Integritate

Alegeri 2014: Cât costă fotoliul de deputat?

Foto: moldova.org

Cele mai scumpe mandate le revin PDM și PLDM

Campania electorală din anul curent a fost cea mai scumpă din ultimii cinci ani. Partidele aspirante la forul legislativ au pus în joc zeci de milioane de lei. În cursa pentru cele 101 fotolii din Parlament s-au avântat șomeri și tineri fără o lețcaie, pensionari și milionari. Și-au cumpărat sau nu unii candidați locurile în Parlament, nu știm. Cert însă este că cei care au făcut donații mari au fost plasați pe locuri de frunte în lista electorală, fapt ce le-a asigurat mandatul de deputat. Unii dintre aspiranții la fotoliul de deputat au fost întratât de generoși, încât au donat partidului tot venitul familiei agonisit întrun an sau în doi, alții au făcut donați mai mari decât bugetul familiei pe doia ani. Reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au radiografiat rapoartele financiare ale celor 5 formațiuni politice care au intrat în Parlament și declarațile pe avere ale proaspeților deputați pentru a vedea cât au costat mandatele de deputat pe care le-au obținut în scrutinul din 30 noiembrie.

Fotoliul de deputat - între 170 mii și aproape 2 milioane de lei

Dacă e să luăm în calcul sursele financiare puse în joc de formațiunile care au intrat în Legislativ și numărul de deputați rezultat, apoi în scrutinul electoral din 30 noiembrie curent costul unui fotoliu de deputat a variat între 166 mii lei și 1,8 milioane lei, de 5 ori mai mult decât în scrutinul precedent, din noiembrie 2010.

Cele mai mari cheltuieli pentru un loc de deputat îi revin, ca și în scrutinul precedent, Partidului Democrat, care a cheltuit în campania electorală, potrivit rapoartelor oficiale, peste 35 milioane de lei, de 3 ori mai mult decât în scrutinul din 2010, când a cheltuit 11,7 mln de lei. Anul acesta democrații au intrat în Parlament cu 19 deputați. Prin urmare, fotoliul unui deputat i-a costat tocmai 1,8 milioane lei – de 2,3 ori mai mult decât la scrutinul precedent, când unuia din cei 15 deputați îi revenea 780 mii lei cheltuți în campania electorală.

Și pe liberal-democrați un loc de deputat în Parlamentul R.Moldova i-a costat scump – 1,6 milioane de lei, de cinci ori mai mult decât la scrutinul precedent. PLDM a declarat cheltuieli de circa 37 mln de lei în campania din noiembrie și a obținut 23 de mandate. Formațiunea a cheltuit în actualul scrutin electoral de 3,7 ori mai mult decât la alegerile precedente (10 mil lei), când a intrat în Parlament cu 32 de deputați, costul unui fotoliu de deputat în 2010 fiind de 310 mii lei.

Partidul Socialiștilor, care intră pentru prima dată în forul legislativ a cheltuit în campania electorală peste 13,2 milioane de lei și a obținut 25 de mandate. Prin urmare, costul unui mandat de deputat pentru socialiști este de jumătate de milion de lei.

Liberalii, care au intrat în noul Legislativ cu 13 deputați, au cheltuit în campania electorală cel mai puțin în comparație cu celelalte formațiuni politice – circa 3 milioane de lei, cu 800 mii lei mai puțin decât la scrutinul din noiembrie 2010. Atunci formațiunea liberală a cheltuit 3,8 mln de lei și a obținut 12 mandate de deputat. În acest an fotoliul unui liberal a costat în jur de 230 mii lei, cu 90 mii mai puțin decât la parlamentarele din 2010, când unui mandat de deputat i-a revenit suma de 320 mii de lei.

Cel mai puțin pentru un fotoliu de deputat îi revine, ca și în scrutinul anterior, Partidului Comuniștilor. Această formațiune a cheltuit, conform rapoartelor depuse la CEC, aproape 3,5 mln de lei și a obținut 21 de mandate. Prin urmare, un fotoliu de deputat i-a costat pe comuniști 166,5 mii lei. La alegerile din 2010, PRCM a cheltuit 4,3 mln lei și a obținut 42 de mandate, un loc în Parlament costând 100 mii lei.

Socialiștii – sărăci în declarații și darnici la donații

Alexandru Dodon. Foto: pavelnovac.com

Cel mai generos donator al Partidului Socialiștilor, formațiunea care a obținut scorul cel mai mare la parlamentarele din acest an și 25 de mandate de deputat, este fratele liderului formațiunii Alexandru Dodon, care a vărsat în bugetul partidului aproape jumătate de milion de lei, mai exact: 442,8 mii lei. În schimb, șeful socialiștilor Igor Dodon a cotizat pentru partidul său cu doar 89,3 mii lei.

Igor Dodon

Șefia partidului i-a prins bine lui Igor Dodon. Cât a deținut funcția de vicemnistru al Economiei în 2005 și cea de ministru al Economiei în guvernul format de Zinaida Greceanâi în 2008, Igor Dodon locuia într-un apartament de 50,7 metri pătrați. De când politicianul s-a desprins din rândurile Partidului Comuniștilor pentru a prelua conducerea Partidului Socialiștilor,averea sa a sporit considerabil. Asta în condițiile în care Igor Dodon a avut doar salariu de deputat – de 7-9 mii dei, aproximativ 500 de euro lunar. Anul trecut, chiar înainte de a se lansa în campania electorală, Igor Dodon s-a mutat într-o vilă de lux din sectorul Buiucani al Capitalei. Experții imobiliari susțin că o asemenea casă valorează pe piața imobiliară peste 5 mln de lei, în timp ce socialistul declară că aceasta ar valora puțin peste 2 milioane de lei. Venitul pentru doi ani declarat de Igor Dodon din salariul de deputat este de 345, 6 mii lei. Deputatul a mai avut venituri de aproape un milion de lei – din „prima de asigurare, vânzarea unui automobil și a unui apartament". 

Ion Cebanu

Donații generoase a făcut și fostul deputat comunist Ion Cebanu, care astfel și-a asigurat poziția a patra în lista candidaților Partidului Socialiștilor și fotoliul de deputat în noul legislativ. Deși este sărac în declarații, nu are o locuință a sa, Ion Ceban a donat partidului 185,6 mii lei – sumă echivalentă cu venitul deputatului întrun an de zile. În declarația depusă la CEC, el a indicat un venit total pe doi ani de 363,3 mii de lei – 289,1 mii lei din salariul de deputat și 74 mii lei – „din indemnizații”.

Mama politicianului, Eugenia Ceban, a donat partidului din care face parte fiul său 171,6 mii lei. Aceasta a deținut mai mulți ani funcția de director al Fundației “Soluția”, lansată de Igor Dodon și Zinaida Greceanâi în 2011, după înfrângerea lui Igor Dodon la alegerile locale pentru  funcția de primar al Capitalei.

Trei deputați socialiști vin din “Soluția”

Printre cei care vor ocupa o funcție de deputat sunt trei reprezentanți ai Fundației “Soluția”. Directoarea Alla Dolința,care deține și o afacere în domeniul imobiliar, a vărsta împreună cu soțul său Igor Dolința în visteria partidului peste jumătate de milion de lei (518.250 ). Alla Dolința și-a asigurat astfel poziția a 8-a în lista candidaților din partea socialiștilor.

Caption

Ceilalți doi membri ai fundației care vor accede în Parlament sunt Vasile Bolea, numărul 14 și Alexandr Nesterovschi, al 24-lea la număr în lista socialiștilor. Pentru a-și asigura fotoliul de deputat, Bolea, care este și șeful departamentului juridic al fundației, a donat partidului 83 mii de lei, iar Nesterovschi, directorul filialei Bălți al fundației și care, potrivit declarației de venit, a acumulat în ultimii doi ani doar 36 mii de lei, a donat partidului aproape de trei ori mai mult -  82.450 lei.

Șomerii cu donații de sute de mii pentru socialiști

Marina Radvan

Marina Radvan, în vârstă de 23 de ani, președinta aripei tinere a socialiștilor a obținut un fotoliu de deputat în noul legislațiv, fiind cu numărul 16 în lista electorală a partidului (doc). Ea a devenit cunoscută opiniei publice după ce a distribuit pe rețelele de socializare poze în care apărea în ipostaze indecente. Potrivit declaratiei de avere, socialista - actriță de profesie, nu a avut niciun venit în ultimii doi ani. Ea deține doar o treime dintr-un apartament din Chișinău. Cu toate acestea, șomera a donat partidului 160,7 mii lei (!).

Un alt membru al Partidului Socialiștilor - șomer și el - a contribuit în visteria partidului cu suma de 253,6 mii lei. Este vorba despre Vladimir Odnostalco, de 30 de ani, psiholog de profesie, care a obținut, astfel, un loc călduț în noul legislativ pe lista socialiștilor. În declarația pe  venit pentru anii 2012 și 2013, depusă la CEC, acesta indică că nu a acumulat niciun venit și are în proprietate doar un lot de teren în Stăuceni. În raportul financiar al formațiunii se menționează că Odnostalco este angajat la Editura Art Grup Brevet.

Juristul formațiunii, Grigore Novoca, care, potrivit declarației depusă la CEC, este sărac, a făcut o donație de tocmai 85 mii de lei, de peste două  ori mai mult decât a agonisit timp de doi ani. Or, în perioada anilor 2012-2013, acesta a avut un venit total de 35,5 mii lei sau 1481 lei lunar (!).

Și Elena Hrenova, care a deținut funcția de consilier din partea Partidului Comuniștilor în Consiliul municipal Chișinău, a donat socialiștilor 153,7 mii lei - de 2 ori mai mult cât a obținut în doi ani de zile. Venitul total al Elenei Hrenova în calitatea sa de consilier municipal timp de 2 ani a fost de 69.800 lei (!).   

De unde vin milioanele liberal-democraților?   

Vlad Filat

Din cei 23 de liberal-democrați, care au câștigat un mandat  de deputat în noul Parlament, 13 au făcut donații în visteria partidului. Cel mai mult a contribuit liderul liberal-democraților, Vlad Filat. El a vărsat în visteria formațiunii 1,2 milioane de lei. O sumă frumușică, de 1,15 milioane lei, a donat și Valeriu Streleț, vice-președintele PLDM. Vlad Filat și-a permis să facă o donație atât de grasă partidului său, întrucât doar din divedente în ultimii doi ani a încasat un venit de peste 7,5 milioane de lei. Deși are din 2006 o casă de 180 de metri pătrați, acesta locuiește, cu chirie, într-o vilă de lux cu trei niveluri din centrul capitalei. Anul trecut, liderul PLDM i-a cumpărat soției un Porsche Cayenne, care valorează în jur de 100 mii de euro.

Nici Valeriu Streleț nu este mai sărac. Compania sa, “Bioprotect” SRL, i-a adus dividente de peste 7 milioane de lei. Deputatul deține două apartamente, o casă, mai multe terenuri și două mașini de lux marca Volkswagen Touareg.

Victor Roșca

Printre donatorii generoși ai PLDM se înscrie și secretarul partidului Victor Roșca, care este cumnat cu liderul formațiunii. Roșca a donat în campania electorală tocmai 1 mln de lei. În declarația pe venit depusă la CEC, proaspătul deputat indică la venituri pe doi ani de zile suma de doar 12 mii de lei și astea din „indemnizațiile” primite în calitatea sa de consilier local în Primăria municipiului Chișinău (!) (doc). Se pare că indmnizația de consilier local nu i-a ajuns nici pentru a acoperi consumul de motorină – el având   în prorietate tocmai trei automobile. Deputatul mai are o casă de 180 de metri pătrați și un teren în satul Grătiești.

Pentru a-și menține fotoliul de deputat și în noul legislativ au cotizat cu câte 100 mii de lei: Tudor Deliu, Iurie Țap, Anghel Agache, Nicolae Juravschi. Chiril Lucinschi a fost ceva mai darnic, donând partidului 200 mii de lei, iar  Anatolie Dimitriu a donat 110 mii lei. Gheorghe Mocanu a cotezat în visteria partidului cu 80 mii de lei, iar viceministrul Finanțelor, Ștefan Creangă, numărul 17 în lista candidaților liberali-democrați la funcția de deputat, a donat 100 mii de lei.

Oleg Balan

Și-au asigurat un loc în legislativ, făcând donații generoase și dintre cei care nu au mai ocupat funcția de deputat. Este cazul lui Oleg Balan, rectorul Academiei de Administrare Publică care a donat PLDM suma de 100 mii de lei.

Printre cei mai activi donatori ai Partidului Liberal-Democrat sunt și angajații a două instituții publice: Cancelaria de Stat și Centrul de Sănătate Publică din mun. Chișinău. Astfel, donații între 15 mii și 30 mii de lei au donat 11 angajați ai Cancelariei de Stat, iar alți 8 angajați ai CSP Chișinău au contribuit cu sume între 10 mii și 30 mii de lei.

Donații în sumă totală de 379 mii de lei au făcut și 14 angajații ai companiei de construcții “Algu Construct” SRL, care aparține omului de afaceri Andrei Țânțari. Acesta a intrat în vizorl public după ce o serie de investigații jurnalistice realizate de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice au scos la iveală o schemă frauduloasă prin care acesta intenționa să pună mâna pe mai multe hectare de pădure la Dănceni și Sociteni, aflate la doar 5 km de capitală. Schema nu a mai fost pusă în acțiune, fiind stopată la Guvern. Compania “Algu Construct” SRL este cea care a construit în mod ilgal vile pentru mai mulți demnitari pe terenuri împădurite, în apropierea taberei de copii “Poienița Veselă”.

Cea mai mica donație pentru PLDM a constituit 4700 lei, iar cea mai mare -  1,2 mln de lei.

Comuniștii, susținuți de pensionari și fermieri

Artur Reșetnicov

Cei mai generoși donatori ai comuniștilor au fost deputatul Artur Reșetnicov și soția sa, care au pus la dispoziția partidului circa 170 mii de lei, ceea ce în medie, constituie venitul familiei pe jumătate de an. Liderul PRCM  Vladimir Voronin a fost mai puțin darnic, contribuind în visteria partidului cu doar 50 mii de lei. Donații similare, de 50 mii lei, au făcut Alexandr Bannicov și  tatăl său -  politicianul, Ivan Bannicov. Dintre cei care se regăsesc și în noua garnitură parlamentară a comuniștilor câte 30 mii de lei au donat Galina Balmoș și Victor Mîndru, 25 mii lei - Oleg Reidman, 20 mii – Sergiu Stati și cu câte 15 mii și 10 mii de lei au contribuit deputații Violeta Invanov și Anatol Zagorodnâi.     

Printre susținătorii financiari ai Partidului Comuniștilor, am regăsit mai mulți pensionari, dar și fermieri, care au făcut donații între o mie și 10 mii de lei.

Contribuții între 1200 lei și 960 mii lei către PDM 

Deși suma pe care au cheltuit-o democrații în acest scrutin electoral este foarte mare în comparație cu ceilalți concurenți electorali, numărul celor care vor ocupa un loc în noul Parlament și au făcut donații partidului pot fi numărați pe degete. Cel puțin acest lucru reiese din raportul financiar prezentat de formațiune la CEC.

Vladimir Plahotniuc

Cel mai mult a donat partidului Vladimir Plahotniuc, mai exact, suma de peste 960 mii de lei.

Casa deputatului Constantin Botnari

Trei din cei 19 deputați democrați în noul legislativ nu au mai deținut o funcție în legislativ sau în executiv. Printre ei se numără secretarul Partidului Democrat, Constantin Botnari, despre care se spune că este mâna dreaptă a lui Valdimir Plahotniuc, supranumit de presă și “purtătorul de borsetă”. Acesta deține funcția de secretar general de partid, din 2012, iar noile responsabilități i-au umplut și buzunarele. Acesta deține un apartament de 172 de metri pătrați pe strada Grigore Vieru din capitală, iar în iulie 2013, Botnari și-a mai luat un lot de teren de 21,9 ari în cartierui “Poiana Domnească” de lângă pădurea de la Durlești, unde și-a ridicat deja o casă de tocmai 524 metri pătrați. Deși imobilul nu este înregistrat la Oficiul cadastral și nu i-a fost estimată valoarea, experții imobiliari îl estimează la un preț de 7 milioane de lei.

Nu este clar din ce resurse Botnari a reușit să-și construiască un palat de milioane. El declară un venit pentru 2012 și 2013 de aproape 300 mii lei. Acesta mai deține și două mașini de lux: un Mercedes și un BMW (foto).

Vasile Bâtca, președintele raionului Nisporeni, a donat partidului 80 mii de lei, o suma care depașește venitul său acumulat pe parcursul unui an. Or, în ultimii doi ani acesta a declarat un venit de doar 131,6 mii lei.(doc).

Și Demian Caraseni, vicepreședintele Adunării generale UTA Găgăuzia, a donat partidului venitul său pe patru luni, mai exact suma de 48,2 mii lei.

Donații benevole colectate sistematizat de la funcționari publici 

Printre donatorii activi ai partidului sunt angajați ai instituțiilor de stat, cum ar fi:  ÎS “Registru”, SA “Moldtelecom” și RED Nord. Aceste instituții au fost conduse de persoane apropiate PDM.

O sumă frumușică de de aproximativ 2 milioane de lei au vărsat în bugetul campaniei electorale a PDM 170 de angajați ai întreprinderii de stat “Registru”. Fiecare angajat a donat circa 10 mii de lei.

O donație de peste jumătate de milion, mai exact suma de 659 mii de lei, au făcut-o 24 de angajați ai SA “Moldtelecom”, mărimea donațiilor variind între 10 mii și 50 mii de lei.

O jumătate de milion de lei au donat partidului și 35 de angajați ai SA RED Nord. Aceștia au făcut donații de la 4 mii la 60 mii lei.

Liberalii cu donații între 800 lei și 554 mii de lei

Mihai Ghimpu

Pentru Partidul Liberal, care a cheltuit suma cea mai mică dintre formațiunile care au intrat în Parlament, donația cea mai  mare a făcut-o liderul formațiunii Mihai Ghimpu – el a scos din buzunar peste jumătate de milion de lei (554 mii de lei), sumă ce reprezintă venitul familiei pentru opt luni. În declarația depusă la CEC, Mihai Ghimpu a indicat venituri de 1,6 milioane de lei pentru anii 2012 și 2013 – din salariul de deputat (269,2 mii lei) și din fondul de investiții (1,2 mln lei).   

Deși locuiește într-un apartament de 43 de metri pătrați și nu are alte venituri decât salariul de deputat, Corina Fusu a donat partidului 75 mii de lei, venitul ei obținut timp de jumătate de an.

Veaceslav Untilă

O sumă importantă a donat și șeful Inspectoratului Ecologic de Stat, Veaceslav Untilă. Este vorba de 402 mii lei, sumă ce întrece de aproape doua ori venitul fncționarului pe doi ani. În declarația depusă la CEC Veacealav Untilă declară pentru anii 2012 și 2013 venituri de 247 mii lei, circa 78,4 mii de lei din  salariul de funcționar public și 168,5 mii de lei din pensie.     

Printre liberalii din noul legislativ care au donat bani pentru scrutinul din acest an se numără și deputatul Gheorghe Brega. El  a făcut o donație de 75 mii lei.

Cea mai mică donație pentru PL a fost de 800 lei.   

Experții, despre donații și legislație

Potrivit legislației electorale, persoanele fizice pot dona partidelor politice până la 500 de salarii medii lunare într-un an bugetar, adică nu mai mult de 1, 5 mln lei. Această sumă include și cotizațiile de membru în cazul membrilor de partid. Echivalentul donației din partea unei persoane juridice nu trebuie să depășească 1000 de salarii medii lunare pe economia națională, adică 3 mln lei. În situația dată 5-10 persoane sau câțiva agenți economici pot forma întregul buget al partidului. Asemenea circumstanțe, la părerea mai multor experți, nu pot asigura condiții egale de participare a cetățenilor la viața politică, iar dependența de donatorii mari poate afecta grav funcționalitatea democrației. Expertul Sergiu Lipciu susține că plafonul stabilit pentru donațiile persoanelor fizice și juridice către partide este extrem de înalt, raportat la nivelul de trai al cetățenilor din RM și acest fapt favorizează corupția politică, în special, vânzarea locurilor de pe lista partidelor. Și expertul Transparensy International Moldova, Efim Obreja, este de părere că legislația privind finanțarea campaniilor electorale este mult prea permisivă și favorizează corupția.Printre aspectele corupției politice, potrivit expertului TI Moldova, sunt și abuzul de resurse administrative, obținerea de fonduri pentru partide prin presiuni economice, intimidarea conducătorilor întreprinderilor, prin subordonarea mass-media de către partidele aflate la guvernare sau prin cumpărarea voturilor alegătorilor, inclusiv prin ajutoare materiale și altele. L-am întrebat pe Efim  Obreja cum califică faptul că mai mulți angajați ai structurilor de stat, ai căror conducători reprezintă patidele politice, au făcut donații, la prima vedere întrun mod centralizat, către partidul respectiv. „Cetățenii sunt liberi să facă donații oricărui partid doresc. Faptul că mai mulți angajați au donat anume partidului din care face parte conducătrul instituției și nu altui partid ne poate duce la gândul că aceștora li s-a cerut să facă aceste donații. Dacă cineva ar declara public că s-au făcut presiuni, poate ar fi motiv pentru organele de drept să pornească cercetări pe aceste cazuri. Se prea poate că funcționarii respectivi au fost remunerați din banii publici cu prime sau au beneficiat de alte facilități, aici se întrevăd încălcări, dar fiecare caz trebuie să aibă dovezi documentare sau cel puțin declarații ale persoanelor”, a precizat expertul. Directorul IPP Arcadie Barbăroșie consideră că organele fiscale ar trebui să vericice dacă persoanele, care au făcut donații mai mari decât veniturile sau aproape la nivelul veniturilor anuale, au achitat corespunzător și impozitele la stat.

Cheltuielile de până la campanie, necontabilizate de partide

Experții de la Promolex, organizație care a monitorizat campania electorală din 2014, spun că cheltuielile reale ale partidelor au fost mult mai mari decât arată rapoartele financiare. „Partidele, în mod special cele care au intrat în Parlament, au făcut o serie de cheltuieli pentru panouri și tot felul de materiale publicitare, inclusiv spoturile video,  până la demararea oficială a campaniei electorale. In mod normal aceste cheltuieli trebuiau să se regăsească în rapoartele financiare sau în, caz contrar, tot ce s-a făcut până la demararea campaniei, nu trebuia utilizat în campanie. Nici o formațiune nu și-a demontat panourile, nu și-a restras spoturile video, pentru care au fost alocate resurse considerabile”, ne-a declarat expertul Promolex, Pavel Postică. Expertul a mai amintit și publicitatea ascunsă în favoarea unor partide la posturile tv, controlate de unele formațiuni politice, care, la fel nu a fost contabilizată.

În 2013 Parlamentul a aprobat în primă lectură un nou proiect de lege privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, document ce stabilea cerințe mai dure pentru raportările financiare, dar și sancțiuni pentru anumite încălcări admise de partide. Actul normativ însă a rămas printre restanțele fostei garnituri parlamentare.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei “Jurnaliștii pentru integritate în serviciul public”, desfășurată de Centrul de Investigații Jurnalistice cu suportul Programului Bună Guvernare al Fundației Soros Moldova. Instituția finanțatoare nu influențează în niciun fel subiectul și conținutul investigațiilor publicate.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii