Drepturile omului

Ucigaşii ofiţerului Coipan erau recidivişti!

http://independent.md/

 

* Legea interzice persoanelor cu antecedente penale portul de armă şi utilizarea acestora * Pentru merite deosebite faţă de ţară (!!!), ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, a fost avansat la gradul de general-locotenent, a doua zi după moartea bravului poliţist

Două evenimente legate de activitatea instituţiilor de drept au bulversat, săptămâna trecută, opinia publică. Primul ţine de acordarea gradelor speciale de general unor angajaţi ai acestora, iar cel de-al doilea – de o tragedie care, dacă instituţiile conduse de proaspeţii generali îşi făceau conştiincios datoria, putea fi evitată. Este vorba despre operaţiunea de reţinere a tinerilor care au furat două arme de la Clubul Sportiv al Armatei în cadrul căreia a fost ucis un ofiţer de poliţie, rănite două persoane, iar două vieţi distruse.

Grade de general la kilogram

Săptămâna trecută, Vladimir Voronin a acordat, prin decret prezidenţial, gradul special de general-locotenent de poliţie ministrului Afacerilor Interne, Gheorghe Papuc. Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ion Ursu, a fost avansat în gradul de general de divizie, iar directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Valentin Mejinschi, a primit gradul special de general-maior. Gradele de general, conform legislaţiei Republicii Moldova, se acordă pentru merite deosebite faţă de ţară.

Care sunt meritele ministrului de Interne faţă de ţară, probabil, ştie doar şeful statului. Altfel de ce l-ar fi promovat pe un ministru despre care presa a scris că deţine o diplomă falsă de studii superioare, iar organele de drept nu au infirmat cu probe aceste acuzaţii? Trebuie să amintim şi faptul că, pe timpul când Papuc conducea Batalionul cu Destinaţie specială „Fulger”, colegiul Ministerului de Interne a cerut destituirea sa pentru incompetenţă, iar puţin mai târziu, Procuratura a deschis un dosar penal privind delapidările de fonduri la unitatea pe care o conducea, dosar în care, până în prezent, nu s-a făcut lumină. Acesta este instrumentat în prezent de către CCCEC, instituţie condusă de un alt proaspăt general „special”.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice a aflat din surse apropiate şefului statului că, iniţial, în proiectul decretului prezidenţial, prin care celor trei demnitari li se acordau grade militare, figura menţiunea „pentru contribuţie la buna desfăşurare a alegerilor parlamentare”. Ulterior, s-a renunţat la această formulă, întrucât era prea evidentă mulţumirea adusă generalilor „speciali”.

Aproape destituiţi?

Voronin a mai acordat unor demnitari grade militare, nu se ştie pentru care merite deosebite faţă de ţară. Vom aminti doar că, în 2002, l-a făcut general-colonel pe fostul său avocat, Vasile Rusu, pe atunci procuror general, chiar dacă a trebuit să „sară” peste câteva trepte, deoarece Rusu era locotenent-major. E adevărat că, după ce le acordă grade de general pentru merite deosebite, şeful statului îşi destituie generalii din funcţii, cum s-a întâmplat cu foştii miniştri de Interne, Vasile Drăgănel, şi al Apărării Victor Gaiciuc.

Trecuţi cu vederea

Reporterii Centrului de Investigaţii au mai aflat, din surse de la Procuratura Generală, că în ziua când s-au „dat” gradele de general, procurorul general Valeriu Balaban şi adjunctul său Valeriu Gurbulea erau „morţi”. Colegii lor spun că şi aceştia îşi pregătiseră hainele cu epoleţi de general, dar, nu se ştie din ce cauză, în ultimul moment, şeful statului s-a răzgândit.

Tragedia putea fi evitată

Generalii îşi ridică gradele, indiferent ce se întâmplă în ţară. Al doilea eveniment, de altfel, unul tragic, este operaţiunea de reţinere a doi infractori, care au sustras două pistoale şi care, în timpul unor schimburi de focuri cu poliţiştii, l-au ucis pe ofiţerul Sergiu Coipan. Poliţia a încercat să-şi atribuie merite deosebite în reţinerea celor doi, însă a trecut intenţionat cu vederea mai multe detalii, destul de importante, care au precedat această tragedie.

„Clienţi” permanenţi

Oficialii de la MAI au făcut publică doar informaţia ce le convenea şi au trecut intenţionat peste anumite detalii. Opiniei publice i s-a spus doar că Petru Badicico, 23 ani, şi Maxim Tcaci, 21 ani, ambii domiciliaţi în Chişinău, au sustras armele din incinta Clubului Sportiv Central al Armatei, unde se antrenau la trageri. Atât!

Ceea ce nu s-a spus, e că Petru Badicico şi Maxim Tcaci aveau antecedente penale. Badicico fusese condamnat la trei ani privaţiune de libertate pentru jaf, iar Tcaci - la doi ani privaţiune de libertate pentru tâlhărie. Întrebarea pe care ne-am pus-o este cum de au ajuns cei doi să fie „clienţi permanenţi” ai Clubului Sportiv al Armatei, unde se utilizează arme de foc, dacă legea R. Moldova interzice persoanelor cu antecedente penale portul de armă şi utilizarea acestora? Mai mult, cei doi au devenit membri ai Clubului Sportiv al Armatei la scurt timp după ce şi-au ispăşit pedeapsa. Nimeni nu a verificat acest lucru, deşi atât Ministerului Apărării, cât şi Ministerul de Interne erau obligate să o facă.

Rănit de poliţişti

Nici Procuratura nu a sesizat această încălcare gravă a legii, ea, care este abilitată cu supravegherea respectării legislaţiei în stat. Dacă organele abilitate dădeau dovadă de competenţă şi întreprindeau acţiunile de rigoare la timp, tragedia putea fi evitată. Or, acest lucru nu s-a făcut.

În consecinţă, un ofiţer de poliţie a fost omorât la numai 34 de ani, iar soarta celor doi tineri care au 21 ani şi, respectiv, 23 ani este pecetluită. În plus, în timpul operaţiunii de căutare, un tânăr a fost rănit, din imprudenţa poliţiştilor, care l-au confundat cu unul dintre infractori. Poliţia a evitat să ofere detalii privind tânărul rănit în cadrul operaţiunii respective, lăsând să se înţeleagă doar că a fost rănit un poliţist. Din câte am reuşit să aflăm, părinţii tânărului rănit au acţionat în judecată Ministerul de Interne.

Şi atunci este normal să ne întrebăm: de ce Ministerul de Interne consideră un succes o operaţiune în cadrul căreia au căzut atâtea jertfe?

Operaţiune „de succes” cu doi morţi

O altă operaţiune pe care viceministrul de Interne, Vladimir Botnari, a considerat-o drept una „de succes” a fost cea de reţinere, în vara anului trecut, a unui infractor care, după ce omorâse doi tineri la Chişinău, s-a refugiat cu prietena sa la Leova. Ce fel de succes, ne întrebăm, dacă, în cadrul operaţiunii, cei doi au fost împuşcaţi? Poliţia a declarat că infractorul şi-a împuşcat concubina, după care s-a sinucis.

O altă versiune pe care au aflat-o reporterii Centrului de Investigaţii ar fi că infractorul a încercat să se predea, însă cineva dintre poliţişti ar fi tras în el, după care ar fi fost împuşcată şi fata, întrucât era martoră la cele întâmplate. Am încercat să verificăm versiunea de la instituţiile de drept, însă atât Procuratura, cât şi Ministerul de Interne au infirmat această supoziţie.

Cine va răspunde?

Avem toată stima pentru poliţiştii care îşi riscă viaţa cu adevărat în operaţiunile de reţinere a infractorilor periculoşi. În ultimul timp însă, asistăm la tot mai multe show-uri desfăşurate de către organele de drept, care reţin infractor după infractor, corupt după corupt, după care conducătorii acestora îşi atribuie merite deosebite.

În aşa-zisele operaţiuni de succes mor oameni, de multe ori nevinovaţi. Nimeni însă nu poartă răspundere pentru vieţile distruse.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii