a mutat într-o suburbie a oraşului. Ahmet o plăcea din ce în ce mai mult pe Ecaterina şi, într-o zi, i-a propus să-i fie soţie. Nu i-a cerut un răspuns imediat, ci i-a zis că poate să meargă la părinţii ei, să le spună, apoi să revină la el. Era în preajma Sărbătorilor de iarnă şi Caterina n-a stat mult pe gânduri. Voia foarte mult să-şi revadă părinţii, fraţii şi surorile.

Pe la sfârşit de an, a revenit la baştină. A stat o lună. Şi-a revăzut rudele. Părinţii nu s-au împotrivit căsătoriei sale cu Ahmet, mai ales că le-a spus cum a scos-o din ghearele traficanţilor. Nunta urma să fie jucată mai întâi în Turcia, apoi în Moldova.

În februarie 2001, Caterina a revenit la Ahmet. Se împăcau de minune. Pregătirile pentru nuntă erau în toi.

Găsită de traficanţi

Într-o zi, când revenea acasă de la cumpărături, taxiul în care mergea a luat-o într-o cu totul altă direcţie. Pe drum a mai urcat un bărbat. L-a recunoscut. Era unul dintre traficanţi. Degeaba a încercat să scape de ei. Au dus-o într-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc. Acolo i-au cerut explicaţii pentru fuga sa, spunându-i că ei au plătit bani grei pentru ea şi trebuie să-i răscumpere. În apartament mai erau două femei – mama şi soţia unuia dintre cei trei bărbaţi. Caterina a încercat să le lămurească faptul că nu vrea să se prostitueze, implorându-i să-i dea drumul. În prezenţa celor două turcoaice, Caterina a fost torturată. Bărbaţii au stins cinci ţigări de pieptul ei, au bătut-o, încercând s-o violeze. În momentul în care dădea semne evidente că-şi pierde cunoştinţa, din cauza torturilor la care era supusă, bărbaţii au aruncat-o peste balcon.

Ecaterina îşi aminteşte că, în timpul căderii, s-a agăţat de ţeava de scurgere de pe bloc, dar n-a ţinut-o. Apoi a trecut prin crengile unui copac, după care a căzut într-un gard de metal, lamele intrându-i adânc în corp. A zăcut fără cunoştinţă câteva ore. Şi-a revenit din cauza durerilor insuportabile. A încercat să strige, dar nu avea puteri. Abia dacă putea scoate un geamăt. A avut noroc că au zărit-o nişte locatari, care au anunţat poliţia şi salvarea. Medicii sosiţi la faţa locului, însă, nu o puteau scoate din gardul de metal care-i străpunsese corpul. A fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare, care a tăiat bucata de gard în care se afla tânăra, ducând-o la spital cu tot cu metalul care intrase în ea. La primele două spitale nu au vrut s-o primească. N-avea acte şi se vedea că nu-i turcoaică. Tocmai la al treilea spital a fost primită şi operată imediat. Acolo i s-au făcut patru intervenţii chirurgicale. A stat o lună în secţia de reanimare, în comă, după care, următoarele două luni, a fost ţintuită la pat. Ahmet a aflat despre ea din ziare, unde a fost publicată poza ei, deşi se vorbea despre o ucraineancă. Până la urmă, o vecină a turcului a văzut-o la spital şi l-a anunţat pe Ahmet. Pe tot parcursul aflării sale acolo, Caterinei nu i s-a pomenit nimic despre banii pe care îi datorează spitalului pentru internare. Medicii se comportau uimitor de bine. Mai târziu avea să afle că Ahmet a vorbit cu medicii şi a achitat toate cheltuielile. În total, zece mii de dolari. Nu i-a vorbit nimic despre bani, deşi şi-a cheltuit toate economiile. Peste trei luni, turcul a ajutat-o să ajungă în Moldova. A condus-o la avion, iar la Chişinău au întâmpinat-o părinţii. Se mişca foarte greu, în cârje. Ca să ajungă cu bine, până la Chişinău au însoţit-o medicii turci. În Moldova, însă, nu s-a apropiat de ea nici un medic, deşi, conform normelor medicale internaţionale, în cazul în care în avion se află un bolnav însoţit de medici, el trebuie recuperat la destinaţie tot de medici.

Medici moldoveni ahtiaţi după bani

În Moldova, Caterina a mai fost operată de trei ori, la Centrul medical “Constructorul” din Chişinău. Aici părinţii au fost nevoiţi să achite costurile a două operaţii. Dacă în Turcia nimeni nu i-a amintit că trebuie să plătească, la Chişinău, aceasta a fost condiţia fără de care nu putea fi operată. În cazul în care nu achita toată suma, medicii telefonau acasă la părinţi, insistând să li se aducă banii, de parcă se temeau că ea, care era ţintuită la pat, ar putea fugi din spital fără să le achite suma cerută. “De-abia la a treia intervenţie chirurgicală, Organizaţia Internaţională a Migraţiei a acoperit o parte din cheltuieli - spune Ecaterina. În rest, numai sărmanii părinţi ştiu cum s-au descurcat, mai ales că acasă mai am o soră geamănă şi un frate mai mic, alţi doi fraţi fiind căsătoriţi.”

Acum, Ecaterina mai are nevoie de câteva intervenţii chirurgicale. Un picior este mai scurt cu şapte centimetri decât celălalt. A devenit mai tăcută. În sat aproape că nu iese. “Când am venit din Turcia - spune Ecaterina - sătenii se uitau la mine ca la o sperietoare. Mă evită şi acum.”

Fără buletin de identitate

În Turcia i-au fost luate actele. De când a revenit acasă, nimeni din reprezentanţii instituţiilor de drept sau ai administraţiei publice locale nu s-a interesat de soarta ei. Nu are nici până acum acte de identitate, din care cauză nici nu poate cere ajutor de la cineva. O vizitează doar reprezentanţii Centrului pentru prevenirea traficului de femei din Ungheni, care au şi ajutat-o să se interneze la centrul medical “Constructorul”. Am întrebat-o dacă a solicitat ajutorul organelor de drept pentru a o trage la răspundere pe persoana care a traficat-o. A spus că se teme să facă acest pas, deoarece Valentina s-a întâlnit cu sora ei, ameninţând-o că, dacă Ecaterina va merge la poliţie şi-i va divulga numele, atât ea, cât şi părinţii vor avea mari probleme.

Caterina, deşi obosită să mai umble prin spitale, speră să se însănătoşească, să revină la viaţă. Nu ştie ce va face în continuare. Nu ştie dacă îşi va putea găsi un loc de muncă şi dacă va putea să uite vreodată prin ce i-a fost dat să treacă. Are doar 22 de ani. Speră că se va căsători şi va avea copii, pe care-i va apăra de toate relele.

Cazul Ecaterinei a salvat o altă tânără

Cazul Ecaterinei Parţac, care a zguduit Bălăneştii, a salvat-o de la traficare pe o altă tânără din sat, ce urma să plece la muncă peste hotare, prin intermediul aceleiaşi Valentina. Cu câteva zile înainte de a pleca în Turcia, a aflat despre faptul că Ecaterina a fost traficată de aceeaşi persoană şi a sunat-o pe Valentina pentru a-i cere actele. Aceasta, însă, a dispărut imediat ce s-a aflat că în satul Bălăneşti se ştie despre ocupaţiile ei. De atunci au trecut câteva luni, iar fata nu poate să dea de femeie pentru a-şi recupera paşaportul şi buletinul.

Acum cele două fete sunt dispuse să meargă la organele de drept pentru a o denunţa pe Valentina. Nu ştiu care-i este numele de familie, ci doar că pe soţul ei îl cheama Gheorghe şi că împreună traficau fetele tinere din Moldova în Turcia.

De la Procuratura Generală am aflat că, în prezent, pe rol se află mai multe procese penale intentate persoanelor ce se ocupă cu traficul de fiinţe umane şi proxenetism.

Eugen Rusu, şeful Direcţiei minori şi combaterea traficului de fiinţe umane de la Procuratura Generală, a declarat că, pe parcursul anului 2002 şi de la începutul anului, 36 de persoane au fost condamnate pentru trafic de fiinţe umane şi proxenetism, însă doar şase dintre acestea îşi ispăşesc pedeapsa. Acest lucru confirmă faptul că pedepsele prevăzute în legislaţia naţională pentru asemenea infracţiuni sunt prea blânde. Totodată, Rusu a mai spus că în curs de anchetare sunt mai multe cazuri privind tinerele traficate în Turcia. Cazul Ecaterinei Pârţac nu este examinat, deoarece tânăra nu s-a adresat organelor de drept, însă el poate fi cercetat. “Printre cazurile aflate în anchetă este şi unul în care o tânără din Moldova a fost aruncată de la etajul şapte al unui bloc locativ dintr-un oraş din Turcia”, a spus Rusu, menţionând că ar putea fi vorba despre cazul Ecaterinei Pârţac, informaţia parvenind de la instituţiile de drept din Turcia.