Bani publici

Cum a fost compromis proiectul de schimbare a ferestrelor la blocurile din Chișinău

Blocul din bd. Dacia 6, cu ferestre schimbate în cadrul proiectului de eficiență energetică Foto: CIJM

La începutul lunii august 2013, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, anunța despre demararea unui proiect de eficiență energetică prin care ferestrele și ușile vechi din scările blocurilor de locuințe din oraș urmau să fie înlocuite cu altele de termopan. Banii necesari, circa cinci milioane de euro, urmau să fie luați în credit de la parteneri externi, o parte din sumă fiind grant nerambursabil, fără ca locatarii blocurilor de locuințe să contribuie financiar, potrivit autorităților. „Vrem ca cetăţenii să se bucure de un trai confortabil şi civilizat, într-un bloc izolat termic, cu uşă decentă la intrare în scară”, susținea atunci edilul Chirtoacă. La patru ani distanță, doar 13% din blocurile incluse în proiect au beneficiat de ferestre noi, iar în câteva cazuri banii au fost încasați de instalatori chiar dacă nu au îndeplinit lucrările. Mai mult, pentru geamurile schimbate în cele 216 imobile vom achita, până la urmă, din bugetul municipal, fapt ce contravine legii, potrivit experților. În opinia lor, proiectul a eșuat din cauza managementului ineficient al administrației publice. De cealaltă parte, deși recunosc că proiectul nu și-a atins scopul, reprezentanții Primăriei neagă că ar fi fost admise ilegalități sau pagube financiare. Între timp, aleșii locali s-au apucat de un nou proiect de eficiență energetică, de cinci ori mai costisitor decât cel precedent.

Intenția: schimbarea ușilor și ferestrelor la jumătate din blocurile din oraș

Proiectul privind schimbarea geamurilor și ușilor în blocurile de locuințe din Chișinău a demarat la sfârșitul anului 2013 și viza 1.559 de imobile gestionate de cele 23 de întreprinderi municipale de gestionare a fondului locativ (ÎMGFL-uri). Numărul constituie aproape jumătate din blocurile existente în municipiu (3.794 de clădiri), potrivit datelor Direcției generale locativ-comunale și amenajare. (vezi tabelul) Creditul pentru implementarea proiectului de eficienţă energetică a fost oferit de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), prin intermediul programului „Facilitatea de Finanţare a Eficienţei Energetice în Sectorul Rezidenţial din Moldova” (MoREEFF). 

Ideea era simplă. BERD se angaja să acorde cinci milioane de euro (circa 90 de milioane de lei, la cursul valutar din octombrie 2014) pentru lucrări, cu o rată a dobânzii de 8,5% anual. 30% din sumă sunt bani oferiți sub formă de grant nerambursabil de către Uniunea Europeană și Guvernul Suediei. Restul banilor trebuiau să fie întorși de fiecare ÎMGFL timp de până la cinci ani, din bugetele proprii, formate în principal din contul tarifului de deservire a blocului (un leu pe metru pătrat), aplicat fiecărui apartament. Asta deși taxa respectivă este destinată întreținerii curente (controlul tehnic și reparația sistemelor de încălzire, lichidarea scurgerilor de apă, salubrizarea terenurilor din preajma blocurilor etc.).

Pe 20 august 2013, viceprimarul Nistor Grozavu a emis o dispoziție prin care a fost formată Comisia de selectare a agenților economici care urmau să instaleze ferestrele și ușile în scările blocurilor de locuințe. În document se spune că cei 11 membri, funcționari ai Primăriei și directori de ÎMGFL-uri, vor stabili criteriile în baza cărora urmează a fi selectate firmele și că, ulterior, fiecare dintre cele 23 de întreprinderi va încheia contracte de executare a lucrărilor cu fiecare agent economic. Într-un răspuns oficial al Direcției locativ-comunale, directorul Petru Gontea preciza că agenții economici au fost selectați după criteriul „cel mai mic preț oferit”, iar una dintre condițiile obligatorii ale partenerilor străini era ca firmele să fie acreditate de către Programul MoREEFF. „Comisia de lucru a expediat invitații de participare tuturor instalatorilor eligibili MoREEFF. Ulterior, la concurs au participat zece agenți economici din cei 33 cărora le-au fost expediate invitații”, se mai arată în răspunsul Direcției.

În urma tenderului, funcționarii au selectat cinci operatori economici: Crochiu Prim SRL, Rolplast Service SRL, Prestar Plus SRL, Flerixon SRL și Consvitraliu SRL. Fiecare dintre aceștia a propus între 986 de lei și 1.185 de lei pentru un metru pătrat de geam, sumă care includea reparația tocurilor și evacuarea deșeurilor. Aspectul privind înlocuirea ușilor a fost aparent neglijat. Potrivit lui Gontea, în aceeași perioadă a început instalarea interfoanelor la multe blocuri, astfel încât înlocuirea ușilor a fost de prisos.

Realitatea: termopane doar la 216 blocuri din oraș

Potrivit Direcției locativ-comunale (DGLCA), până în prezent, cei cinci agenți economici au schimbat ferestrele în scările a 216 blocuri din Capitală, ceea ce ar însemna cam 13% din numărul planificat inițial. Pentru aceste lucrări au fost valorificate 15,3 milioane de lei, dintre care circa cinci milioane de lei sub formă de grant. În răspunsul inițial oferit CIJM de către Direcție se arăta că adresele blocurilor de locuințe incluse în proiect au fost selectate de către întreprinderile municipale, fără a se preciza după ce criterii s-a făcut selecția. Solicitat de reporterii CIJM, Petru Gontea a precizat că s-a dat prioritate blocurilor „în cea mai proastă stare”.

La sfârșitul lunii februarie, experții în domeniul energetic Ianuș Cușnir și Sergiu Tofilat au vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre mai multe nereguli în implementarea proiectului. Potrivit lor, inițial, DGLCA a Capitalei le-a oferit o listă de adrese în care erau trecute inclusiv blocuri la care nu s-a schimbat niciun geam. Funcționarii le-au remis o listă nouă ulterior, motivând că ar fi fost vorba despre erori admise de angajații Direcției. Totodată, din partea Primăriei nu a fost desemnat niciun coordonator responsabil de implementarea corespunzătoare a programului, fiecare întreprindere municipală urmând să se ocupe de partea sa de împrumut bancar, contractarea antreprenorului, efectuarea și recepționarea lucrărilor, etc. Mai mult, răspunsurile directorilor întreprinderilor municipale la solicitările de informație despre cum au implementat proiectul MoREEFF au variat de la caz la caz. În timp ce unii au refuzat să dea detalii, alții au declarat că nu dețin nicio informație sau au oferit răspunsuri incomplete.

Termopane noi la diferite blocuri de locuințe din Capitală. FOTO: CIJM

Lucrări neîndeplinite, bani încasați, procese  de judecată și faliment

Cei cinci agenți economici care au schimbat ferestrele la cele 216 blocuri de locuințe sunt, într-adevăr, acreditați de Programul MoREEFF. Conform datelor municipalității, cele mai multe din lucrări le-au efectuat Rolplast Service SRL (care a oferit cel mai mare preț pentru un metru pătrat de geam) și Crochiu Prim SRL (care a oferit cel mai mic preț). Consvitraliu SRL și Flerixon SRL s-au ocupat doar de câteva dintre blocuri, în timp ce Prestar-Plus SRL a instalat geamuri doar la un singur imobil. Crochiu Prim SRL și Rolplast Service SRL, care au instalat geamuri la 95% dintre blocurile vizate, s-au pomenit în litigiu cu câteva întreprinderi municipale, după ce ar fi luat bani fără să execute lucrări în cazul a cinci imobile din diferite zone ale Capitalei.

Bunăoară, ÎMGFL nr. 20 a depus cerere de chemare în judecată față de Crochiu Prim SRL la începutul anului 2016, cerând întoarcerea unei datorii de circa 153.000 de lei pentru neexecutarea obligațiilor de a instala termopane la blocurile din străzile Bogdan Voievod 2/2 și Miron Costin 6/2. „Din această sumă, vreo 15.000 de lei le-au restituit în următoarele luni, au recunoscut datoria și au propus o variantă de achitare timp de șase luni, dar capacitatea lor de plată la acel moment îmi trezea foarte multe semne de îndoială, de aceea am continuat în instanță. Procesul de judecată continuă. Între timp am majorat pretențiile: în total solicităm încasarea a circa 230.000 de lei, sumă în care se include datoria pe contract, dobânda de întârziere, penalitatea pentru neexecutarea obligațiunilor contractuale, dobânda pentru împrumutul bancar”, a precizat Sergiu Coptu, reprezentantul întreprinderii municipale în procesul de judecată.

La scurt timp, și ÎMGFL nr. 19 s-a plâns în instanță, pe același agent economic, după ce ar fi încasat suma de aproape 55.000 de lei fără a schimba geamurile la blocul din str. Studenților 12/3. În luna octombrie 2016, Curtea de Apel Chișinău a emis o hotărâre prin care a recunoscut și a admis existența datoriei, doar că ÎMGFL nr. 19 a intrat în procedură de insolvabilitate, iar Crochiu Prim SRL a dat faliment, fără a întoarce banii.

„ÎMGFL nr. 19 au ajuns în procedură de insolvabilitate și, de prin decembrie 2016 - ianuarie 2017, s-a intentat procedura de insolvabilitate la Crochiu Prim SRL, iar noi, ca unul dintre creditorii agentului economic am depus o cerere de validare a creanțelor și cunosc că am fost validați, ceea ce înseamnă că procedura de insolvabilitate continuă. De la administratorul de insolvabilitate am înțeles că există o decizie a instanței prin care se va merge pe procedură de insolvabilitate simplă și, cel mai probabil, compania va fi lichidată. Respectiv, s-ar putea ca până la urmă să fie vorba despre răspunderea subsidiară a fondatorilor sau asociaților firmei în ceea ce privește datoriile pe care le au față de noi”, ne-a mai spus Sergiu Coptu.

De altfel, contractul de antrepriză semnat la 23 ianuarie 2015 între ÎMGFL nr. 20 și Crochiu Prim SRL prevede că gestionarul blocurilor se angajează să achite firmei un avans de 60% din valoarea fiecărei oferte, iar restul de 40% urmează să fie transferate în conturile firmei după finalizarea lucrărilor și semnarea procesului-verbal de recepție finală. Termenul de execuție, potrivit documentului, este de 3,5 luni de la data recepționării avansului de către SRL. Contractul semnat între același agent economic și ÎMGFL nr. 8 stipulează că beneficiarul, adică întreprinderea municipală, se angajează să achite antreprenorului 100% din valoarea fiecărei oferte, fără a se preciza dacă e vorba de avans sau achitări ulterioare instalării geamurilor.

Și ÎMGFL nr. 5 se află în proces de judecată cu Rolplast Service SRL, după ce ar fi încasat bani fără să instaleze ferestre la blocurile din străzile Dacia 42 și Cuza-Vodă 29. Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții firmelor Crochiu Prim și Rolplast Service, însă nimeni nu ne-a răspuns la numerele de telefon afișate public. 

Blocul din str. Bogdan Voievod 2/2, fără geamuri noi. FOTO: CIJM

Petru Gontea, șeful Direcției locativ-comunale:

 „Crochiu Prim SRL ne-a făcut probleme. În ianuarie 2016 mi s-a comunicat că n-a instalat geamuri la două blocuri locative, știu despre procesele de judecată. Noi nu ne-am implicat pentru că nu avem cum. Banii întreprinderilor nu sunt bani publici, conform legii, și gestionarea lor ține strict de ei. În alte două cazuri de la Botanica, blocuri gestionate de ÎMGFL nr. 5, s-a întâmplat așa că s-au instalat geamuri aproape în toate scările, iar atunci când s-a ajuns la ultima - locatarii n-au permis, deși ferestrele vechi erau deja demontate. Agentul economic a instalat înapoi geamurile vechi, dar nu știa ce să facă cu cele noi, având deja achitat avansul. Până la urmă, s-a ajuns în proces de judecată, întreprinderea fiind obligată să restituie agentului economic costul ferestrelor la ultima scară.”

Peste 12 milioane de lei din bugetul public pentru ferestrele din cele 216 blocuri. Expert: „Este ilegal”

Potrivit planului inițial, creditul oferit de BERD urma să fie rambursat de fiecare ÎMGFL din contul tarifului de deservire a blocului (un leu pe metru pătrat), aplicat fiecărui apartament. Până la urmă, întreprinderile municipale nu au reușit să-și onoreze obligațiunile față de bancă. La patru ani distanță, datoria de puțin peste 12,6 milioane de lei din cele 15,3 milioane de lei cât au fost valorificate în proiect s-a transformat în datorie achitată din bugetul public, ceea ce înseamnă că, până în anul 2019, fiecare locuitor al municipiului va contribui financiar pentru ferestrele schimbate în cele 216 blocuri.

Prima tranșă deja a fost inclusă în proiectul bugetului municipal pentru anul 2017. Este vorba despre 2,2 milioane de lei, dintre care circa 1,2 milioane de lei - rambursarea creditului, iar aproape un milion de lei - dobânzi și comisioane. 

Asumarea datoriilor întreprinderilor municipale de către autoritatea publică locală s-a făcut în baza unei decizii a Consiliului Municipal Chișinău din octombrie 2014. Potrivit actului, Primăria municipiului Chișinău va încheia contracte de fidejusiune cu Moldindconbank (banca prin intermediul căreia a fost acordat creditul BERD - n.r.), asumându-și să suporte cheltuielile de rambursare din bugetul municipal în cazul în care întreprinderile de gestionare a fondului locativ nu vor reuși să-și onoreze obligațiunile. Decizia a fost luată cu câteva luni înainte ca întreprinderile municipale să încheie contractele de credit cu banca. Abia în luna decembrie a aceluiași an, primarul Dorin Chirtoacă a semnat un șir de dispoziții prin care a aprobat solicitarea fiecărei ÎMGFL să-i fie acordată câte o linie de credit din resursele MoREEFF și a împuternicit directorii întreprinderilor cu dreptul de a semna contractele.

Nici la Miron Costin 6/2 nu s-au pus termopane, deși banii au fost achitaţi. FOTO: CIJM

Experții susțin că rambursarea creditelor din banii publici este contrară legii. Mai exact, o Hotărâre de Guvern din anul 2002 prevede că în blocurile de locuințe multietajate, cu apartamente privatizate și gestionate de întreprinderile municipale se pot face lucrări de reparație numai în cazul instituirii în aceste blocuri a asociaţiilor proprietarilor de locuinţe privatizate (APLP-uri) sau asociaţiilor de coproprietari în condominiu (ACC-uri).

HOTĂRÎRE Nr. 191 din  19.02.2002 

Art. 3

Lucrările de reparaţie capitală a blocurilor locative multietajate, cu apartamente privatizate, gestionate de întreprinderile municipale, sunt finanţate din mijloacele bugetelor locale numai în cazul instituirii în aceste blocuri a asociaţiilor proprietarilor de locuinţe privatizate sau asociaţiilor de coproprietari în condominiu, în termen de o lună, după includerea blocului locativ respectiv în planul de reparaţie a fondului locativ al localităţii, cu încheierea ulterioară a contractului între asociaţie şi primărie privind efectuarea lucrărilor de reparaţie.

„Atunci când Primăria alocă bani întreprinderilor municipale pentru reparația capitală a blocurilor, conform legii, ele trebuie să încheie contracte cu asociațiile de locatari (ACC-uri și APLP-uri), care, la rândul lor, trebuie să achite lucrările. Acest lucru se face deoarece taxa de un leu per metru pătrat, percepută de ÎMGFL-uri, este pentru întreținerea curentă a blocurilor, și nu pentru lucrări de reparație capitală. Respectiv, ÎMGFL-urile urmau să obțină acordul locatarilor pentru două lucruri: că sunt de acord ca în scările blocurilor unde locuiesc să fie schimbate ferestrele și ușile, dar și că ei urmează să achite costurile acestor lucrări”, explică Sergiu Tofilat.

Ce spun reprezentanții MoREEFF despre implementarea proiectului

Reprezentanții oficiului programului MoREEFF spun că programul a fost implementat de o echipă de experți străini și locali, fără a da numele vreunui coordonator. Aceștia afirmă că rolul lor era doar să verifice ca prețul pentru un metru pătrat de geam să nu depășească media de pe piață și ca ferestrele din oferta comercială să corespundă cu descrierea tehnică și cu parametrii avizați de Direcția Arhitectură și Urbanism. „Dacă se constata corespunderea totală, banca primea un răspuns din partea oficiului programului MoREEFF precum că partea tehnică a fost aprobată, aceasta înseamnă că banca după finalizarea tuturor proceselor și formalităților bancare poate lua o decizie de eliberare a acestui credit”, se arată într-un răspuns al reprezentanței.

Cei de la MoREEF adaugă că au fost finanțate 222 de blocuri de locuințe și s-au acordat granturi pentru 212 blocuri: „Programul MoREEFF nu are legătură cu selectarea listei de întreprinderi municipale de gestionare a fondului locativ și a blocurilor de locuințe incluse pentru schimbarea geamurilor în spațiile comune, nu are legătură cu condițiile de creditare, cu companiile selectate pentru îndeplinirea lucrărilor și cu întreținerea ferestrelor instalate. Granturile au fost aprobate doar pentru acele adrese, unde la momentul verificării s-a constatat corespundere totală. De asemenea, în ceea ce privește blocurile pentru care s-a refuzat grantul, menționăm că oficiul programului MoREEFF de nenumărate ori a oferit termen suplimentar pentru înlăturarea necorespunderilor sau înlocuirea ferestrelor vechi pe cele noi  (la adresele unde s-a constatat că situația de facto nu corespunde cu actele prezentate).”

Răspunsul integral, oferit de oficiul programului MoREEFF: 

„O idee foarte bună”, moartă în 2017

Petru Gontea. FOTO: CIJM

În acest an, programul a ajuns într-un punct mort, finanțarea fiind „stopată de partenerii externi”, potrivit funcționarilor. „Partenerii de dezvoltare au avut întrebări la bancă atunci când au ieșit a iveală furturile din sistemul bancar. Finanțarea s-a stopat, în paralel a apărut un proiect nou de eficiență energetică. Care-i sensul să se întoarcă la schimbarea aparte a ferestrelor, a iluminării?”, a detaliat Petru Gontea. Șeful Direcției locativ-comunale ne-a confirmat că nicio persoană nu a fost delegată din partea Primăriei drept responsabilă de proiect: „Fiecare întreprindere municipală a negociat cu banca și cu MoREEFF-ul, care a avut o persoană responsabilă, care lucra periodic direct cu gestionarii. Tot el coordona schemele și primea toate lucrările. Din partea Direcției nu a existat niciun coordonator. Nu s-a ocupat nimeni. Nu au fost puse astfel de condiții.”

Petru Gontea susține că deși proiectul de schimbare a ferestrelor este unul binevenit, acesta recunoaște că implementarea a șchiopătat. „A fost o idee foarte bună. Până la urmă, din 216 blocuri, doar la câteva mai sunt probleme. Dacă MoREEFF-ul nu stopa finanțarea și continuam să facem câte 200 de blocuri pe an, am fi avut acum 800 de blocuri cu geamuri noi. De fapt, la acel moment, când s-au început discuțiile, aveam păreri negative nu față de ideea în sine, ci ca proiectul să fie dat în gestiunea fiecărei întreprinderi municipale. Unele dintre ele cheltuie 80% din totalul banilor cumulați pentru salarii. Noi lucrăm cu tarif economic de un leu, deși argumentat la ora actuală e cinci lei. De aceea s-a ajuns atunci la ideea că dacă nu se va reuși creșterea tarifului și întreprinderile nu se vor isprăvi, să mergem în CMC, ca el să-și asume garanția, adică să acorde ajutor în loc să mărim tariful pentru locatari”, ne-a mai spus directorul DGLCA.

Dorin Chirtoacă. FOTO: CIJM

De cealaltă parte, primarul Dorin Chirtoacă combate afirmațiile experților și neagă că la mijloc ar fi existat vreo abatere de la lege. „Situația cu achitarea plăților din buget a intervenit ca urmare a falimentării unor întreprinderi municipale pentru așa-numitele datorii la diferența de volum, consumul de apă caldă nefacturat (care figurează doar pe contoarele mari, nu și pe cele ale consumatorilor) - în total vreo 350 de milioane de lei. Din această cauză a demarat falimentarea întreprinderilor municipale, ceea ce, evident, le-a pus în imposibilitatea să continue proiectul respectiv. Garanția ce a survenit din partea Primăriei se face conform legii, așa se rezolvă o astfel de problemă. În niciun caz nu este vorba despre vreo pagubă, pentru că proiectul se limita la instalarea geamurilor la un preț cu 30%-40% mai mic decât cel de pe piață. Oricum, noi, locuitorii orașului, plătim de multe ori unii pentru alții în multe alte situații. Aceasta este una dintre ele și nu e cea mai gravă. Singura problemă este că s-a lucrat doar la cele 200 de blocuri, nu la tot orașul.”

Primarul recunoaște că întreprinderile municipale dau bătăi de cap municipalității și pledează pentru reorganizarea acestora, dar dă vina și pe lacunele legislative: „Legea prevede posibilitatea reorganizării ÎMGFL-urilor în asociații de locatarii, dar nu prevede obligația în acest sens. Din punctul meu de vedere, ar trebui creat un mecanism legal în care, în termen de cinci - zece ani, toate întreprinderile municipale să fie obligate să se transforme în asociații de proprietari. Doar în cazul în care Parlamentul va modifica legea cu privire la locuințe, vom putea face acest lucru. Deocamdată, oamenii nu vor să-și asume răspunderea de a gestiona blocurile în care trăiesc, deși dețin în proprietate apartamente în ele.”

Totodată, Chirtoacă a evitat să dea o apreciere proiectului. „Pe parcursul anului 2017 îi vom face o evaluare pentru a veni cu o concluzie finală. Cel mai probabil, se va renunța la continuarea lui, pentru a da prioritate proiectului nou, care va cuprinde clădirile din întregul oraș”, a conchis edilul Capitalei.  

Ambiții de 25 de milioane de euro

Cu un proiect de eficiență compromis și lăsat baltă, autoritățile municipale au decis să treacă la altul, unul mult mai ambițios și de câteva ori mai „scump” decât primul. Proiectul „Eficiența energetică și renovarea termică a clădirilor din Chișinău” va fi concentrat în primul rând pe eficientizarea energetică a sediilor grădinițelor, școlilor și spitalelor din oraș (renovarea cuprinzătoare a anvelopei clădirilor), după care ar urma să se treacă și la locuințele rezidențiale. Noul proiect a fost aprobat de CMC la începutul lunii martie, după mai multe discuții aprinse între consilieri și edilul orașului. Pentru implementare, Primăria Chişinău a împrumutat 20 de milioane de euro de la BERD și Banca Europeană de Investiții, iar cinci milioane de euro sunt parte a unui grant oferit de Uniunea Europeană.

Bloc din str. Hristo Botev, Botanica, beneficiar al programului MoREEFF. FOTO: CIJM

Experții atenționează că și de această dată buna intenție ar putea fi compromisă de interese și iresponsabilitatea aleșilor locali. „Șansele ca noul proiect de eficiență energetică să fie implementat ca la carte sunt foarte mici, din păcate, deoarece deja avem un precedent de administrare ineficientă a unui proiect de eficiență energetică - din 100% de blocuri planificate, lucrări s-au făcut doar în 13%, pe alocuri cu abateri, ceea ce ne face să concluzionăm că proiectul a eșuat. Se întâmplă din lipsa unui management eficient din partea administrației publice locale. Constat că neregulile nu au fost scoase la iveală de o comisie care ar fi trebuit să verifice lucrările, ci de noi, cei din societatea civilă. Mai mult, după ce am depistat problemele din proiect și am venit cu o serie de propuneri întru evitarea situațiilor similare în viitor, Primăria ne-a ignorat, Dorin Chirtoacă catalogând totul drept atac și acuzații nefondate”, spune expertul Ianuș Cușnir.

„Lucrările au fost efectuate necalitativ, din care motiv componenta de grant n-a fost achitată la unele blocuri. Întreprinderile municipale au achitat avansuri în unele cazuri, dar lucrările nu s-au efectuat. Cel mai grav este că pentru erorile funcționarilor de la Primărie plătește bugetul municipal, deci, în final, locuitorii Capitalei. După ce a eșuat un proiect simplu, Primăria se apucă de unul de 25 de milioane de euro. Asta ne trezește îngrijorări, pentru că în final creditul va fi rambursat tot din bugetul municipal”, adaugă Sergiu Tofilat.

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei „Banii publici sunt și banii mei”, desfășurată de Centrul de Investigații Jurnalistice (CIJM) și Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER), într-un proiect finanțat de Uniunea Europeană și National Endowment for Democracy.

Materialele de pe platforma www.investigatii.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice.

Comentarii