Justiție

Justiţia - slugă la comunişti?

Wallpaper HD

Liberatatea de exprimare şi accesul la informaţie sunt două drepturi fundamentale  pe care le-a dobândit societatea noastră de la obţinerea independenţei. Accesul la informaţie ca un drept al fiecărui cetăţean este însă aproape că neglijat. Instituţiile de stat fie că nu cunosc legea, fie că o ingnoră cu bună ştiinţă. Această tendinţă s-a profilat mai cu seamă în ultimii doi-trei ani. Funcţionarii se tem să vorbească cu ziariştii. Şi nu pentru că nu ar deţine informaţia solicitată, ci pentru că în structurile de stat s-a instituit un cotrol drastic asupra circulaţiei informaţiei oficiale, mai cu seamă a documentelor. Persoanele bănuite că au furnizat ziariştilor informaţii pe cale legală, dar care scot în vileag acţiuni mai puţin legale ale demnitarilor, sunt destituiţi fără motiv. Presei îi este furnizată doar informaţia care convine puterii.        

 

CCCEC - o citadelă de necucerit pentru presă?

 

Una din citatedele de nepătruns pentru presa independentă rămâne a fi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei /CCCEC/. Nu o dată angajaţii acestei structuri au fost acuzaţi că luptă doar cu firmuliţele mărunte şi cu agenţii economici care nu fac jocul puterii. Informaţiile cu care speculează reprezentanţii CCCEC în presa oficială nu îndreptăţesc nici pe departe speranţele investite în această structură, creată special pentru combaterea marii corupţii. Or, în cei aproape doi ani de activitate, Centrul nu a trimis după gratii nici un demnitar vinovat de corupţie, cu toate că chiar şeful statului a afirmat nu o dată că la noi „toţi sunt corupţi de jos până sus”.  În cadrul investigaţiilor noastre constatam că uneori făceam anchete paralel cu CCCEC. Şi ca să nu iasă că presa ar fi mai operativă decât cei plătiţi cu bani grei din bugetul public să depisteze marii corupţi, dar şi pentru a fi mai credibili în faţa cititorilor, am considerat corect să acţionăm cooperant.                  

 

Răspunsul a venit peste un an

 

Primele demersuri au fost trimise la 4 martie 2003, API solicitând de la CCCEC informaţii privind soarta dosarelor penale intentate unor demnitari de rang înalt: ex-ministrul transporturilor Anatol Cupţov şi ex-prim-ministrul Andrei Sangheli. Răspunsul nu a venit nici după o lună, nici după două şi nici după trei, deşi legea prevede un răspuns în termen de 15 zile. Aflând că CCCEC intentează şi clasează la comandă dosarele, iar angajaţii acestei instituţii primesc salarii exorbitante şi îşi mai permit să abuzeze de funcţiile lor, la 7 iulie 2003, API a solicitat din nou informaţii de la CCCEC. De data aceasta - despre cauzele instrumentate de centru şi judecate deja, angajaţii sancţionaţi, destituiţi sau condamnaţi pentru diferite încălcări în procesul activităţii. Printr-un alt demers, API a solicitat aceeaşi informaţie Procuraturii Generale /PG/, întrucât procurorii sunt abilitaţi să supravegheze urmărea penală a Centrului. Cele două instituţii, având ca scop principal trimiterea pe banca acuzaţilor a celor care încalcă legea, refuzând să răspundă la cererea noastră de acces la informaţie, au sfidat, cu bună ştiinţă, buchia legii, încălcând astfel nu numai drepturile API, ci şi dreptul constituţional al cetăţenilor la informare veridică şi la timp asupra chestiunilor de interes public. Drept urmare, în octombrie 2003, API a acţionat în judecată CCCEC şi PG pentru refuzul de a furniza informaţia solicitată. Instanţa a dat parţial câştig de cauză API în ambele procese, obligând instituţiile vizate să furnizeze informaţia cerută, dar a considerat neîntemeiate pretenţiile morale şi materiale ale ziariştilor. Cu toate că în procesul cu CCCEC instanţa a pronunţat sentinţa la 27 octombrie, iar în procesul cu PG – la 7 noiembrie, ambele instituţii nu au îndeplinit la timp hotârârea judecăţii. Dacă Procuratura Generală ne-a furnizat informaţia la 15 decembrie 2003, apoi CCCEC a considerat că ar fi cazul să respecte legea şi să execute hotărârea instanţei abia la 20 februarie 2004 – la un an de la momentul solicitării informaţiei. Aceasta operativitate şi competenţă!         

 

Cifre care se bat cap în cap

Din răspunsul foarte laconic al CCCEC am aflat că dosarele intentate lui Cupţov şi Sangheli au fost clasate, fără să se explice motivele clasării, chiar dacă este vorba de un fost ministru şi un ex-premier şi nu de nişte găinari. Cu atât mai mult că în cazul lui Cupţov dosarul a fost intentat în momentul când acesta era ministru şi opinia publică era curioasă să afle la care butoi cu miere a umblat ministrul  transporturilor. Cât priveşte profesionalismul şi onestitatea angajaţilor, CCCEC făcea referire la datele pe 9 luni ale anului 2003, deşi la acea dată existau deja datele complete pe întreg anul 2003. Ce a vrut să ascundă CCCEC, trecând cu vederea ultimele trei luni?  În 9 luni ale anului 2003, potrivit răspunsului CCCEC, au fost sancţionate “57 de persoane, dintre care  11 au fost concediate, iar restul s-au ales cu sancţiuni de genul avertizare de corespundere parţială serviciului, mustrare aspră sau observaţie”. Cât priveşte procesele intentate, la acest capitol angajaţii Centrului sunt campioni. Mai prost stau la capitolul deferirea cauzelor judecăţii şi prost de tot – la  eficacitate şi professionalism, pentru că în 11 luni ale anului 2003, potrivit răspunsului dat de PG, doar în 8 cauze instrumentate de Centru au fost pronunţate sentinţe. Dintr-o informaţie prezentată de CCCEC în cadrul unei conferinţe de presă şi publicată în “Moldova Suverană” la 11 februarie, aflăm că în 2003 în gestiunea Centrului s-au aflat 1116 procese penale, dintre care 220 cazuri de corupţie. Din aceeaşi sursă mai aflăm /cităm din “MS”, deoarce la acea conferinţă a fost invitată doar presa de stat/  că  în urma acţiunilor întreprinse de Centru la buget au fost încasate 69 mil de lei, dintre care 28 mil de lei provenind din sancţiuni şi amenzi, ceea ce constituie 114 % faţă de suma prevăzută de Legea bugetului/!/. Acest fapt scoate în vileag menirea adevărată a acestei instituţii – practicarea rachetului faţă de agenţii economici şi nu numai. Altfel cum am explica faptul că  Centrului i s-a pus în sarcină încă la sfârşitul anului 2002 să adune la Bugetul de stat  o sumă anumită numai din amenzi aplicate agenţilor economici, ca în cincinalele din timpurile nu chiar atât de îndepărtate. La acest capitol, CCCEC nu numai că şi-a onorat obligaţiunile, dar a şi supraîmplinit planul cu tocmai 14 procente. Şi dacă anul acesta agenţii economici nu vor încalca legea, cum vor îndeplini planul cei de la Centru?          

 

Salariile angajaţilor – secret de stat 

 

Un tabu pentru opinia publică este mărimea salariilor funcţionarilor CCCEC. Oricât am perseverat, nu am reuşit să aflăm mare lucru. „Mărimea salarilor colaboratorilor Centrului este stipulată prin Hotărârea Guvernului R.Moldova, care prin decizia organului executiv nu poate fi făcută publică”, ni s-a răspuns de la CCCEC. Deci, constituie un secret de stat. Să nu cunoască „cei aleşi pe sprânceană” că informaţia supusă restricţiilor şi calificată ca informaţie protejată de stat este reglementată prin lege organică şi nici de cum de o hotărâre de Guvern. Pentru a face lumină asupra acestor confuzii le-am dat întâlnire reprezentanţilor Centrului în instanţa de judecată.

 

Cazul Ministerul Finanţelor  

 

Anual, ca urmare a acţiunilor iresponsabile a organelor de urmărire penală şi incompentenţei unor funcţionari, statul este impus să plătească sume de ordinul milioanelor pentru îndeplinirea titlurilor executorii. Această stare de fapt ne-a făcăut să iniţiem o investigaţie. Pentru început am încercat să aflăm informaţia necesară la telefon. Un funcţionar din cadrul Ministerului Finaţelor s-a arătat încântat că ziariştii se interesează de o problemă atât de dureroasă pentru bugetul statului. Din start, funcţionarul ne-a spus că trebuie să aibă acordul şefilor. Conducerea MF însă a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca noi să nu ajungem la această informaţie. Nu bănuiam că solicitarea noastră îi va pune pe jar pe cei de la MF, iar mai apoi, după cum avea să constatăm,  chiar şi pe şeful Guvernului. După felul cum s-a acţionat, bănuim şi noi ca şi funcţionarul cu pricina, că aceasta este o problemă, dar că autorităţile se străduie să o ţină sub şapte lăcăţi.

 

După o lună de aşteptări şi telefoane date la MF, am înţeles că singura soluţie pentru obţinerea informaţiei este judecata. La 17 decembrie 2003, am acţionat MF în judecată, invocând îngrădirea accesului la informaţie. Deşi speram la un proces echidistant şi obiectiv, realitatea a fost alta. Judecătorul de la Curtea de Apel, Gheorghe Zubati, care a examinat cererea, s-a dovedit a fi părtinitor, de parcă era avocatul MF. La primele trei şedinţe, reprezentantul MF nu s-a prezentat. Deşi conform practicii judiciare, în asemenea cazuri, de obicei, judecătorul, la a doua şedinţă, ia o decizie. Suntem siguri că dacă nu se prezenta API la judecată, Zubati scotea fără să ezite procesul de pe rol. În procesul dat însă  judecătorul  a  ignorat principiul celerităţii. Deşi MF nu s-a prezentat la câteva şedinţe consecutiv,  judecătorul a tot căutat să ia partea reclamatului: ba că el va telefona personal celor de la MF pentru a-i ruga să vină la judecată /!/, susţinând deschis în şedinţă că e în intersul MF să vină la proces, ba că MF nu are destui jurişti şi „trebuie să le intrăm în situaţie”. S-a ajuns chiar şi la aceea că judecătorul s-a interesat când MF are alt proces la Curtea de Apel pentru a fixa şi şedinţa cu API. Între timp, cât judecătorul tergiversa procesul, am aflat că în susţinerea MF s-a implicat însuşi primul-ministru Vasile Tarlev. La 20 ianuarie 2004, el semnează o  poruncă către Ministerul Justiţiei prin care îi cere să intervină pentru a ajuta /!/  MF  în litigiul cu API, anexând demersul API către MF şi cererea de chemare în judecată, fără acordul nostru. La 26 ianuarie, premierul insistă cu o nouă poruncă către MJ, cerându-i să întreprindă măsuri urgente pentru susţinerea MF în procesul respectiv. Funcţinarii de la MJ s-au dovedit a fi mai raţionali şi i-au explicat premierului că Ministerul Justiţiei nu are cum să se implice în acest litigiu, pentru că cererea API este întemeiată şi MF este obligat prin lege să dea răspuns solicitantului de informaţie. Acest caz a scos în vileag nu numai practica vicioasă de implicare a puterii executive în activitatea justiţiei, dar şi fapul că acestea se pun de acord atunci când trebuie să ascundă fărădelegile unor funcţionari. Ne surprinde faptul că judecătorul, care ar trebuie să fie şi el indignat de faptul că MF nu numai că nu execută, dar şi ţine în secret datele privind îndeplinirea titlurilor executorii, de fapt aprobă aceste acţiuni. Ne întrebăm care-i rostul muncii judecătorului dacă horârile judecăţii nu sunt executate.     

 

Întrucât structurile respecive s-au împotmolit rău de tot, într-un caz atât de simplu, iar cererea API de furnizare a informaţiei fără acordul nostru era examinată de prim-ministru, am solicitat în baza Legii cu privire la registre Cancelariei de Stat să ne dea informaţia din registre cu privire la poruncile 1514-13 şi 1514-33, întrucât API este titularul de drept asupra obiectului înregistrării. Ce credeţi că ne-a răspuns Pantelei Tâltu? De altfel este singurul răspuns dat până acuma de acest funcţionar la multiplele noastre demersuri prin care solicitam  informaţii de interes public sporit. Şeful Cancelariei a invocat, pe lângă alte inepţii, că „Guvernul şi Cancelaria de Stat nu exercită funcţii de registrator şi nu sunt deţinători ai unor registre a căror instituire este prevăzută de legislaţie...”, iar cererea API nu poate fi satisfăcută, deoarce „înregistrarea corespondenţei şi ducerea lucrărilor de secretariat nu se efectuează în baza Legii  cu privire la registre /la care noi am făcut referire/, ci în conformitate cu Instrucţiunile cu privire la ţinerea lucrătilor de secretariat în organele administraţiei publice centrale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.618 din 5 octombrie 1993”. Ne întrebăm de când pentru Cancelaria de Stat o hotărâre de Guvern este mai presus decât o lege?      

 

Între timp, judecătorul Zubati, se vede că i-a convins pe cei de la MF să ne dea un răspuns ca să poată pronunţa, la 17 martie, o hotârâre în numele legii pe acest caz prin care să respingă cererea API ca total nefondată /!/, invocând „faptul că răspunsul a fost depus peste termenul de 30 zile este justificat prin probe şi scuzele aduse de ministru”. Dle Zubati, care sunt probele depuse de MF, şi apoi , potrivit Legii privind accesul la informaţie, MF trebuia să ne răspundă în termen de cel târziu 15 zile, dvs de unde aţi luat încă pe atâtea? Şi apoi MF ne-a dat un răspuns incomplet la 26 februarie, peste mai mult de patru luni de la data solicitării. Poate oare o încălcare de lege să fie spălată doar cu scuzele ministrului Finaţelor, aşa cum v-aţi motivat  hotărârea?                     

 

Cazul Cancelaria de Stat   

Modul cum au procedat guvernanţii la colectarea banilor pentru reconstrucţia mănăstirea Căpriana, dar şi suspiciunile apărute după maratoanele organizate de aceştia şi în special sumele contradictorii enunţate de diferiţi oficiali, ne-a făcăut să iniţiem o investigaie la această temă. Toţi responsabilii contactaţi au refuzat să ne comunice informaţiile solicitate, sugerându-ne că singura persoană care deţine această informaţie este şeful Cancelariei de Stat, Pantelei Tâltu. Chiar şi stareţul mănăstirii Căpriana ne-a spus că ne poate da informaţia doar cu acordul lui Tâltu. Văzând că toate drumurile duc la Tâltu, am decis să perseverăm. Pedantismul nostru însă s-a lovit de încăpăţinarea şefului Cancelariei de a nu ne răspunde nici la un apel telefoninc şi nici la cele câteva cereri oficiale, prin care solicitam să ni se comunice sumele de bani şi bunurile colectate în cadrul campaniei pentru reconstrucţia complexului monastic, banii folosiţi deja, banca în care sunt depozitate sumele colectate şi dacă alegerea băncii şi a firmelor care efectuează lucrările de reconstrucţie s-a făcut prin tender. Totodată, am solicitat copiile deciziei comisiei de organzare a tenderelor de selectare a băncii şi a firmelor de construcţii şi a unor dispoziţii de plată. Deoarece în cazul lui Tâltu pilda biblică „bate şi ţi se va deshide„ nu şi-a avut efectul, am încercat să batem la uşa celui care patronează reconstrucţia mănăstirii – preşedintele Voronin, informaţându-l totodată, că şeful Cancelariei refuză să ne răspundă. Ne-am făcut iluzii deşarte,pentru că nu ne-a răspuns nici cel care, prin Constituţie, este garantul respectării legii în stat. În schimb, imediat după demersurile noastre în presa guvernamentală şi la Moldova 1 au început să se strecoare materiale care conţineau unele informaţii despre lucrările de reconstrucţie la Căpriana: se arăta că totul decurge în cel mai creştinesc mod. Banca unde sunt păstraţi banii şi modul de selectare a acesteia continuau însă să rămână o taină pentru cei care au dat, poate,   ultimul bănuţ pentru reconstrucţia locaşului sfânt. Un argument prin care uşor se poate constata veridicitatea celor expuse mai sus este faptul că la 29 aprilie, a doua zi după ce API depune o cerere de chemare în judecată a Cancelariei de Stat, Pantelei Tâltu apare la ştirile serii de la Moldova 1, iar la 30 aprilie - într-un material pe prima pagină a „Moldovei Suverane”, în care parcă încerca să ne dea un răspuns la demersurile noastre. Pentru prima dată, este numită banca unde sunt păstraţi banii colectaţi, însă, şi de data aceasta, nu se spune totul. Modul de selectare a băncii este trecut sub tăcere. Întâmplător sau nu, dar şi şeful statului întreprinde, la 29 aprilie, o vizită la mănăstirea Căpriana. Pentru că suspiciunile ne tot dau ghes, ne întrebăm dacă această ieşire a guvernanţilor chiar a doua zi după ce am sesizat  instanţă a fost una firească sau a fost provocată  de „independenţa” celor de la Curtea de Apel.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii