Justiție

Mister P. atacă "Adevărul"

Foto: inprofunzime.md

Magistratul Ion Pleşca a decis să ne pună la punct aşa cum ştie el mai bine să o facă - târându-ne prin procese. Dar nu o face bărbăteşte, deschis, ci încearcă să ne închidă gura prin intermediul prietenilor lui care controlează cele două bănci.

Acum două luni, "Adevărul" a publicat o investigaţie în care dezvăluiam faptul că familia preşedintelui Curţii de Apel Chişinău a fost favorizată de două bănci la obţinerea unor credite de milioane. Nu voi reveni la detalii, voi aminti doar că acelaşi apartament al soţilor Ion şi Tatiana Pleşca a fost pus în gaj de câteva ori, iar suma totală a împrumuturilor este de câteva ori mai mare decât valoarea locuinţei. E curios, nu? Şi dubios, mai ales că e vorba nu despre un magistrat oarecare, ci despre preşedintele unei instanţe importante.

Şi ce credeţi că a urmat? S-a autosesizat Centrul Naţional Anticorupţie, Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii sau mai ştiu eu ce instituţii şi structuri care ar trebui să facă investigaţiile necesare pentru a verifica integritatea judecătorului Ion Pleşca? Pe naiba!

A urmat, în schimb, reacţia magistratului. Nu în "Adevărul", ci într-un ziar la care ţineam până mai ieri şi despre care mai păstram iluzia că nu se vinde chiar atât de uşor pentru 30 de arginţi şi nu acceptă să-şi pună paginile la dispoziţia unuia care atacă presa. Într-un amplu interviu judecătorul apare luminos şi se jură că tot ce am scris noi sunt minciuni şi că el este curat ca lacrima.

După care ne-am trezit cu "răvaşe de dragoste". Nu, nu de la Ion Pleşca, ci de la cele două bănci care au oferit credite. La 8 octombrie, poştaşul ne-a adus două cereri prealabile de la Victoriabank şi Moldindconbank. Parcă ar fi trase la indigo - datate ambele cu 05.10.2012, cu nemulţumiri identice (că am defăimat băncile şi le-am lezat reputaţia) şi cu cerinţe la fel - dezminţiri pe trei pagini, scuze publice şi câte 250.000 de lei daune morale şi materiale.

Obidiţii nu s-au ostenit măcar să precizeze ce informaţie anume din articol "nu este veridică", "denaturează esenţa faptelor", "conţine relatări false şi judecăţi de valoare fără substrat factologic", "creează o imagine negativă", "are caracter defăimător şi lezează reputaţia".

Le-am răspuns frumos, în termenele stabilite de legislaţie, şi i-am rugat să detalieze. Un efort inutil. Or, domnii bancheri de la Moldindconbank ne şi acţionaseră în instanţă, în aceeaşi zi în care ne-au trimis cererea prealabilă în care voiau să soluţionăm totul "pe cale amiabilă"! Luni, 5 noiembrie, am primit cererea de chemare în judecată pe adresa redacţiei. Cei "defăimaţi" şi-au mai temperat supărările şi afirmă că informaţia din articolul nostru "parţial nu corespunde realităţii şi parţial nu este completă", dar şi pretenţiile financiare - "reputaţia lezată" nu mai costă 250.000 de lei, ci 200.000. 

N-am primit încă cererea de chemare în judecată de la Victoriabank, dar sunt aproape sigură că e pe drum. Magistratul Ion Pleşca a decis să ne pună la punct aşa cum ştie el mai bine să o facă - târându-ne prin procese. Dar nu o face bărbăteşte, deschis, ci încearcă să ne închidă gura prin intermediul prietenilor lui care controlează cele două bănci. Nu e greu să ghiciţi cine sunt aceşti amici, care şi ei, la rândul lor, au fost subiecte ale investigaţiilor de presă şi care s-o fi gândit că acu-i acu să se răzbune.

Nu avem dovezi că e anume aşa, e doar o presupunere şi îl rog pe Ion Pleşca şi pe juriştii celor două bănci să o trateze ca atare, mai ales că tot ce am scris e la rubrica "Opinii", iar jurnaliştii, ştiţi voi, au dreptul şi la propriul punct de vedere, şi la bănuieli, şi la exagerări, dacă este un subiect de interes public major şi este vizată o persoană publică. Cel puţin aşa spune legislaţia internaţională de care noi, cei de la "Adevărul", ne conducem. Dar şi altceva mă face să cred tot ceea ce am scris în alineatul anterior: o frază aruncată de Ion Pleşca în discuţia cu autorul investigaţiei, colegul nostru Ion Preaşca: "Vezi că şi «Flux» a scris că sunt bandit şi a pierdut 250.000 de lei".

Articolul pe care l-am publicat pe 20 septembrie îl viza pe un magistrat preşedinte de instanţă, care, acceptând acest statut şi acest post, a acceptat automat şi benevol să-i fie îngrădite unele drepturi şi libertăţi, conştientizând că va fi permanent în vizorul opiniei publice. Ziarul "Adevărul" nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească funcţiile pe care le are presa într-o societate democratică, furnizând publicului informaţii referitoare la interesele financiare ale judecătorului Pleşca şi ale familiei sale (pe care el, apropo, este obligat să le declare) şi punând în discuţie unele aspecte legate de etica acestui magistrat.

Nici prin cap să ne treacă să "defăimăm" băncile. E treaba lor să dea credite cui vor şi în ce condiţii vor. Să dea măcăr şi împrumuturi nerambursabile, e problema lor ce politică de creditare au. Nu ne interesează, deşi (atenţie: iarăşi doar presupun!) uşurinţa cu care obţin unii credite neacoperite de gaj ar trebui să trezească bănuiala unor structuri, cum ar fi Banca Naţională, bunăoară.

...Un oficial european care cunoaşte multe din dedesubturile politicii de pe Bâc spunea acum câteva luni că Republica Moldova poate deveni o poveste de succes, doar că, pe lângă multele probleme pe care le are, mai are şi o mare bubă.Mister P. se numeşte.

Deşi n-a spus-o direct, toţi au înţeles că se referea la un personaj dedublat după care plânge puşcăria, dar care s-a cocoţat în unul dintre principalele jilţuri ale puterii şi se încăpăţânează să rămână acolo, chiar dacă i s-a sugerat că, în numele binelui ţării şi al lui personal, n-ar fi rău să redevină fantomă şi să intre într-un con de umbră adâncă.

De fapt, a spus demnitarul european, Moldova are doi Mister P. care îi provoacă dureri de cap. Şi nu mai înţelegi care dintre ei e "oligarhul nr.1" şi care e "raiderul nr.1".

Continuând gândul înaltului oaspete voi spune că, de la o vreme s-au cam înmulţit aceşti misteri P. Adevărată invazie. Dacă nu facem ceva, vom deveni cu toţii ostaticii acestor ... P.

P.S. Am uitat să vă spun, procesul de judecată e pe data de 19 noiembrie, la Judecătoria Buiucani din Chişinău. Sunteţi invitaţii noştri.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii