(continuare din numărul anterior)

Unii cheltuiesc, alții trag foloase

Potrivit articolului 28 al Legii cu privire la gaze, cheltuielile pentru extinderea rețelelor de distribuție sunt suportate de către «unitatea de distribuție». În Moldova avem o singură unitate abilitată să distribuie gazele - „SA”Moldova-Gaz”. Dar, potrivit oficialilior de la «Moldova-Gaz», la 1 ianuarie 2007, doar o treime din totalul de 13886 km de rețele de distribuție a gazelor, exploatate de acest agent economic, constituiau proprietatea acestuia. Altă treime aparține autorităților publice locale, iar restul – diferitor agenți economici și persoane fizice. Deși cheltuiesc sume importante pentru construirea rețelelor de distribuție a gazelor , atât autoritățile publice locale, cât și agenții economici sau persoanele fizice nu pot trece aceste rețele în proprietatea lor din simplul motiv că nu există mecanismul respectiv. Întrebarea este: ce drepturi au asupra acestui patrimoniu cei care au investit mijloace și forță de muncă în crearea lui, dacă, oficial, stăpâni ai complexului de gaze din republică sunt SAR”Gazprom” (64,33 %) și Guvernul R.Moldova (34,95%). Legislația în domeniul nu oferă răspuns la aceaste întrebări, dimpotrivă, provoacă mai multe nedumeriri. De exemplu, dacă Legea cu privire la gaze stipulează că „Cheltuielile de extindere a rețelelor de distribuție le suportă unitatea de distribuție”, apoi Legea cu privire la energetică, concretizează că „aparatele de evidență a consumului de resurse energetice se află la balanța furnizorului, care este obligat să le mențină în conformitate cu normele în vigoare. Instalarea, testarea regulamentară, repararea și înlocuirea aparatelor de evidență se efectuează de către furnizor pe cont propriu”. În realitate, însă, consumatorii de gaze din Moldova au fost și sunt impuși să plătească pentru contoare, testarea și înlocuirea lor. Mai mult, SA”Moldova-Gaz”, prin intermediul întreprinderilor sale din teritoriu, a vândut, timp îndelungat, consumatorilor contoare de mâna a doua, aduse de peste hotare și care, peste câțiva ani, trebuiau înlocuite, iar cheltuielile rămânând tot pe seama consumatorilor. Câțiva consumatori din șoldănești și din raionul Orhei au acționat în judecată întreprinderile locale de gazificare, solicitând „instalarea aparatelor de evidență a consumului de gaze, testarea și schimbarea lor” din contul proprietarului rețelelor de distribuție. Procesele au durat câțiva ani, magistrații fiind nevoiți să le dea câștig de cauză consumatorilor, întrucât legea era de partea lor. Numai că, ceicu câștigul au fost rugați să nu facă zarvă mare din această victorie. Și e clar de ce: restituirea costului câtorva sute de mii de contoare ar fi o lovitură extrem de grea pentru SA”Moldova-Gaz”.

Gazele – instrument de manipulare politică și subjugare economică

În luna martie anul curent, Concernul „Gazprom” a transmis datoriile Transnistriei pentru gaze naturale, în mărime de 1,3 miliarde de USD Holdingului „Metalloinvest”, care este și coproprietar al Uzinei Metalurgice și al Combinatului de ciment din Râbnița. Informând mass-media din teritoriu despre această tranzacție, Anatolii Belitcenco, președintele consiliului de administrare al SA Uzina Metalurgică din Râbnița, a precizat că nu cunoaște condițiile de cesiune a datoriilor, dar grație acestea, Transnistria a obținut o amânare a plăților pentru câteva decenii. Igor Smirnov, liderul autoproclamatei republici transnistrene, a reacționat la spusele lui A.Belitcenco cu o declarație pe cât de surprinzătoare, pe atât și de cinică:„ Transnistria nu are datorii juridice pentru gaze deoarece nu a semnat vreun contract cu concernul „Gazprom”. Așa că Transnistria nu va plăti nimic holdingului „Metalloinvest”. Moldova trebuie să se lămurească cu Usmanov (conducătorul holdingului, care deține și 30 la sută din acțiunile Uzinei metalurgice din Râbnița), ea îi este datoare”. De fapt, declarația lui Smirnov pare surprinzătoare doar la prima vedere. În realitate, regimul de la Tiraspol a exploatat în permanență complexul de gaze al R. Moldova în modul cel mai obraznic, făcându-și pe contul lui nu numai imagine, dar și averi solide.

Tranzacții dubioase

În ultimii cincisprezece ani, în sectorul de gaze din regiunea transnistreană au avut loc delapidări de sute de milioane de dolari. Iat dar câteva exemple destul de convingătoare. În anul 1997, Compania rusă „Itera”, afiliată SAR”Gazprom”, a procurat 75 la sută din acțiunile Uzinei Metalurgice din Râbnița, promițând să stingă datoriile acesteia pentru consumul de gaze. Nu se știe cu siguranță dacă aceste datorii au fost stinse, dar, peste șapte ani, după ce a investit în uzină circa 60 mln USD, „Itera” își vinde partea sa în UMR companiei austro-ucrainene Hares-Grup, motivându-și gestul prin necesitatea de a-și concentra eforturile la dobândirea și transportarea gazelor. Concomitent, ”Hares-Grup” procură încă 15 procente de acțiuni, din 2003, aparțineau Companiei «EI Energy Investment & Management Corporation», înregistrate în Liechtenstein. Reprezentantul «Hares-Grup» a precizat pentru ziarul rus „Vedomosti” doar că grupul care a vândut cele 15 procente de acțiuni „este unul din proprietarii uzinei” și că întreprinderea a fost vândută, deoarece nu aduce venituri bune, întrucât depinde mult de gazele rusești și de metalul uzat din Ucraina. Unii experți leagă tranzacția dintre „Hares-Grup” și „Itera” cu reglările de conturi dintre magnații ce dominau piața de gaze din spațiul CSI și Europa. Potrivit unor medii bine informate din Rusia și Ucraina (Vedomosti”, «Ucrainskaia Pravda” etc), o mare parte din gazele provenite din Turkmenistan se vindeau de „Gazprom” și „Natagaz”(Ucraina) în mod ilicit, prin intermediul companiei „Itera”, țărilor din Europa. În 2002, schema tranzacțiilor este modificată, locul companiei „Itera” îl ia „Eural Trans Gas”, înregistrată în Ungaria, cu concursul afaceristului de talie internațională Serghei Moghilevici. Acesta din urmă se află în urmărire de Biroul Federal de Investigație din SUA, dar locuiește liniștit la Budapesta, simțindu-se nu mai puțin comfortabil la Moscova, Kiev sau Tel-Aviv, unde s edeplasează cu regularitate. Conform noii scheme, în 2002, prin «Eural Trans Gas», care avea un capital statutar de 12 mii USD și, practic, nici un fel de patrimoniu, „Gazprom” și „Naftagaz” urmau să vândă 36 miliarde m3 de gaze din Turkmenistan, din care 14 miliarde reveneau «Eural Trans Gas» drept plată pentru „serviciile de transportare”, o ficțiune curată, deoarece firma dată nu avea în proprietate nici un metru de gazoduct. În realitate, banii obținuți de la comercializarea acestor 14 miliarde m3 de gaze urmau să-i împartă autorii afacerii.

Banii pentru gaze – în conturile clanului Smirnov

Dar să revenim la problemele noastre. Cam după aceeași schemă activa în Transnistria și „Itera”. Nici o structură abilitată nu a încercat să află ce volum de gaze transmis Republicii Moldova a fost furat și de către cine. De fapt, prin 2003, Alexandr Reazanov, vicepreședinte al SAR”Gazprom”, remarca într-o conferință de presă că pierderile din volumul de gaze furnizat R.Moldova ating cota periculoasă de până la 40 procente (!). Declarația sa, însă, urmărea, în opinia mai multor experți, alte scopuri decât cele de a micșora „pierderile”. Mai precis, se urmărea determinarea conducerii R.Moldova să recunoască că nu este în stare să gestionneze complesul de gaze, ca, apoi, să-l transmită „Gazprom”-ului.

Un timp, rolul de salvator al Combinatului de ciment și ardezie din Râbnița și-l asuma firma „Ema”ltd, o structură a Companiei „Itera”, înregistrată pe insulele Bahamas, dar cu sediul la Kiev. Schema relațiilor era foarte simplă: „Ema” aprovizina combinatul cu gaze și energie electrică, primind în schimb ciment și ardezie. Dealerii firmei vindeau singuri producția, de cele mai multe ori, la prețuri de dumping. Sursele bănești provenite din aceste tranzacții nu erau incluse în evidența contabilă și, respectiv, nu erau impozitate. Acestea erau trimise direct la Kiev. Colectivul de angajați al combinatului a început să se revolte doar după ce a fost adus la disperare, iar întreprinderea a fost pusă pe brânci. În această situație, „Ema” s-a retras cuminte, lăsând pe alții să se descurce cu datoriile pentru gazele furnizate Moldovei. Mai apoi, persoane bine informate de la Tiraspol, inclusiv, șeful sovietului suprem al nerecunoscutei rmn, Evghenii șevciuc, au confirmat că, începând cu anul 1992, consumatorii de gaze din regiunea transnistreană plăteau regulat pentru gaze (la tarife mult mai modeste decât consumatorii de pe malul drept n.a.), dar rmn nu transfera nimic „Gazprom”-ului. Astfel, până în 1996, s-a format o datorie de peste 410 mln USD, sumă egală cu cinci bugete anuale ale republicii nerecunoscute. În anii următori, Tiraspolul, susținut masiv de Moscova, a acționat conform aceluiași scenariu. În aprilie 2007, Eveghenii șevciuc declara public că banii pentru gazele rusești nu erau transferați furnizorului, ci se „pierdeau” în safeurile Băncii „Gazprombank”, care este proprietatea lui Oleg Smirnov, fiul liderului de la Tiraspol, fiind condusă de soția sa, Marina Smirnova. Șevciuc preciza că în 2006 banca a încasat pentru consumul de gaze 27 milioane USD, iar în primul trimestru al anului 2007 – 18 mln USD, bani care așa și nu au ajuns la „Gazprom”. Administrația băncii a negat afirmațiile lui șevciuc, iar Igor Smirnov le-a trecut cu vederea.

În Transnistria lumea demult vorbește că complexul local de gaze ar fi «votcina» personală a clanului Smirnov. Sutele de miloane de dolari acumulate de la comercializarea gazelor în toți acești ani au mers la susținerea regimului și completarea masivă a averilor membrilor familiei Smirnov. Iar ponoasele pentru toate acestea, potrivit unor experți, până la urmă, ar putea să le poarte consumatorii din partea dreaptă a Nistrului sau bugetul R.Moldova.

Presiunile Moscovei

În 2005, Igor Smirnov a declanșat operațiunea de scoatere a întreprinderii „Tiraspoltransgaz” din componența SA”Moldova-Gaz”. Venind cu această ocazie la Chișinău, A.Reazanov, vicepreședintele concernului „Gazoprom”, a declarat atunci pentru ziarul rus „Komersant” că «Gazprom»-ul este împotriva divizării activelor transnistrene din componența SA”Moldova-Gaz”. În aceiași ordine de idei, Ghenadii Abașchin, directorul SA «Moldova-Gaz», a remarcat, în cadrul unei conferințe de presă, că «ddivizarea întreprinderii „Tiraspoltransgaz” în varianta expusă în decretul lui Smirnov”, seamănă mai mult cu o confiscare, care nu poate fi acceptată de „Gazprom”. Abașchin mai spunea că, în cazul unor reorganizări civilizate, părțile ar trebui să-și asume și anumite obligațiuni, inclusiv, față de datoriile societății „Moldova-Gaz”. „Gazprom”-ul însă a neglijat poziția conducerii SA «moldova-Gaz» și a acceptat varianta lui Smirnov, adăugându-și la activ și cota Tiraspolului în SA”Moldova-Gaz”. În februarie 2006, administrația concernului rus a anunțat post-factum SA”Moldova-gaz” că datoriile istorice ale R.Moldova pentru anii 1997-2004, inclusiv, penalitățile, au fost transmise companiei „Factoring Finance, afiliată „Gazprom”-ului. Chișinăul nu a recunoscut tranzacția, nu a acceptat nici propunerea monopolistului de a-i transmite în proprietate încă o parte din cota statului în SA”Moldova-Gaz”.

Scenariul divizării SA”Moldova-Gaz”, în opinia unor experți, a fost plămădit la Moscova. Aceasta, prin intermediul lui I.Smirnov, a vrut să impună autoritățile de la Chișinău să aleagă între două variante: să recunoască datoriile pentru gaze ale Moldovei și să le achite, ceea ce ar fi fost cu neputință, ori să declare că acestea sunt ale Transnistriei, recunoscând astfel rmn.

Oricum, și din această operațiune, au avut de câștigat doar Tiraspolul și „Gazprom”-ul. R.Moldova s-a ales din nou cu prejudicii materiale, inclusiv tarife aproape europene pentru consumul de gaze, în situația în care veniturile reale ale majorității populației sunt de 7-10 ori sub media salariului european.

(Continuare în numărul următor)

Investigația a fost realizată cu sprijinul Asociației Jurnaliștilor din Danemarca FUJ/SCOOP